Proiectul de clasificare a academiilor de copii și juniori adună în 2026 un total de 130 de cluburi participante în competițiile de juniori FRF, ediția 2025/2026 fiind cu cele mai multe cluburi înscrise în cadrul procesului.
Prima clasificare a academiilor de copii și juniori a fost făcută în 2019, cu un număr de 58 de entități sportive.
Podiumul din acest an este alcătuit de Farul Constanța, Viitorul Cluj și Dinamo, clubul bucureștean revenind astfel în top 3 academii după 6 ani de la precedenta clasare din vârful ierarhiei.
foto – academiahagi.ro
Farul Constanța își păstrează prima poziția în cadrul clasificării academiilor, la fel cum s-a întâmplat la fiecare din cele 7 ediții precedente.
Pe locul secund la ediția din 2026 o regăsim pe Viitorul Cluj, care urcă o poziție în clasament față de anul trecut.
După 5 ediții consecutive în care a fost prezentă pe podium, AFK Csikszereda coboară pe locul 4.
Echipele cu cea mai mare creștere a punctajului sunt CS Gloria Bistrița (+21.98), ACS U Evolution 2020 (+20.79) și CS Afumați (+19.04).
Clasificare Academii Copii și Juniori 2026
Nr.crt
Denumire club
Punctaj
1
FCV FARUL CONSTANȚA SA
92.46
2
ACS ACADEMIA DE FOTBAL VIITORUL CLUJ
88.56
3
SC DINAMO 1948 SA
88.03
4
AFK CSIKSZEREDA
85.93
5
CSA STEAUA
84.62
6
SC FC FCSB SA
84.30
7
SC FC VOLUNTARI SA
84.25
8
ACS SPORT -TEAM
84.22
9
AS FC UNIVERSITATEA CLUJ
84.04
10
FC RAPID 1923 SA
83.94
11
U CRAIOVA 1948 CLUB SPORTIV SA
82.68
12
CS DINAMO BUCUREȘTI
82.38
13
ACS CAMPIONII FC ARGEȘ
82.04
14
ACS PETROLUL 52
81.70
15
FC CFR 1907 CLUJ SA
81.37
16
AFC UTA ARAD
81.15
17
ACS SEPSI OSK SFÂNTU GHEORGHE
81.00
18
AS FC BACĂU
80.45
19
CS CONCORDIA CHIAJNA
79.28
20
ASC DACO-GETICA BUCUREȘTI
78.09
21
ACSM POLITEHNICA IAȘI
76.97
22
ACS KIDS TÂMPA 2015 BRAȘOV
75.72
23
AFC BOTOȘANI
75.29
24
AFC HERMANNSTADT
75.07
25
ACS SUPORTER CLUB OȚELUL GALAȚI
75.05
26
AS FC INTERSTAR SIBIU
72.12
27
ACS ȘTIINȚA POLI TIMIȘOARA
71.92
28
LPS IOLANDA BALAȘ SOTER BUZĂU
71.77
29
SC FC RIPENSIA TIMIȘOARA
71.67
30
AFC UNIREA 04 SLOBOZIA
68.22
31
AFC CHINDIA TÂRGOVIȘTE
66.71
32
LPS BIHORUL ORADEA
66.61
33
ACS JUNIORUL 2014 BUCUREȘTI
66.55
34
LPS BANATUL TIMIȘOARA
65.75
35
ACS ACADEMIA GERMANĂ DE FOTBAL
65.44
36
CS GLORIA BISTRIȚA
65.18
37
CSC GHIRODA ȘI GIARMATA VII
63.19
38
CSU ȘTIINȚA BUCUREȘTI
62.41
39
AFC PROGRESUL 1944 SPARTAC
61.54
40
CSJ ȘTIINȚA „U” CRAIOVA
60.65
41
FC BIHOR/ACS FOTBALISTIC ORADEA
60.59
42
FC METALOGLOBUS BUCUREȘTI
60.13
43
ACS FC CORVINUL HUNEDOARA 1921
60.02
44
CSM SLATINA
59.44
45
ACS PETROSPORT PLOIEȘTI
59.10
46
FOTBAL CLUB SFR
58.98
47
CSM UNIREA ALBA IULIA
58.08
48
CSȘ TÂRGOVIȘTE
57.65
49
ASA TÂRGU MUREȘ
57.57
50
ACS ALMA SIBIU
57.17
51
CSC DUMBRĂVIȚA
56.25
52
LPS SUCEAVA
55.78
53
LPS IAȘI
55.72
54
ACSM REȘIȚA
55.50
55
CSȘ CRAIOVA
54.96
56
CS SPORTING CLUJ NAPOCA
54.63
57
ACS TRANSILVANIA SPORT ACADEMY
52.48
58
AFC VIITORUL ONEȘTI
51.83
59
ACS MEDIAȘ 2022
49.52
60
ACS MX PRO ACADEMY
49.09
61
ACS U EVOLUTION 2020
47.87
62
CS GIROC CHIȘODA
47.30
63
ACS TRANSILVANIA BISTRIȚA
46.62
64
ACS ȘCOALA DE FOTBAL OȚELUL GALAȚI
46.01
65
CS TUNARI
45.90
66
CSM TÂRGU JIU
45.62
67
SCM RÂMNICU VÂLCEA
45.46
68
CSȘ CN DINICU GOLESCU
44.43
69
LPS PIATRA NEAMȚ
44.40
70
ACS COLȚEA 1920 BRAȘOV
44.02
71
LPS VASLUI
43.75
72
ACS UNIREA BASCOV
43.62
73
CS LOTUS BĂILE FELIX
43.58
74
ACS JUNIORUL SUCEAVA
43.43
75
AFC METALUL BUZĂU
43.37
76
LPS TÂRGU MUREȘ
43.10
77
LPS GALAȚI
43.08
78
AFC CÂMPULUNG MUSCEL 2022
42.91
79
ACP 3 KIDS SPORT
42.40
80
ACSM CEAHLĂUL PIATRA NEAMȚ
41.48
81
CSȘ GLORIA ARAD
41.16
82
CS AFUMATI
40.90
83
LPS SEBEȘ
40.33
84
CS MINAUR BAIA MARE
40.07
85
ACS HUȘANA
39.68
86
ACS KINDER SÂNGEORGIU DE MUREȘ
38.92
87
CS AEROSTAR BACĂU
38.85
88
CSM BACĂU
38.50
89
ACS ACADEMIA DIDI IAȘI
38.44
90
CSM OLIMPIA SATU MARE
38.40
91
AFC 1919 DACIA UNIREA BRĂILA
38.35
92
CSC 1599 ȘELIMBĂR
36.90
93
ACS ARSENAL SPORTS
36.75
94
AFC DUNĂREA 2005 CĂLĂRAȘI
35.80
95
LPS CLUJ NAPOCA
34.97
96
ACS GALAXY TIMIȘOARA
34.88
97
CSȘ LUGOJ
34.61
98
ACS TÂRGU MUREȘ 1898 MAROSVASARHELYI SE 1898
34.59
99
LPS BISTRIȚA
34.51
100
LPS TÂRGU JIU
34.39
101
CSM DEVA
34.05
102
ACS KINDER CONSTANȚA CC
33.96
103
LT LUCIAN BLAGA REGHIN
33.45
104
ACS AXI ARENA
33.29
105
ACS VIITORUL ARAD
32.82
106
FC ACADEMIA MCR BUCUREȘTI
32.68
107
CSȘ CARANSEBEȘ
32.40
108
LPS SATU MARE
32.32
109
LPS VIITORUL PITEȘTI
31.44
110
SCM ZALĂU
30.69
111
LICEUL TEHNOLOGIC SFÂNTUL PANTELIMON
29.44
112
ACS NFC ARENA ACADEMY
29.09
113
CS CFR CONSTANȚA
28.99
114
LPS ROMAN
27.31
115
FC JUNIORUL
25.78
116
ACS FOTBAL KINDER 2016 BRAȘOV
25.69
117
ACS YOUNG STEAUA ALEXANDRIA
24.50
118
LPS FOCȘANI
24.32
119
CSȘ DROBETA TURNU SEVERIN
24.02
120
LPS SLATINA
24.01
121
ACS CAMPIONII GALAȚI
23.00
122
FC UNIREA DEJ
21.76
123
SCM DUNĂREA 2020 GIURGIU
21.71
124
ACS LUCEAFARUL DROBETA-TURNU SEVERIN
21.48
125
AFC MILAN ACADEMY
21.46
126
ACS ALL STARS BUCHAREST
21.27
127
ACS LPS HD CLINCENI
21.07
128
GS AGRICOL NUCET
11.83
129
CS ACADEMIA DE FOTBAL GICĂ POPESCU
11.48
130
CSM RÂMNICU SĂRAT
10.25
Clasificarea Academiilor, impact în obținerea Licenței pentru prima ligă
Conform deciziei de Comitet Executiv din 27 iunie 2021, a crescut punctajul pe clasificarea academiei pentru obținerea licenței de participare în Liga 1, de la 60 la 75 de puncte, în următoarele condiții:
Dacă nu se îndeplinește baremul de 60 de puncte, se păstrează refuzarea licenței.
În cazul cluburilor care nu ating 75 de puncte, vor primi o amendă de 100.000 lei. Va fi creat un fond special, iar banii vor fi redistribuiți în mod egal cluburilor din Liga de Tineret și Liga Elitelor U17 care nu au fost amendate.
În cadrul ședinței Comitetului Executiv din 16 aprilie 2026, a fost adăugat alineatul 5 articolului 14, Programul de dezvoltare a sectorului de juniori, cu privire la Clasificarea Academiilor de Fotbal din România, care are impact asupra procesului de certificare pentru participarea în campionatul național Liga 2 începând cu sezonul 2027-2028.
Condiții de participare în competițiile de juniori
Procedura privind clasificarea academiilor pentru copii și juniori din România pentru sezonul competițional 2026 – 2027 a fost efectuată:
a) în mod obligatoriu, pentru cluburile care participă în competiția Liga 1 și pentru cluburile de Liga 2;
b) în mod obligatoriu, pentru cluburile din celelalte categorii competiționale care doresc participarea în competițiile de juniori organizate de FRF în sezonul 2026 – 2027. Pentru a avea dreptul de participare în aceste competiții, cluburile trebuie să acumuleze un punctaj de minim 20 de puncte, urmare a procesului de Clasificare a Academiilor.
Cum se punctează academiile
Procedura de evaluare acoperă 7 domenii fundamentale pentru performanța în fotbalul juvenil, fiecare cu mai multe categorii, ponderea fiind următoarea:
Strategie și filozofie: 11,05%
Echipe și jucători: 11,97%
Staff tehnic: 18,27%
Staff suport: 7,25%
Antrenamente și meciuri: 7,70%
Infrastructură și facilități: 21,65%
Rezultate: 22,11%
Info/ FRF.ro
Foto/ FC Bacău – Liga Elitelor U17 – Facebook
Vă așteptăm și pe pagina de Facebook – ultras24.ro