Liga Profesionistă de Fotbal prezintă la finalul fiecărei runde cel mai bun unsprezece.
Iată cum arată echipa ideală a etapei a zecea:
PORTAR
Jesus Fernandez (Poli Iaşi) – Al doilea meci la rând fără gol încasat. La Arad, portarul ieşenilor a avut opt intervenţii excepționale.
FUNDAŞI
Aly Abeid (CFR 1907 Cluj) – Fundaşul de bandă al CFR-ului a fost sigur în defensivă şi foarte periculos de fiecare dată când a urcat în atac.
Valerică Găman (FC Hermannstadt) – A făcut faţă cu brio atacurilor adverse. Experienţa sa este un mare avantaj pentru sibieni în sezonul curent.
Marian Huja (Petrolul Ploiești) – A ajuns la o maturitate care oferă încredere echipei. A câştigat toate duelurile aeriene în care a fost implicat.
Nicuşor Bancu (Universitatea Craiova) – Căpitanul oltenilor şi-a mobilizat colegii în momentele dificile, dând tonul acţiunilor ofensive.
MIJLOCAŞI
Tobias Christensen (FC Rapid 1923) – Un jucător cu o calitate tehnică deosebită, dovadă şi pasa spectaculoasă oferită la primul gol marcat de Rareş Pop.
Aldair Ferreira (FC Botoşani) – A înscris unul dintre cele mai spectaculoase goluri din ediţia curentă, şut de la peste 45 de metri. A fost întâia reuşită izbutită în campionat.
Takuto Oshima (Universitatea Craiova) – S-a impus ca titular în tricoul alb-albaştrilor din Bănie. De remarcat capacitatea de efort a japonezului. Cu puţin noroc, a înscris primul său gol în SuperLigă.
ATACANŢI
Rareş Pop (FC Rapid 1923) – Două goluri frumoase, reuşite în urma cărora Rapid s-a impus în duelul cu Unirea Slobozia. A ajuns la 11 goluri în 70 de prezenţe în Superligă.
Constantin Budescu (Gloria Buzău) – Recital! A marcat, a fost decisiv la autogol înscris de botoşăneni, a şutat în bară, a reuşit cinci driblinguri şi a încântat cu pasele sale.
Denis Alibec (Farul Constanța) – Decisiv pentru constănţeni a doua rundă la rând. A transformat două penalty-uri şi a scos un cartonaş roşu.
ANTRENORUL ETAPEI
Marius Şumudică (FC Rapid 1923) – După o prestaţie consistentă, giuleştenii au câştigat pe terenul ialomiţenilor şi s-au apropiat la trei puncte de play-off.


Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Din Voleu
/ 3 ore agoDan Petrescu l-a lăudat pe Korenica și i-a cerut patronului să nu mai vândă niciun jucător!
CFR Cluj a învins Universitatea Cluj, scor 1-0, într-o partidă din etapa a 7-a...
By Ultras24 -
Din Voleu
/ 4 ore agoNeluțu Sabău, după eșecul în fața lui Dan Petrescu: „Nu am pregătit bine jocul!”
La finalul meciului pierdut cu CFR Cluj, scor 0-1, Ioan Ovidiu Sabău – antrenorul...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 7 ore agoSuperLiga// CFR vs „U” Cluj 1-0>> Rezumat Video>> Echipele și-au împărțit reprizele, dar nu și punctele!
Al patrulea episod din Derby-ul Clujului derulat în acest sezon de SuperLiga a fost...
-
Fotbal Intern
/ 12 ore agoLiga 3 – Rezultatele partidelor etapei a 7-a din play off-out, ediția 2024-2025/ Vezi și clasamenetele celor 10 Serii!
Liga 3 a programat vineri, 2 mai, 22 de meciuri din runda a 7-a...