UTA a anunțat joi, 5 iunie, instalarea lui Adrian Mihalcea pe banca tehnică a echipei, după despărțirea de Mircea Rednic.
Fostul A1 al Unirii Slobozia a semnat un contract pe două sezoane, valabil până în iulie 2027 cu gruparea arădeană.
„Unul dintre argumentele esențiale pentru alegerea sa a fost rezultatele obținute în ultimele sezoane, atunci când tehnicianul în vârstă de 49 de ani a reușit să construiască o echipă competitivă la Slobozia și să obțină o promovare și o menținere în prima ligă, în ciuda unui buget semnificativ mai redus decât cel al altor formații competitoare.

În ceea ce privește structura staff-ul tehnic pentru sezonul 2025-2026, decizia a fost de păstrare a secunzilor Sorin Rădoi și Ștefan Boroş, dar și a antrenorului de portari, Dan Țapoş.
De pregătirea fizică a jucătorilor noștri se va ocupa un alt arădean, Bogdan Hetco (39 de ani)”, se menționează în comunicatul celor de la UTA.
Sosirea lui Mihalcea la Arad a fost precedată de achiziția fundașului Dmytro Pospelov (33 de ani), care a semnat un contract valabil pe două sezoane cu UTA.
Pospelov a avut o contribuție majoră la menținerea Unirii Sloboziei în SuperLiga, fiind autorul a 8 goluri.
Mercato Vară 2025// SuperLiga – Liga 2 – Liga 3 – Actualizări zilnice!
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 5 ore agoPatronul FCSB a anunțat transferul unui mijlocaș israelian!
Ofri Arad (27 de ani), ex- Kairat Almaty, este noul jucător al campioaneu României,...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 6 ore agoOficial// Andres Dumitrescu se întoarce în SuperLiga/ Fundașul stânga va juca în tricoul „lupilor”
Fundașul stânga Andres Dumitrescu (24 de ani) și-a reziliat contractul cu Slavia Praga și...
-
Fotbal Intern
/ 7 ore agoCe se întâmplă la Rapid?/ Giuleștenii au cedat doi jucători și alți doi se pregătesc de plecare, unul la Ploiești, celălalt la Arad!
FC Rapid București, club patronat de omul de afaceri Dan Șucu, s-a despărțit în...
By Bogdan Badiu -
Fotbal Intern
/ 9 ore agoSe inversează rolurile: Sampdoria transferă de la U Cluj!/ Alex Bota va îmbrăca tricoul Doriei sub formă de împrumut!
Universitatea Cluj l-a transferat pe fundașul central Andrei Coubiș de la Sampdoria și acum...
By Ultras24



