Președintele clubului Tigres, Edgar Paez (63 ani), a fost asasinat în timp ce se afla în mașină alături de fiica sa. Crima s-a întamplat sâmbătă seara, 23 septembrie, la Bogota, după încheierea partidei dintre Tigres și Atletico de Cali, scor 2-3.
Potrivit presei internaționale, Edgar Paez, în vârstă de 63 de ani, se afla la volanul unei mașini Mazda 2 de culoare roșie, în momentul în care o motocicletă a oprit în paralel cu el și două persoane au început să tragă.

Trei gloanțe l-au nimerit pe patronul lui Tigres, unul în gât, unul în craniu și altul în torace, în timp ce fiica sa a scăpat nevătămată.
„Cu profundă tristețe și consternare, anunțăm asasinarea președintelui echipei noastre, Dr. Edgar Paez Cortes. Acest incident nefericit a avut loc în timp ce se întorcea acasă după meciul cu Atletico FC.
Familia Tigres și comunitatea sportivă sunt devastate de acest eveniment. Edgar Peez Cortes a fost un susținător pasionat al fotbalului și un lider exemplar. Angajamentul său față de echipă și dedicarea sa pentru dezvoltarea sportului în regiunea noastră au lăsat o amprentă de neșters asupra tuturor celor care au avut privilegiul de a-l cunoaște.
Autoritățile se vor ocupa de investigațiile relevante”, se arată în comunicatul celor de la Tigres.

Fotbal Intern
Oficial// CSU Craiova a renunțat la un „veteran”!
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 2 minute agoOficial// UTA Arad – sponsor nou pentru sezonul 2026/2027/ Andrei Dorobanțu va juca pe „Francisc Neuman”
Înaintea reunirii lotului, UTA Arad a anunțat încheierea unui parteneriat cu MrBit, platforma de pariuri...
By Ultras24 -
Cupa Mondială 2026
/ o oră agoC.M. 2026 – 19 goluri marcate în meciurile disputate duminică/luni – Vezi rezultatele și programul meciurilor de luni/marți!
Ziua a 4-a de la Campionatul Mondial a programat patru partide, în grupele E...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 2 ore agoOficial// Rapid a oficializat primul transfer al verii
Rapid a oficializat transferul mijlocașului Vladan Bubanja (27 de ani), sosit în Giulești sub...
-
Fotbal Intern
/ o zi agoStrâns cu ușa de datorii, patronul CFR Cluj l-a vândut pe Matei Ilie în Turcia
Fundașul central Matei Ilie a plecat în Turcia pentru efectuarea vizitelor medicale și dacă...
By Silviu Coman
Cele mai citite
Statistică FRF - Topul pe regiuni al celor mai bine evaluate academii de copii și juniori din Româniaiunie 10, 2026Ultras24
Oficial// U Cluj - sponsor principal nou!/ Contractul cu Superbet a ajuns la finaliunie 9, 2026Codin Samoila

