Laszlo Dioszegi, patronul din acte al clubului Sepsi Sfântu Gheorghe, nu a reușit să-i convingă pe Adrian Mutu și Mirel Rădoi să preia echipa după despărțirea de germanul Bernd Storck.
În cursul zilei de astăzi, Attila Hadnagy, directorul general al celor de la Sepsi, a anunțat că noul antrenor principal este Valentin Suciu (43 de ani).
Acesta a antrenat timp de patru sezoane FK Csikszereda, între 2018 și 2022, iar din 2022 a devenit directorul Centrului de Copii și Juniori al celor de la Sepsi și deține licența Pro.
”Au fost discuții cu mai mulți antrenori, însă nu s-au concretizat.
În primul rând, noi am spus că avem o condiție, indiferent de numele antrenorului, din staff-ul acestuia trebuie să facă parte Aldea, Cernea și Kulcsar.
Vali Suciu a pregătit echipa în această perioadă. Cunoaște bine lotul, iar atmosfera de la antrenamente este bună.

Foto Covasna Media/ Valentin Suciu
În aceste condiții am decis să-i dăm o șansă lui Vali. Are licența Pro și noi avem mare încredere în el”, a declarat Hadnagy, conform prosport.ro.
Valentin Suciu a antrenat timp de patru sezoane FK Csikszereda, între 2018 și 2022, iar din 2022 a devenit directorul Centrului de Copii și Juniori al celor de la Sepsi.
Echipe Nationale
Torneo delle Nazioni U15 – România a învins Portugalia!
Fotbal Intern
SuperLiga – Vedetele etapei a 6-a play off-out
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Din Voleu
/ 21 de ore agoSuperLiga – Echipa etapei a 6-a play-off& play-out/ Filipe Coelho, antrenorul ultimei runde în opinia analiștilor LPF
Liga Profesionistă de Fotbal prezintă la finalul fiecărei runde cel mai bun unsprezece. Analiștii...
By Ultras24 -
Echipe Nationale
/ 23 de ore agoTorneo delle Nazioni U15 – România a învins Portugalia!
Reprezentativa U15 a României, alcătuită din jucători născuți începând cu 1 ianuarie 2011, a...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 24 de ore agoSuperLiga – LPF a comunicat programul rundei 8 din play-off și play-out/ Vezi și desfășurătorul etapei 7!
Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat programul etapei a 8-a din play-off-ul și play-out-ul SuperLigii....
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ o zi agoSuperLiga – Vedetele etapei a 6-a play off-out
Deţinătorii drepturilor tv şi Liga Profesionistă de Fotbal desemnează la finalul fiecărui meci cel...
By Ultras24
Cele mai citite
Liga 3 - Rezultatele partidelor etapei 4 din play-off și play-out/ Scorul etapei s-a înregistrat la Zărnești!aprilie 24, 2026Ultras24

