
Mirel Rădoi, tehnicianul Universității Craiova, a declarat că mai are nevoie de un atacant și un fundaș central.
Atacantul ar putea ajunge la Craiova în următoarele două-trei zile, iar Adrin Rus (29 de ani, fundaș central) ar fi semnat în această dimineață pe un sezon cu clubul oltean.
Potrivit fanatik, Monday Etim (extremă dreapta, 26 de ani) va ajunge la gruparea de pe ”Ion Oblemenco” de la Hilleröd, din liga a doua din Danemarca. Nigerianul a jucat pentru Los Angeles FC, Orange County și RGV FC Toros, după care a ajuns în Europa și a prins câteva contracte la formații din Danemarca, însă din ligile inferioare.
350.000 de euro este cota de piață a lui Monday Etim, care ar fi al 14-lea transfer efectuat de Craiova în această vară.
Foto – Monday Etim – Fc Helsingor
Universitatea Craiova negociază intens și pentru aducerea fundașului central Adrian Rus, aflat încă sub angajament cu Pisa (Seria A – Italia), dar care nu mai face parte din planurile echipei italiene pentru acest sezon. Adrian Rus a fost dorit în această vară și de Sampdoria Genova și FCSB!
Conform gsp.ro, Adrian Rus a semnat pe un sezon cu Universitatea Craiova!
Foto – Adrian Rus – Libertatea.ro
Programul partidelor Universității Craiova în Faza Ligii UEFA Conference League:
Rakow – Universitatea Craiova, 2 octombrie, 22:00
Universitatea Craiova – Noah, 23 octombrie, 22:00
Rapid Viena – Universitatea Craiova, 6 noiembrie, 22:00
Universitatea Craiova – Mainz, 27 noiembrie, 19:45
Universitatea Craiova – Sparta Praga, 11 decembrie, 19:45
AEK Atena – Universitatea Craiova, 18 decembrie, 22:00


Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 7 ore agoLiga 2 – Etapa 5// Chindia vs. Dumbrăvița 2-0/ Victorie mai clară decât o arată scorul/ Rezumat Video/ La meci au asistat 3.942 de spectatori!
Ultima partidă a etapei a 5-a a Ligii 2, sezon regular- ediția 2025/2026, s-a...
-
Fotbal Intern
/ 7 ore agoNews Liga 2// Noi antrenori secunzi la Olimpia SM/ Doi jucători au fost disponibilizați
Olimpia Satu Mare – codașa clasamentului Ligii 2, o puncte după 5 runde, linie...
By Bogdan Badiu -
Fotbal Intern
/ 11 ore agoOficial// Doi „rapidiști”, tehnicienii Gloriei Bistrița!
Așa cum v-am informat ieri, 1 septembrie, Nicolae Grigore și Ionuț Mazilu sunt noii...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 11 ore agoOficial// Adrian Rus, prezentat de Universitatea Craiova!
Fundașul central Adrian Rus (29 de ani) noul joucător al Universității Craiova. În după-amiaza...
By Ultras24