Alex Chipciu (35 de ani), căpitanul „U” Cluj, și-a prelungit contractul cu liderul SuperLigii, scadent la finalul acestui sezon.
„Fundașul lateral a semnat prelungirea cu un an a contractului scadent la finalul acestei stagiuni.
Sosit în fereastra de mercato din vara anului 2022 de la CFR, Alexandru Chipciu și-a câștigat imediat locul în echipă prin ambiția și devotamentul arătate în teren, calități care l-au propulsat nu doar în primul 11, ci și în „funcția” de căpitan.
Chipciu a debutat în tricoul lui „U” în prima partidă de la revenirea „studenților” în prima ligă după șapte ani de absență: remiza cu FCSB (1-1) din etapa inaugurală a stagiunii 2022-2023 din Superligă.
În primele două sezoane în alb și negru, Chipciu a strâns nu mai puțin de 80 de prezențe în toate competițiile. În noua stagiune, Alex a rămas un pilon important în echipa care a terminat atât turul, cât și anul calendaristic pe primul loc în Superliga.

Ultima partidă a anului trecut, remiza de la Sfântu Gheorghe, cu Sepsi (0-0) a fost prilej de celebrare la nivel individual pentru fotbalistul echipei noastre, care a bifat meciul cu numărul 100 pentru Universitatea.
În această perioadă, Chipciu a marcat opt goluri și a oferit șapte pase decisive„, este comunicatul celor de la Universitatea Cluj.
EXCLUSIV// Franck Tchassem („U” Cluj) va juca pentru CFC Argeș!
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Cupa României 2026/2027
/ 39 de minute agoCupa României Betano – Rezultatele celor 7 finale regionale – Câștigătoarele s-au calificat în primul tur al competiției
Sâmbătă, 18 iulie, s-au disputat cele șapte finale regionale, câștigătoarele calificându-se în primul tur...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 2 ore agoSuperLiga 2026/27 – Etapa 1/ CSU Craiova vs. UTA 4-0/ Scor exagerat, dar victoria e victorie!/ Rezumat Video/ Finalul le-a fost fatal arădenilor
Universitatea Craiova a surclasat-o pe UTA Arad, scor 4-0, în prima etapă a noului...
-
Fotbal Intern
/ 6 ore agoSuperLiga 2026/27 – Etapa 1/ Oțelul Galați vs. CFR Cluj 2-1/ Gălățenii obțin victoria în ultimele minute/ Rezumat Video/ „Feroviarii” – niciun transfer înregistrat!
Oțelul Galați a învins CFR Cluj, scor 2-1, în prima rundă a noului sezon...
By Bogdan Badiu -
Conference League
/ 8 ore agoCFR Cluj îi invită pe fani în charterul de Armenia, dar nu din dragoste/ Motivul e strict financiar!
CFR Cluj stă rău cu banii, unii spun că ar fi în moarte clinică,...



