Aproape de spargerea târgului, de încheierea perioadei de mercato – vară 2026, „U” Cluj a anunțat un nou transfer, după ce ieri a oficializat achiziția mijlocașului central Luca Szimionaș (19 ani), de la Hellas Verona.
Este vorba despre tânărul portar Vlad Rafailă (21 de ani, 1,97 metri), cu stagii la US Lecce și Betis Sevilla.
„Născut la Mangalia și crescut de Farul Constanța, Rafailă a fost, încă de la o vârstă fragedă, unul dintre vârfurile generației sale, fiind convocat la toate reprezentativele României, de la U15 până la U21. În total, Vlad are 36 de prezențe sub tricolor, inclusiv două pentru Naționala sub 21 de ani, pentru care a evoluat în două partide în 2025, cu Georgia și Serbia.
La nivel de club, după un împrumut de la Farul la Dunărea Călărași, care i-a adus debutul în Cupa României (ediția 2023/24), a urmat prima experiență în străinătate pentru noul nostru portar, care a fost împrumutat în Italia, la Lecce. Pentru echipa Primavera a formației italiene, Rafailă a evoluat în 38 de partide în stagiunea 2024/25, reușind să mențină poarta intactă în șapte dintre acestea.
Evoluția sa a continuat cu un alt împrumut, de această dată în Spania, la echipa secundă a celor de la Betis Sevilla (2025/26).

Mult succes în alb și negru, Vlad!”, este comunicatul celor de la „U” Cluj.
50.000 de mii de euro este cota de piață a lui Vlad Răfăilă, potrivit Transfermarkt.ro.
Transfer „bombă” rezolvat de „U” Cluj: Luca Szimionaș (19 ani), de la Hellas Verona!
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal International
/ 12 ore agoInformație confirmată: Ianis Hagi va fi jucătorul lui Maccabi Tel Aviv!
În urmă cu o săptămână, ultras24.ro a preluat informați furnizată de Yarin Hay Itzak,...
-
Fotbal Intern
/ 16 ore agoRadu Constantea susține că nu s-a gândit la demiterea lui Cristiano Bergodi/ Până în 20 septembrie nu mai e mult!
„U” Cluj a înregistrat luni seara, pe „Ion Oblemenco”, o severă corecție din partea...
-
Fotbal Intern
/ 17 ore agoSuperLiga/ Filipe Coelho, desemnat antrenorul rundei a 8-a/ UTA Arad oferă 3 jucători în echipa ultimei etape/ Programul rundelor 9 și 10!
Liga Profesionistă de Fotbal prezintă la finalul fiecărei runde cel mai bun unsprezece. Tehnicianul...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 18 ore agoSuperLiga – Vedetele etapei a 8-a/ Rezultate + Video Goluri + Clasament + Programul rundei a 9-a
Deţinătorii drepturilor tv şi Liga Profesionistă de Fotbal desemnează la finalul fiecărui meci cel...
By Ultras24
Cele mai citite
Liga 3 - Rezultatele partidelor disputate în etapa a doua/ FCSB 2 a încasat 9 goluri la Turnu Măgurele!/ "Tâmplarii" de la Blaj au învins Unirea Alba Iulia!septembrie 4, 2026Codin Samoila
Oficial// Oțelul Galați - două transferuri în aceeași zi, un fundaș central și un mijlocaș!septembrie 5, 2026Ultras24
"U" Cluj negociază cu Frosinone pentru transferul unui mijlocaș ivorian!/ Clubul clujean nu este singurul ofertant!septembrie 6, 2026Codin Samoila
