Universitatea Cluj a început astăzi, 12 iunie, pregătirile pentru viitorul sezon. Primul antrenament de dezmorțire s-a desfășurat pe gazonul „Cluj Arena”, într-un efectiv de 21 de jucători.
Lotul prezent la reunire:
Portari
Ștefan Lefter, Denis Moldovan, Tudor Coșa
Fundași
Radu Boboc, Iulian Cristea, Jasper van der Werff, Nicholas Pop (revenit din împrumutul la Sănătatea Cluj), Ștefan Opriș
Ovidiu Popescu, Dorin Codrea, Andrei Artean, Gabriel Simion, Ovidiu Bic, Dan Nistor, Alexandru Bota, Răzvan Oaidă, Andrej Fabry, Cosmin Larionesi (din Academia FC Universitatea Cluj)
Atacanți
Issouf Macalou, Atanas Trică (transferat de la CSM Slatina), Adel Bettaieb.
Potrivit site-ului ofial al clubului, de la reunire au lipsit motivat Edvinas Gertmonas, Alin Chinteș, Alin Techereș, Jonathan Cisse, Alexandru Chipciu, Mouhamadou Drammeh, Vadim Rață și Mamadou Thiam.
Răzvan Oaidă, Ovidiu Popescu și Addel Bettaieb s-au antrenat separat și, mai mult ca sigur, nu vor începe sezonul cu „U” pe piept!
Internaționalul moldovean Vadim Rață (32 de ani, mijlocaș central) a fost prezentat oficial la CFC Argeș, însă după trei ore postarea a dispărut de pe site-ul clubului!
Staff-ul administrativ-executiv al clubului nu suflă o vorbă nnjci despre situația contractuală a mijlicașului ofensiv Franck Tchassem, împrumutat în iarnă la CFC Argeș.
Tchassem se află sub contract cu „U” Cluj până în vara lui 2027, iar împrumutul acestuia la echipa piteșteană expiră la finele acestei luni. Fotbalistul a fost prezent la reunirea lotului nou-promovatei în SuperLiga.
„Șepcile roși” se vor antrena pe plan local până în 24 iunie, când va pleca în Austria, acolo unde va efectua un stagiu de pregătire până în 5 iulie. În cantonamentul din localitatea Neuhofen an der Ybbs, jucătorii Universității vor disputa și patru partide amicale:
28 iunie: SKU Amstetten (liga a doua din Austria)
30 iunie: Sigma Olomouc (locul 6 în prima ligă din Cehia)
2 iulie: Slavia Praga (campioana Cehiei)
4 iulie: Slovan Liberec (locul 7 în prima ligă din Cehia).
Primul meci oficial al „studenților” va avea loc în perioada 10-13 iulie, atunci când are loc prima etapă din noul sezon al Superligii.
”U” va evolua în turul al doilea din Conference League în 24 și 31 iulie, împotriva unui adversar care va fi anunțat în urma tragerii la sorți de miercurea viitoare (18 iunie).