Andrei Nicloescu – admnistratorul special al clubului Dinamo București – a declarat că este foarte aproape de a mai prafa două transferuri.
În opinia lui Nicolescu, după transferul extremei scoțiene Danny Armstrong, care a semnat pe doi ani cu clubul dinamovist, lotul ar mai avea nevoie de încă cinci-șase jucători.
„Ne mai trebuie transferuri. Suntem foarte aproape să mai închidem două. Ne trebuie fundași centrali cu prioritate. Probabil încă o extremă dreapta, rezervă pentru Danny Armstrong. Cinci sau șase jucători ne-ar mai trebui.
Suntem puțin dați peste cap după negocierile care au durat mai mult. Căutăm și un portar, dar trebuie să fim convinși că vom găsi cea mai bună variantă.

Toți ne dorim să aducem jucători de calitate cât mai repede, dar nu tot timpul se întâmplă cum vrem noi”, a spus Nicolescu, la Digi Sport.
În cantonamentul din Polonia, Dinamo a înfruntat-o ieri, 28 iunie, pe Motor Liublin, partida disputându-se pe durata a două reprize de 60 de minute. S-a terminat egal, 3-3, jucătorii lui Dinamo reușind să restabilească egalitatea de fiecare dată când polonezii au preluat conducerea. Golurile lui Dinamo au fost marcate de Cîrjan (52), Soare (97) și Abdallah (120 – penalty).
Oficial// Danny Armstrong a semnat cu Dinamo!/ Video – prezentare jucător!
Mercato Vară 2025// SuperLiga – Liga 2 – Liga 3 – Actualizări zilnice!
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 5 ore agoPatronul FCSB a anunțat transferul unui mijlocaș israelian!
Ofri Arad (27 de ani), ex- Kairat Almaty, este noul jucător al campioaneu României,...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 5 ore agoOficial// Andres Dumitrescu se întoarce în SuperLiga/ Fundașul stânga va juca în tricoul „lupilor”
Fundașul stânga Andres Dumitrescu (24 de ani) și-a reziliat contractul cu Slavia Praga și...
-
Fotbal Intern
/ 7 ore agoCe se întâmplă la Rapid?/ Giuleștenii au cedat doi jucători și alți doi se pregătesc de plecare, unul la Ploiești, celălalt la Arad!
FC Rapid București, club patronat de omul de afaceri Dan Șucu, s-a despărțit în...
By Bogdan Badiu -
Fotbal Intern
/ 9 ore agoSe inversează rolurile: Sampdoria transferă de la U Cluj!/ Alex Bota va îmbrăca tricoul Doriei sub formă de împrumut!
Universitatea Cluj l-a transferat pe fundașul central Andrei Coubiș de la Sampdoria și acum...
By Ultras24



