Politehnica Iași ajuns pe loc de baraj, după înfrîngerea suferită, pe propriul teren, în fața campioanei FCSB, scor 0-2. Fotbaliștii moldoveni nu au reușit să expedieze niciun șut pe poarta lui Târnovanu și au obținut o singură lovitură de la colțul terenului.
La finalul meciului, Emil Săndoi a spus că în zilele următoare vor avea loc o serie de analize și discuții. Tehnicianul nu exclude varianta despărțirii de echipă!
”E o înfrângere. Îmi pare rău, pentru că la începutul jocului am avut câteva situații în care puteam să facem diferența.
După aceea a venit acel gol din minutul 44, exact cum e mai bine pentru adversar, la o execuție foarte frumoasă a lui Olaru. Trebuia să fie un jucător care să-l blocheze. A fost o greșeală. La golul doi a fost o minge în adâncime, nu am apreciat-o bine.
Trebuie să fim realiști, avem unele probleme în anumite compartimente. Am fost obligați să ducem această parte a campionatului cu unele probleme de lot. În momentul de față nu avem niciun fundaș dreapta. La fundașul stânga avem o singură soluție.

Am avut o înțelegere clară cu conducerea când am venit aici. Vom evalua lotul în pauză, vom trage linie și vom lua niște decizii. Până acum clubul s-a despărțit deja de o serie de jucători care nu au dat randamentul așteptat. Rămâne de văzut ce facem în perioada următoare”, a declarat Emil Săndoi.
De citit și alte trei materiale
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 2 ore agoOficial// CFR Cluj a anunțat transferul unui mijlocaș central, deși nu-i poate legitima pe ceilalți 8 jucători aduși!
CFR Cluj se află în imposibilitatea legitimării celor 8 jucători aduși în această vară,...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 4 ore agoNews Alert – Modificările la Legea 4, promulgate de Nicușor Dan și publicate în Monitorul Oficial – Acestea devin aplicabile din etapa a doua a SuperLigii
Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 8 ore agoSuperLiga – LPF a comunicat programul etapei a 3-a
Liga Profesionistă de Fotbal a comunicat programul etapei a treia a SuperLigii, sezon 2026/2027,...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 8 ore agoSuperLiga – Vedetele primei runde – Programul etapei a II-a
Deţinătorii drepturilor tv şi Liga Profesionistă de Fotbal desemnează la finalul fiecărui meci cel...
By Ultras24



