„Șepcile roșii” au comunicat transferul jucătorului elvețian Noah Loosli (29 de ani) la nici 12 ore de la înfrângerera suferită pe Cluj Arena, contra Petrolul Ploiești, scor 1-2, partidă disputată în cadrul rundei a 7-a a SuperLigii.
Loosli evoluează pe postul de fundaș central și a semnat din postura de jucător liber, după ce în sezonul precedent a evoluat pentru formația germană Bochum.
În sezonul precedent de 2.Bundesliga, jucătorul elvețian a bifat 28 de meciuri în tricoul celor porecliți „Șoarecii cenușii” sau „Neretrogradabilii”, după ce timp de 22 de ani au reușit rămânerea în prima ligă germană, deși erau considerați victime sigure.
„FC Universitatea Cluj realizează o nouă mutare pe piața transferurilor odată cu aducerea experimentatului fundaș central elvețian Noah Loosli (29 de ani), care a evoluat în stagiunea precedentă în 2. Bundesliga, pentru VFL Bochum.
Loosli a început fotbalul la formația Grasshopper Zurich, care l-a împrumutat la Wohen și Schaffhausen în primii ani ai carierei. În 2018, a fost vândut la Lausanne Sport pentru 470.000 de euro.

După 3 ani s-a întors la clubul care l-a crescut, iar în 2023 a ajuns în Germania, la Bochum. În ianuarie 2025 a fost împrumutat jumătate de sezon la Furth, în iunie s-a întors și a devenit titular.”, se menționează în comunicatul celor de la Universitatea Cluj.
CV-ul lui Noah Loosli
- Nume: Noah Loosli
- Data nașterii: 23 ianuarie 1997
- Poziție: fundaș central
- Înălțime: 1,86 m
- Zece meciuri în Bundesliga
- Cifre în liga a doua din Germania: 41 de meciuri – un gol, o pasă decisivă
- Cifre în prima ligă din Elveția: 101 meciuri – trei goluri, două pase decisive
- Cifre în liga a doua din Elveția: 76 de meciuri – șapte goluri, două pase decisive
- 38 de prezențe pentru naționalele de juniori și tineret ale Elveției
- Echipe pentru care a evoluat până în prezent: FC Windisch (juniori), Grasshopper Zürich, FC Wohlen, FC Schaffhausen, FC Lausanne-Sport, VFL Bochum, SpVgg Greuther Fürth.
850.000 de euro este cota de piațp a lui Noah Loosli, potrivit Transfermarkt.com.
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 3 ore agoLiga 3 – Etapa a 3-a – Rezultatele celor 21 de partide disputate vineri/ Vulturii Fărcășești au „comis-o” din nou: 2 pauză/ 1 final!
Liga 3 – sezon regular 2026/2027 – programează vineri și sâmbătă, 11-12 septembrie, partidele...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 7 ore agoFRF a introdus Cartonașul negru pentru combaterea comportamentului abuziv în fotbalul juvenil!
Începând din acest sezon, Federația Română de Fotbal introduce o nouă procedură disciplinară pentru...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 7 ore agoÎncă un jucător român la Levadiakos, ultima clasată din prima ligă greacă!
Octavian Popescu (23 de ani, FCSB) va juca, se pare, un sezon la clubul...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 8 ore agoLiga 2 – Etapa a 7-a – Opt partide se dispută sâmbătă și două duminică/ Ultimul meci este prgramat marți, în Valea Domanului
Liga 2 Casa Pariurilor a ajuns la runda cu numărul 7. Opt (8) partide...
Cele mai citite
Oficial// Patru jucători își solicită drepturile financiare, trei sunt de la UTA/ Patrick nu va juca împotriva "U" Clujseptembrie 9, 2026Ultras24
Oficial// Oțelul Galați - două transferuri în aceeași zi, un fundaș central și un mijlocaș!septembrie 5, 2026Ultras24
"U" Cluj negociază cu Frosinone pentru transferul unui mijlocaș ivorian!/ Clubul clujean nu este singurul ofertant!septembrie 6, 2026Codin Samoila
