Petrolul Ploiești a început să transfere de pe piața portugheză, după modelul implementat de Oțelul Galați.
Luni seara, în jurul orelor 22.45, oficialii clubului au anunțat achiziționarea mijlocașului Leonardo José dos Santos Teixeira (26 de ani).
În sezonul 2025/2026 a jucat 26 de meciuri pentru FC Felgueiras (liga a doua portugheză) în toate competițiile, a marcat un gol și a oferit 3 pase decisive.
Mijlocașul lusitan a semnat un contract pe două sezoane cu Petrolul Ploiești.
„Mijlocaș stânga, dar putând evolua și în banda dreaptă, Leo Teixeira (26 ani, 1.77 m) provine de la formația lusitană de eșalon secundă FC Felgueiras, pentru care a jucat pe parcursul ultimelor două stagiuni, adunând 55 de prezențe și 6 goluri marcate în campionat.
Anterior, a mai evoluat pentru Club Condeixa, AD Fafe și Varzim SC, iar FC Petrolul va fi, pentru el, prima experiență în afara granițelor Portugaliei.

Bun venit, Leo!”, este comunicatul celor de la Petrolul.
Teixeira este al treilea portughez sosit în această vară la Ploiești, după antrenorul Ricardo Sousa și extrema Ricardo Martins. Petrolul i-a mai transferat pe Robert Jerdea și costaricanul Alejandro Bran.
Oficial// Petrolul Ploiești a perfectat al treilea transfer al verii!
Cupa României 2026/2027
Cupa României Betano 2026/2027 – faza regională – Rezultatele primelor partide
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 4 ore agoOficial// CFR Cluj a încasat 350.000 de euro în schimbul cedării lui Bolgado!
CFR Cluj a anunțat despărțirea de fundașul central Leo Bolgado. În sezonul precedent, jucătorul...
By Ultras24 -
Din Voleu
/ 8 ore agoPro Tv o dă pe sport și lansează un nou post TV!/ 1 August – ziua lansării, prezent în grila de programe!
Pro TV va lansa un nou post TV, în care vor fi difuzate competițiile...
By Ultras24 -
Cupa Mondială 2026
/ 10 ore agoIstvan Kovacs – OUT de la Cupa Mondială 2026/ Cine sunt cei 12 „centrali” rămași
FIFA a publicat lista arbitrilor selecționați pentru ultimele patru partide ale Cupei Mondiale 2026,...
By Ultras24 -
Cupa României 2026/2027
/ o zi agoCraiova a câștigat și Supercupa României/ CSU Craiova vs. U Cluj 1-1 (5-3, d.l.d.)/ „Șepcile roșii” nu au lipici la trofee!
Universitatea Craiova a câștigat și Supercupa României, după campionat și cupă, după executarea loviturilor...



