Arena „Francisc Neuman” a fost luată cu asalt duminică seara de suporterii UTA-ei, care au umplut pănă la refuz inclusiv peluza „Iosif Petschovschi”, însă toate punctele au plecat spre Capitală. FCSB a căștigat prin golul marcat de Florin Tănase, dintr-un penalty inventat de VAR și acordat de arbitrul Viorel Flueran.
Mircea Rednic a contestat penalty-ul acordat campioanei în exercițiu, dar a recunoscut că diferența s-a făcut la nivelul jucătorilor intrați imediat după pauză.
Un fundaș central de picior stâng a semnat cu UTA, a anunțat tehnicianul echipei arădene la conferința de presă.
„Fundașul stânga central a semnat, vine. A jucat în prima ligă belgiană și în prima ligă a Turciei în 2022, când era cotat la 1,6 milioane. Așteptăm să vină, s-a semnat, e internațional din Senegal.
Va veni și un decar și un atacant care trebuia să ne dea răspuns azi, nu știu situația lui Fabry. Și eu vreau, îmi pare rău, trebuia să ne mișcam mai rapid, mai am nevoie de trei jucători”, a declarat Rednic. la conferința de presă, citat de ProSport.ro.

Foto – Transfermarkt.com
Joher Khadim Rassoul (29 de ani, 1,87 metri, foto dreapta) este fotbalistul pe care UTA urmează să-l prezinte oficial. Fundașul central senegalez nu a mai jucat din luna mai a anului trecut, după plecarea de la formația turcă Pendikspor.
Potrivit Transfermarkt.com, 400.000 de euro este cota de piață a lui Khadim Rassoul.
De citit și:
SuperLiga// LPF a comunicat programul rundelor 24, 25 (intermediară) și 26!
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Din Voleu
/ 2 ore agoAndrei Nicolescu – pas în spate/ Ultrașii dinamoviști au înregistrat o primă victorie în „războiul” noii siglei/ Protestul ia o altă față
Oficialii clubului Dinamo București, cu președintele Andrei Nicolescu în frunte, s-au întâlnit cu reprezentanții...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 6 ore agoLiga 3 – Un număr de 18 partide se dispută vineri în runda 7 play-off și ultima din play-out/ 13 echipe sunt deja retrogradate. Au mai rămas cinci locuri!
Campionatul Ligii 3 a programează vineri și sâmbătă, 15-16 mai, partidele rundei cu numărul...
-
Fotbal Intern
/ 7 ore agoNews Liga 2 – Corvinul și-a prezentat echipamentul pentru SuperLiga
Corvinul Hunedoara, promovată în SuperLiga României la finalul partidei cu FC Voluntari, scor 2-0,...
By Bogdan Badiu -
Fotbal Intern
/ 21 de ore agoFRF a organizat tabăra finală de selecție pentru formarea viitorului lot U15/ Au participat 100 de juniori, 88 din țară, din peste 2000 monitorizați
În perioada 11-13 mai, la Centrele Naționale de Fotbal Buftea și Mogoșoaia a avut...
By Ultras24
Cele mai citite
Oficial// Două "catastrofe" delegate să împartă dreptatea la CSU Craiova vs. U Clujmai 14, 2026Codin Samoila

