Înaintea etapei a 8-a – antepenultima din play-off-ul SuperLigii, ediția 2024-2025 – Marius Șumudică i-a transmis lui Gigi Becali, patronul FCSB, rugămintea de a nu uita promisiunea făcută, mai exact de a aborda toate meciurile cu cea mai bună garnitură posibilă.
Rapid, locul 5, cu 31 de puncte, este la patru lungimi în spatele „U” Cluj, care acum ocupă poziția care duce la barajul pentru Conference League, cu Farul Constanța, dacă echipa lui Hagi termină play-out-ul în primele patru.
Antrenorul giuleștenilor speră ca Gigi Becali să se țină de cuvânt, iar FCSB să trimită cea mai bună echipă la fiecare meci, cu toate că după meciurile din această rundă ar putea obține matematic titlul de campioană.
„Eu mai am trei etape de dus la capăt. Sunt focusat doar la ceea ce am făcut în astea trei etape. Trebuie cel puțin 7 puncte. Dacă am face 9, atunci cred că e clar că vom juca acel baraj. Avem șanse să urcăm și mai sus, dar depindem de rezultatele Craiovei.
Eu am zis că voi arbitra play-off-ul. Domnul Becali zice că îl arbitrează dânsul. Tot eu l-am arbitrat, până la urmă, pentru că am făcut egal la CFR și am bătut Craiova.

Am ajutat involuntar FCSB. Sper să-și țină promisiunea și, până la sfârșit, FCSB să joace cu cei mai buni jucători și să se decidă totul pe teren”, a declarat Marius Șumudică, la Fanatik.
Rapid București – meciuri rămase de disputat: Dinamo (etapa 8, deplasare)/ CFR (etapa 9, acasă)/ U Cluj (etapa 10, deplasare)
„U” Cluj – meciuri rămase de disputat: FCSB (etapa 8, acasă)/ Dinamo (etapa 9, deplasare – stadion Arcul de Triumf)/ Rapid (etapa 10, acasă)
SUPERLIGA – Programul Etapei a 8-a – Play-off și Play-out:
Vineri, 9 mai
Ora 18.00/ Play-out/ Gloria Buzău – Unirea Slobozia
Ora 21.00/ Play-out/ Sepsi OSK Sf. Gheorghe – FC Botoșani
Sâmbătă, 10 mai
Ora 15.00/ Play-out/ Farul Constanța – UTA Arad
Ora 17.30/Play-out/ FC Hermannstadt – Politehnica Iași
Ora 20.30/ Play-off/ Universitatea Craiova – CFR 1907 Cluj
Duminica, 11 mai
Ora 20.30/ Play-off/ Universitatea Cluj – FCSB
Luni, 12 mai
Ora 18.00/ Play-out/ Petrolul Ploiești – Oțelul Galați
Ora 21.00/ Play-off/ Dinamo București – FC Rapid 1923
PLAY-Off- CLASAMENT – ETAPA a 7-a:
| 1. | SC Fotbal Club FCSB SA | 7 | 5 | 2 | 0 | 14-8 | 6 | 45 |
| 2. | FC CFR 1907 Cluj SA | 7 | 3 | 2 | 2 | 10-7 | 3 | 38 |
| 3. | Universitatea Craiova | 7 | 3 | 1 | 3 | 9-7 | 2 | 36 |
| 4. | AS FC Universitatea Cluj | 7 | 3 | 0 | 4 | 7-10 | -3 | 35 |
| 5. | Fotbal Club Rapid 1923 SA | 7 | 2 | 2 | 3 | 9-11 | -2 | 31 |
| 6. | SC Dinamo 1948 SA | 7 | 1 | 1 | 5 | 8-14 | -6 | 30 |
PLAY-Out- CLASAMENT – ETAPA a 7-a:
| 1. | AFC Hermannstadt | 7 | 3 | 3 | 1 | 10-6 | 4 | 33 |
| 2. | ACS Suporter Club Oţelul Galaţi | 7 | 5 | 0 | 2 | 10-4 | 6 | 31 |
| 3. | Farul Constanţa | 7 | 3 | 3 | 1 | 11-7 | 4 | 30 |
| 4. | ACSM Politehnica Iaşi | 7 | 3 | 3 | 1 | 9-2 | 7 | 28 |
| 5. | ACS Petrolul 52 | 7 | 2 | 2 | 3 | 7-7 | 0 | 28 |
| 6. | AFC UTA Arad | 7 | 3 | 1 | 3 | 7-10 | -3 | 27 |
| 7. | AFC Botoşani | 7 | 3 | 1 | 3 | 9-9 | 0 | 26 |
| 8. | ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe | 7 | 0 | 2 | 5 | 4-14 | -10 | 23 |
| 9. | AFC Unirea 04 Slobozia | 7 | 1 | 5 | 1 | 6-7 | -1 | 21 |
| 10. | Gloria Buzău | 7 | 2 | 0 | 5 | 4-11 | -7 | 16 |
De citit și alte 3 materiale:
Oficial// UTA, Poli Iași, Oțelul, Petrolul și Farul – reclamate la CNSL!
Oficial// Marc Filip a semnat primul contract de jucător profesionist!
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 46 de minute agoPatronul FCSB a anunțat transferul unui mijlocaș israelian!
Ofri Arad (27 de ani), ex- Kairat Almaty, este noul jucător al campioaneu României,...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ o oră agoOficial// Andres Dumitrescu se întoarce în SuperLiga/ Fundașul stânga va juca în tricoul „lupilor”
Fundașul stânga Andres Dumitrescu (24 de ani) și-a reziliat contractul cu Slavia Praga și...
-
Fotbal Intern
/ 3 ore agoCe se întâmplă la Rapid?/ Giuleștenii au cedat doi jucători și alți doi se pregătesc de plecare, unul la Ploiești, celălalt la Arad!
FC Rapid București, club patronat de omul de afaceri Dan Șucu, s-a despărțit în...
By Bogdan Badiu -
Fotbal Intern
/ 5 ore agoSe inversează rolurile: Sampdoria transferă de la U Cluj!/ Alex Bota va îmbrăca tricoul Doriei sub formă de împrumut!
Universitatea Cluj l-a transferat pe fundașul central Andrei Coubiș de la Sampdoria și acum...
By Ultras24



