Ioan Ovidiu Sabău și „U” Cluj au decis prelungirea colaborării cu doi ani, până la finele sezonului 2026/2027!
Înțelegerea dintre clubul clujean și antrenorul I.O. Sabău era scadentă la finele acestui sezon competițional.
„Antrenorul principal a semnat astăzi noua înțelegere, care este valabilă până la finalul sezonului 2026/2027.
Revenit la ”U” la mijlocul sezonului 2022/2023, primul după revenirea în Superliga, Ioan Ovidiu Sabău a condus echipa spre o finală de Cupa României la finalul acelui sezon, iar “Șepcile roșii” s-au aflat atunci la un penalty de trofeu.

În sezonul 2023/2024, cu Ioan Ovidiu Sabău pe bancă din luna august, ”U” a fost la un pas de calificarea în play-off și a ajuns până în penultimul act din Cupa României.

Sezonul 2024/2025 a adus cea mai bună performanță din ultimii 53 de ani pentru ”U”. Echipa noastră a reușit calificarea în play-off pentru prima dată de la introducerea acestui format, ceea ce înseamnă și clasarea între primele șase echipe din Superliga, ultima realizare similară fiind consemnată în sezonul 1971/1972, când „studenții” s-au clasat pe locul 3.
Pe parcursul sezonului regular, ”U” a fost lider timp de 18 din totalul de 30 de etape.”, este comunicatul celor de la „U” Cluj.
SUPERLIGA – Programul Etapei a 2-a – Play-off și Play-out:
Vineri, 28 martie
Ora 17.30/ Play-out/ Unirea Slobozia – Petrolul Ploiești
Ora 20.30/ Play-out/ Sepsi OSK Sf. Gheorghe – FC Hermannstadt
Sâmbătă, 29 martie
Ora 14.30/ Play-out/ FC Botoșani – Farul Constanța
Ora 20.00/ Play-Off/ FC Rapid 1923 – Universitatea Craiova
Duminică, 30 martie
Ora 15.00/ Play-out/ Politehnica Iași – UTA Arad
Ora 20.30/ Play-Off/ Dinamo București – FCSB
Luni, 31 martie
Ora 17.30/ Play-out/ Gloria Buzău – Oțelul Galați
Ora 20.30/ Play-off/ Universitatea Cluj – CFR 1907 Cluj

CLASAMENT – PLAY-Off – Etapa 1
| 1. | FC CFR 1907 Cluj SA | 1 | 1 | 0 | 0 | 3-1 | 2 | 30 |
| 2. | Universitatea Craiova | 1 | 1 | 0 | 0 | 3-0 | 3 | 29 |
| 3. | SC Fotbal Club FCSB SA | 1 | 0 | 1 | 0 | 3-3 | 0 | 29 |
| 4. | SC Dinamo 1948 SA | 1 | 0 | 0 | 1 | 1-3 | -2 | 26 |
| 5. | AS FC Universitatea Cluj | 1 | 0 | 0 | 1 | 0-3 | -3 | 26 |
| 6. | Fotbal Club Rapid 1923 SA | 1 | 0 | 1 | 0 | 3-3 | 0 | 24 |
CLASAMENT – PLAY-Out – Etapa 1
| 1. | AFC Hermannstadt | 1 | 0 | 1 | 0 | 1-1 | 0 | 22 |
| 2. | ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe | 1 | 0 | 0 | 1 | 1-2 | -1 | 21 |
| 3. | AFC UTA Arad | 1 | 1 | 0 | 0 | 2-0 | 2 | 20 |
| 4. | ACS Petrolul 52 | 1 | 0 | 0 | 1 | 0-2 | -2 | 20 |
| 5. | AFC Botoşani | 1 | 1 | 0 | 0 | 2-0 | 2 | 19 |
| 6. | Farul Constanţa | 1 | 0 | 1 | 0 | 0-0 | 0 | 19 |
| 7. | ACSM Politehnica Iaşi | 1 | 0 | 1 | 0 | 0-0 | 0 | 17 |
| 8. | ACS Suporter Club Oţelul Galaţi | 1 | 0 | 0 | 1 | 0-2 | -2 | 16 |
| 9. | AFC Unirea 04 Slobozia | 1 | 0 | 1 | 0 | 1-1 | 0 | 14 |
| 10. | Gloria Buzău | 1 | 1 | 0 | 0 | 2-1 | 1 | 13 |
SUPERLIGA – Programul Etapei a 3-a – Play-off și Play-out:
Vineri, 4 aprilie
Ora 17.30 Oțelul Galați – Politehnica Iași
Ora 20.30 Petrolul Ploiești – Sepsi OSK Sf. Gheorghe
Sâmbătă, 5 aprilie
Ora 16.45 UTA Arad – FC Botoșani
Ora 21.15 FCSB – Universitatea Cluj
Duminică, 6 aprilie
Ora 13.30 FC Hermannstadt – Gloria Buzău
Ora 21.00 FC Rapid 1923 – Dinamo București
Luni, 7 aprilie
Ora 17.30 Farul Constanța – Unirea Slobozia
Ora 20.30 CFR 1907 Cluj – Universitatea Craiova
De citit și alte trei materiale:
Breaking News// FRF a comunicat când începe noul sezon din SuperLiga!
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 49 de minute agoLiga 3 – Programul etapei a 12-a/ Ora oficială de începe a meciurilor este 14.00/ Partida CSM Tg-Jiu vs Unirea Bascov se joacă în nocturnă!
Liga 3 programează vineri și sâmbătă, 7-8 noiembrie, partidele etapei a 11-a, prima a...
-
Fotbal Intern
/ 22 de ore agoSuperliga – Elias Charalabous (FCSB), tehnicianul ultimei etape!/ Vezi „11”-le ideal în sistemul 3-4-3
Liga Profesionistă de Fotbal l-a desemnat pe Elias Charalambous tehnicianul etapei a 15-a a...
By Ultras24 -
Handbal
/ 23 de ore agoNews Handbal// Adi Vasile – demis de pe bancă tehnică a CSM București/ Cristina Vărzaru a preferat să plece cu demisie!
CSM București a anunțat astăzi, 4 noiembrie, demiterea antrenorului Adrian Vasile, revenit în această...
-
Fotbal Intern
/ 24 de ore agoSuperLiga – Vedetele etapei a 15-a/ Clasament + programul etapelor 16 și 17
Deţinătorii drepturilor tv şi Liga Profesionistă de Fotbal desemnează la finalul fiecărui meci cel...
By Ultras24



