Corvinul Hunedoara (Liga 2), câștigătoare trofeului Cupa României Betano – ediția 2024/2025, a găsit drumul corect pentru obținerea dreptului de promovare în SuperLiga României.
- În vara anului trecut, FRF i-a retras clubului hunedorea dreptul de promovare, în urma contestațiilor depuse de grupările sportive FCU Craiova, FK Csikszereda, FC Voluntari și FC Argeș.
În cadrul unui comunicat emis joi, 29 mai, staff-ul administrativ-executiv al clubului Corvinul a transmis că activitatea sportivă va fi preluată de către Clubul Sportiv Corvinul 1921 Hunedoara către Asociația Clubul Sport F.C. Corvinul Hunedoara 1921, începând cu sezonul 2025-2026.
„Pas important pentru obţinerea dreptului de promovare în Superligă!
Consiliul Local al Municipiului Hunedoara a adoptat Hotărârea nr. 167/2025, prin care se aprobă predarea și preluarea gratuită, cu titlu definitiv, a activității sportive și a locului de participare în competiții, respectiv Campionatul Naţional al Ligii a doua, de către Clubul Sportiv Corvinul 1921 Hunedoara către Asociația Club Sportiv F.C. Corvinul Hunedoara 1921, începând cu sezonul 2025-2026.

Foto – ultras – captură video Digi Sport
Această hotărâre vizează toate drepturile federative sportive ale Clubului Sportiv Corvinul 1921 Hunedoara și asigură continuitatea și dezvoltarea activității fotbalistice sub egida Asociației Club Sportiv F.C. Corvinul Hunedoara 1921.

Foto – Emil Sebastian Popescu
Predarea se realizează în baza unui contract de cesiune semnat de părțile implicate, care va asigura transferul activității și al drepturilor sportive, în aşa fel încât noua structură să devină una de drept privat, cu drept de promovare în prima ligă – având ca membru fondator, pe lângă Primăria municipiului Hunedoara, și Consiliul Județean Hunedoara, o societate, respectiv ECOSERV-HD S.R.L.”, informează clubul Corvinul Hunedoara, pe pagina de Facebook.
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Din Voleu
/ 16 ore agoNews Alert// CFR Cluj a scăpat de interdicția la transferuri!
FIFA a ridicat interdicția la transferuri impusă CFR Cluj, iar clubul clujean îi poate...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 19 ore agoOficial// CFR Cluj a anunțat transferul unui mijlocaș central, deși nu-i poate legitima pe ceilalți 8 jucători aduși!
CFR Cluj se află în imposibilitatea legitimării celor 8 jucători aduși în această vară,...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 21 de ore agoNews Alert – Modificările la Legea 4, promulgate de Nicușor Dan și publicate în Monitorul Oficial – Acestea devin aplicabile din etapa a doua a SuperLigii
Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ o zi agoSuperLiga – LPF a comunicat programul etapei a 3-a
Liga Profesionistă de Fotbal a comunicat programul etapei a treia a SuperLigii, sezon 2026/2027,...
By Ultras24



