În cursul zilei de joi, 21 mai, Oțelul Galați a anunțat prelungirea contractului antrenorului principal Stjepan Tomas pentru încă un sezon competițional, după ce tehnicianul croat și-a îndeplinit obiectivul stabilit la momentul preluării echipei: clasarea în primele trei poziții ale play-out-ului Superligii.
„Parcursul echipei din ultimele luni și îndeplinirea obiectivului sportiv au activat automat continuarea colaborării dintre cele două părți.
De la instalarea lui Stjepan Tomas pe banca tehnică, SC Oțelul Galați a disputat opt partide oficiale în sezonul 2025/2026, înregistrând patru victorii, două rezultate de egalitate și două înfrângeri, parcurs care a contribuit la îndeplinirea obiectivului stabilit pentru finalul campionatului.
Stjepan Tomas:„Sunt bucuros că voi continua la Oțelul și în sezonul următor. În scurtul timp petrecut aici am simțit sprijinul clubului, al suporterilor și al tuturor oamenilor din jurul echipei. Am reușit să ne îndeplinim obiectivul, însă cred că putem construi și mai mult împreună. Vom munci pentru a avea un sezon cât mai bun și pentru a face suporterii mândri de această echipă.”
foto – ascotelul.ro
Cu o experiență importantă acumulată atât în fotbalul european, cât și în zona Orientului Mijlociu, Stjepan Tomas a pregătit de-a lungul carierei formații precum Antalyaspor, Çaykur Rizespor, Göztepe, Sheriff Tiraspol și NK Osijek, având prezențe inclusiv în competițiile europene. Ultima echipă antrenată înainte de venirea la Galați a fost Al-Okhdood Club, formație din prima ligă a Arabiei Saudite.”, se menționează în comunicatul clubului gălățean.
În Clasamentul Academiilor de Fotbal Copii și Juniori 2026 Oțelul Galați ocupă locul 25, cu punctaj 75,05.Amănunte aici!