Clubul Oțelul Galați a anunțat în cursul acestei zile, 23 decembrie, despărțirea de doi fotbaliști transferați în mercato-ul din vară.
Cei doi jucători puși pe liber de managerul tehnic Dorinel Munteanu sunt Vasilije Djuric (26 de ani, mijlocaș ofensiv) și Maksym Kovalov (24 de ani, portar).
”SC Oțelul Galați a încheiat pe cale amiabilă relațiile contractuale cu portarul Kovalov și mijlocașul de bandă Djurić, sportivi legitimați în vara acestui an. Clubul roș-alb-albastru le urează mult succes la următoarele echipe.
Maksym Kovalov (foto stânga), goalkeeper de 24 de ani, și Vasilije Djurić (foto dreapta), jucător de bandă stângă în vârstă de 26 de ani, semnaseră la începutul acestui sezon contracte cu echipa antrenată de Dorinel Munteanu. Maksym, portar ucrainean venit din prima ligă bulgară, a fost rezervă în primele 11 etape de Superliga ale stagiunii actuale, pentru ca apoi să nu mai fie convocat în nicio altă partidă oficială.


De partea cealaltă, Vasilije, fotbalist sârb care făcuse trecerea de la primul eșalon din țara natală, a fost utilizat în 15 meciuri din campionat și Cupa României. Le mulțumim pentru perioada petrecută în roș-alb-albastru și le urăm succes!”, este comunicatul celor de la Oțelul Galați.
Fotbal Intern
Oficial// Oțelul Galați – transferul cu numărul 5!
Fotbal Intern
Oficial// Petrolul a ajuns la transferul cu numărul 7
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 10 minute agoOficial// Sepsi a transferat un fundaș dreapta brazilian
Sepsi Sfântu Gheorghe a perfectat transferul fotbalistului brazilian Gustavo Cascardo (29 de ani), ultima...
By Bogdan Badiu -
Din Voleu
/ 3 ore agoOficial// Se retrage fără tam-tam și focuri de artificii
Mihai Stoica – președintele Consiliului de Administrație al FCSB – a declarat că Vlad...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 16 ore agoMeciuri amicale – duminică, 21 mai 2026// U Cluj pierde în fața Croației U19!/ Victorii pentru CSU Craiova, UTA și Sepsi
Sepsi Sfântu Gheorghe, revenită în SuperLiga României, a întâlnit în primul amical verii, pe...
-
Fotbal Intern
/ o zi agoOficial// În ultimele 24 de ore, UTA a transferat un fundaș central și un atacant/ CV-ul fundașului e O.K.!
UTA l-a înlocuit pe Florent Poulolo, plecat în această vară la U Cluj, cu...
Cele mai citite
S-au disputat meciurile din manșa tur a barajului de promovare în Liga 3/ Trei partide nu s-au jucatiunie 20, 2026Codin Samoila

