Derby-ul Dinamo vs. Rapid, găzduit de Arena Națională, s-a încheiat nedecis, scor 0-0. Rezultatul nu-i permite lui Dinamo să o detroneze pe Universitatea Cluj de pe prima poziție a clasamentului, în timp ce Rapid rămâne la două puncte distanța de Petrolul Ploiești, ocupanta locului 6.
La finalul partidei, Marius Șumudică a vorbit despre cele întâmplate în timpul meciului, dar și despre mesajele gestuale transmise suporterilor dinamoviști aflați la tribuna 1.
”Stați lângă mine să vedeți ce se întâmplă în spatele băncii. Le-am arătat să tacă. Niciun gest obscen. Și geaca. Că ăsta e norocul. Nu pierzi cu geaca asta. A fost un meci bun, au lipsit golurile. E un rezultat echitabil. Nu au avut ocazii clare, clare. Cred că, cu puțin noroc, dar de când am venit aici mie îmi cam lipsește norocul.
Vreau să spun că sunt mulțumit de atitudinea jucătorilor. Le mulțumesc fanilor. Le urez sărbători fericite. O intensitate bună. Agresivitate. Suporteri. Cred că a fost un spectacol ok.

Probabil o să facem două-trei transferuri în momentul de față. Probabil vom lua unul sau doi jucători de la Genoa. Probabil după 1 ianuarie, când avem drepturi, sperăm să închidem afacerea Ciobotariu.
Ușor, ușor, echipa crește. Și astăzi, s-a exprimat într-un mod ok. Am întâlnit una dintre cele mai bune formații. Joacă un fotbal de calitate, dar azi i-am închis foarte bine. Rămânem a doua apărare din campionat în momentul de față.
Ne așteaptă o perioadă de pregătire foarte grea. Nu mergem la plajă! Am fugit de Turcia că acolo o să plouă. În Dubai nu mergem să stăm pe șezlong, ci să facem trei antrenamente pe zi și meciuri de pregătire. Ca în momentul în care ne întoarcem să câștigăm. Să ajungem în play-off și de acolo să nu mai coborâm.
Nu am văzut. Am fugit să-l iau pe Selmani de acolo. Nu voiam să mai primească și alți jucători cartonașe. Am vorbit și cu domnul Kopic. În final, probabil doar gesturile pe care le-au făcut au fost sancționate. Mai departe, nu am văzut faza.

Trebuie să fim agresivi. Să fim bărbați. Asta le-am cerut. Atât timp cât ne dorim, câștigăm și suporterii, și puncte. La mine băieții nu au fusțite.
Se putea mai bine. Suntem calificați, în opinia mea, cu șanse mari în semifinalele cupei. Nu stăm acum să ne gândim că vom trece de Metalul. Dar e o competiție în care ne dorim să mergem mai departe. Rapid cred că n-a mai jucat de 13 ani finala. Îmi doresc din suflet ori să intrăm în play-off ori să câștigăm finala și să ducem Rapidul în cupele europene.

Punem pe hârtie și vom vedea ce vom putea aduce. Vedem și ce ne poate oferi domnul Șucu și antrenorul de acolo și vedem. La Genoa sigur nu sunt jucători slabi. Ținta, momentan, e Ciobotariu. Vom vedea în ianuarie dacă vrea să vină la noi și dacă Sepsi îl vrea.
Nu mă interesează! Aș dori să fac doar egaluri. Dar cele de sub mine? Le-am bătut aproape pe toate. Cu patru puncte o să fim pe loc de play-off. Jucăm cu Craiova și Iași. Noi în Giulești, în afară de egalul cu Petrolul am câștigat mai toate partidele pe care le-am avut”, a spus Marius Șumudică, la flash-interviul de la finalul derby-ului.
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 4 ore agoPatronul FCSB a anunțat transferul unui mijlocaș israelian!
Ofri Arad (27 de ani), ex- Kairat Almaty, este noul jucător al campioaneu României,...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 5 ore agoOficial// Andres Dumitrescu se întoarce în SuperLiga/ Fundașul stânga va juca în tricoul „lupilor”
Fundașul stânga Andres Dumitrescu (24 de ani) și-a reziliat contractul cu Slavia Praga și...
-
Fotbal Intern
/ 7 ore agoCe se întâmplă la Rapid?/ Giuleștenii au cedat doi jucători și alți doi se pregătesc de plecare, unul la Ploiești, celălalt la Arad!
FC Rapid București, club patronat de omul de afaceri Dan Șucu, s-a despărțit în...
By Bogdan Badiu -
Fotbal Intern
/ 8 ore agoSe inversează rolurile: Sampdoria transferă de la U Cluj!/ Alex Bota va îmbrăca tricoul Doriei sub formă de împrumut!
Universitatea Cluj l-a transferat pe fundașul central Andrei Coubiș de la Sampdoria și acum...
By Ultras24



