FC Botoșani nu a obținut nicio victorie în cele 19 partide disputate în actuala stagiune. Ocupă ultimul loc și zestrea îi vine din cele 9 rezultate de egalitate înregistrate. Luni, 18 decembrie, de la ora 20.00, formația moldoveană va întâlni pe Dinamo, o altă oropsită a sorții. În tur, la București, Pe Arcul de Triumf, Dinamo s-a impus cu 1-0.
Valeriu Iftime, patronul clubului botoșănean, consideră că un insucces cu Dinamo l-ar determina să tragă obloanele. Definitiv!
”Ce să facem?! Fotbalul e un joc, câștigă unul, pierde altul. Până la urmă, dacă nu vom mai fi în Liga 1 nu va veni sfârșitul lumii, deși ar fi păcat, pentru noi. Cu Dinamo verificăm ultimul pașaport de a ne mai lupta în acest campionat.
Dacă ne bate Dinamo, gata, închidem, tragem obloanele! Dacă vom câștiga, nu înseamnă că ne putem salva, dar am avea o speranță, că putem juca mai bine.

Totuși, FC Botoșani a făcut ceva prin fotbalul românesc în ultimii ani, jucătorii de aici nu s-au confruntat cu astfel de situații precum cea din acest sezon.
Am vorbit cu Victor Dican (căpitanul echipei) și cu ceilalți, OK, nu suntem Manchester City, dar le-am atras atenția că pot intra în istoria negativă a clubului ca antieroi”, a declarat Valeriu Iftime, pentru GSP.
Echipe Nationale
România U17 a pierdut și al doilea amical jucat contra Serbiei
Fotbal Intern
Oficial// A treia plecare de la Farul!
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ o oră agoOficial// Farul Constanța l-a prezentat pe Ioan Ovidiu Sabău!
Farul a anunțat vineri, 5 iunie, numirea lui Ioan Ovidiu Sabău în funcția de...
-
Echipe Nationale
/ 2 ore agoRomânia U17 a pierdut și al doilea amical jucat contra Serbiei
Reprezentativa U17 a României, calificată în premieră la Cupa Mondială U17 din Qatar de...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 5 ore agoOficial// A treia plecare de la Farul!
Până la instalarea lui Ioan Ovidiu Sabău pe banca tehnică a Farului Constanța, oficialii...
-
Din Voleu
/ 6 ore agoOficial// Daniel Niculae a rupt relația cu FC Hermannstadt/ Conducerea clubului sibian anunță că echipa NU se va desființa!
Contractul de președinte a lui Daniel Niculae cu FC Hermannstadt este scadent în 15...
By Ultras24



