Fundașul dreapta Mihai Butean (27 ani) și-a reziliat contractul cu FC Hermannstadt. Anunțul a fost făcut de clubul sibian pe rețelele sociale.
Butean, din 2022 la Hermannstadt, a evoluat în 39 de partide în toate competițiile în al doilea sezon, însă nu a mai dorit să continue sub comanda lui Măldărășanu. De altfel, în comunicatul clubului se emnționează că rezilierea contractului s-a făcut la solicitarea jucătorului.
Este posibil, potrivit unor informații, ca acesta să semneze cu Universitatea Cluj, însă doar după data de 31 mai!
„Mulțumim, Mihai Butean!
A.F.C.Hermannstadt și Mihai Butean au stabilit de comun acord și în condiții amiabile să rezilieze înțelegerea contractuală în data de 31 mai.

Rezilierea vine la solicitarea directă a fotbalistului în această privință, întrucât contractul acestuia cu FCH expira la sfârșitul lunii viitoare.
Îi dorim mult succes lui Buty în noile provocări pe care i le va impune cariera!”, este comunicatul clubului sibian.
Potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt. 800.000 de euro este cota de piață a lui Mihai Butean, care a mai evoluat pentru Universitatea Cluj, Astra Giurgiu, Academica Clinceni și CFR Cluj.
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ o oră agoCe se întâmplă la Rapid?/ Giuleștenii au cedat doi jucători și alți doi se pregătesc de plecare, unul la Ploiești, celălalt la Arad!
FC Rapid București, club patronat de omul de afaceri Dan Șucu, s-a despărțit în...
By Bogdan Badiu -
Fotbal Intern
/ 3 ore agoSe inversează rolurile: Sampdoria transferă de la U Cluj!/ Alex Bota va îmbrăca tricoul Doriei sub formă de împrumut!
Universitatea Cluj l-a transferat pe fundașul central Andrei Coubiș de la Sampdoria și acum...
By Ultras24 -
SUPERLIGA
/ 4 ore agoOficial// Rapid și FC Argeș au anunțat transferul extremei Claudiu Micovschi!
Claudiu Micovschi a devenit jucătorul FC Argeș cu acte în regulă, după ce Rapid...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 4 ore agoBreaking// Friday Adams (23 de ani), din vară va juca în alb și negru!
U Cluj l-a transferat zilele trecute pe fundașul Andrei Coubiș de la Sampdoria Genova,...
By Ultras24



