FC Bihor, nou-promovată în Liga 2, a anunțat transferul unui jucător cu meciuri în SuperLigă, de care UTA s-a despărțit foarte ușor, la insistențele lui Mircea Rednic. Este vorba despre winger-ul Albert Stahl (25 ani), cu peste 50 de meciuri la nivelul Ligii 2, respectiv peste 100 în primul eșalon al fotbalului românesc!
”Avem plăcerea să anunţăm parafarea contractului cu jucătorul Albert Stahl!
Născut la 11 ianuarie 1999 la Arad, Albert Stahl a strâns peste 100 de jocuri în prima ligă a țării. El a evoluat pentru UTA Arad, Astra Giurgiu, Rapid București și din nou UTA, de unde a venit la FC Bihor.

Înalt de 1,80 m, Albert este un jucător de picior drept, care evoluează pe postul de atacant – extremă dreapta. El a semnat cu clubul nostru un contract valabil pentru trei sezoane.
Clubul FC Bihor îi transmite bun venit lui Albert Stahl şi mult succes cu echipa roş-albastră orădeană!”, a comunicat FC Bihor Oradea.
Lucrurile încep să se îndrepte la Ceahlăul Piatra Neamț. Anton Măzărianu, emoționat de prestația Naționalei la EURO 2024, a decis să investească în continuare la clubul de sub Pietrica și a anunțat instalarea lui Marcel Pușcaș (62 ani) în funcția de președinte, liber de contract după despărțirea de Adrian Mititelu (FCU Craiova 1948).

foto – Marcel Puscas – playsport.ro
Măzărianu a spus că Marcel Pușcaș va fi președinte cu puteri depline la Ceahlăul, urmând să se ocupe de tot clubul, inclusiv de sectorul juvenil.
MECIURI AMICALE
FARUL vs CSA STEAUA 3-0 (1-0)/ Au marcat: Grigoryan (penalty), A. Cocoș, I. Doicaru
- Farul: Buzbuchi – Sîrbu, M. Popescu, Gustavo, Ganea, Queiros, Vină, Geameni (cpt.), Grigoryan, Rivaldinho, Cojocaru
Rezerve: Ducan – Cercel, Martinovic, Duțu, Lazăr, Dănuleasa, N. Popescu, Banu, Grosu, Doicaru, Cocoș, Andronache, Bodișteanu, Băsceanu - Steaua, în prima repriză: Iancu – Răsdan, Beța, Sierra, Ilie – Maeschi, Matei, Pop, Enceanu – Popa, Dane.
- Steaua, în repriza a doua: Munteanu (Frănculescu) – Drăghici, Vîrtej, Kereki, Nedelea – Păcuraru, Iglesias, Raicu, Florea – Chipirliu, Heras.
UNIVERSITATEA CRAIOVA vs CSC DUMBRĂVIȚA 1-0/ A marcat: Mitriță
Meciul s-a disputat în cadrul complexului ”Ilie Balaci” din Lunca Jiului. Clubul oltean nu a dorit să ofere amănunte despre acest amical!
CSC Dumbrăviţa: Trifon (Iliescu 30, Mikloș 60) – Vasluian (Sofran 60, Băluțoiu 80), Zurbagiu (cpt.)(Pădurariu 75), Apro (Ristin 46), Cibi (Bg. Sima 46) – Burdeț (Horcea 60), Salhi (Scutaru 46) – Morariu (Joldea 65), Adam (Martinov 46), Paulevici (Ghinescu 70) – Modan (Andr. Olaru 60).
CS AFUMAȚI vs METALUL BUZĂU 1-1
Tinerii atacanți Ștefan Moraru (19 ani) și Daniel Corniciuc (20 de ani) nu mai fac parte din lotul Metalul Buzău, proaspăt promovată în Liga 2.
De citit și:
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 3 ore agoPatronul FCSB a anunțat transferul unui mijlocaș israelian!
Ofri Arad (27 de ani), ex- Kairat Almaty, este noul jucător al campioaneu României,...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 3 ore agoOficial// Andres Dumitrescu se întoarce în SuperLiga/ Fundașul stânga va juca în tricoul „lupilor”
Fundașul stânga Andres Dumitrescu (24 de ani) și-a reziliat contractul cu Slavia Praga și...
-
Fotbal Intern
/ 5 ore agoCe se întâmplă la Rapid?/ Giuleștenii au cedat doi jucători și alți doi se pregătesc de plecare, unul la Ploiești, celălalt la Arad!
FC Rapid București, club patronat de omul de afaceri Dan Șucu, s-a despărțit în...
By Bogdan Badiu -
Fotbal Intern
/ 7 ore agoSe inversează rolurile: Sampdoria transferă de la U Cluj!/ Alex Bota va îmbrăca tricoul Doriei sub formă de împrumut!
Universitatea Cluj l-a transferat pe fundașul central Andrei Coubiș de la Sampdoria și acum...
By Ultras24



