Până să oficializeze transferul portarului camerunez Devis Epassy (32 de ani, ex- Karamiotis, Cipru), conducerea clubului Dinamo l-a prezentat în cursul zilei de azi, 9 iulie, pe fundașul dreapta Jordan Ikoko (31 de ani), fotbalist liber de contract după despărțirea de echipa Omonia 29is Maiou.
Ikoko, cu dublă cetățenie franceză-congoleză, și-a pus semnătura pe un contract valabil pentru un sezon, cu drept de prelungire pentru încă unul.

Foto: Dinamo București
Noul fundaș dreapta al lui Dinamo are un CV destul de atractiv junioratul l-a făut la PSG, apoi a jucat la Lens, Creteil, Le Havre și Guingamp, iar apoi a ajuns la Ludogorets Razgrad,unde a cucerit trei titluri consecutive de campion al Bulgariei, în perioada 2019-2022. În Cipr a jucat pentru Pafos și Omonia 29is Maiou.
Transferuri perfectate de Dinamo: Cristian Mihai (20 de ani, mijlocaș defensiv, transfer – UTA), Luca Bărbulescu (18 ani, transfer – Academia Augsburg), Codruț Sandu (19 ani, portar, liber de contract, ex-Rapid), Alexandru Musi (20 de ani, foto, jos, extremă, ex- FCSB, contract până în vara lui 2029), Raul Opruț (KV Kortrijk, clauză de transfer – 200.000 de euro), Luka Zujovic (Florida Premier FC, liber de contract), Kyriakou Charalampos (30 de ani, mijlocaș, ex- Apollon Limassol, contract 2025-2027), Danny Armstrong (foto, 27 de ani, mijlocaș lateral, contract pe două sezoane), Vadym Kyrychenko (19 ani, atacant, ex- UTA, contract până în 2029), Mamodou Karamoko (26 de ani, 1,92 metri, contract pe două sezoane), Jordan Ikoko (31 de ani, fundaș dreapta, ex- Omonia 29is Maiou, contract pe un sezon)
Mercato Vară 2025// SuperLiga – Liga 2 – Liga 3 – Actualizări zilnice!
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 2 ore agoPatronul FCSB a anunțat transferul unui mijlocaș israelian!
Ofri Arad (27 de ani), ex- Kairat Almaty, este noul jucător al campioaneu României,...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 3 ore agoOficial// Andres Dumitrescu se întoarce în SuperLiga/ Fundașul stânga va juca în tricoul „lupilor”
Fundașul stânga Andres Dumitrescu (24 de ani) și-a reziliat contractul cu Slavia Praga și...
-
Fotbal Intern
/ 5 ore agoCe se întâmplă la Rapid?/ Giuleștenii au cedat doi jucători și alți doi se pregătesc de plecare, unul la Ploiești, celălalt la Arad!
FC Rapid București, club patronat de omul de afaceri Dan Șucu, s-a despărțit în...
By Bogdan Badiu -
Fotbal Intern
/ 7 ore agoSe inversează rolurile: Sampdoria transferă de la U Cluj!/ Alex Bota va îmbrăca tricoul Doriei sub formă de împrumut!
Universitatea Cluj l-a transferat pe fundașul central Andrei Coubiș de la Sampdoria și acum...
By Ultras24



