Al treilea eșalon din fotbalul românesc programează în zilele de 6, 7 martie și 8 martie, vineri-duminică, partidele etapei cu numărul 19. Ora oficială de începere a meciurilor în luna martie este 15.00!
Duelul dintre CSL Ștefăneștii de Jos și Voința Crevedia, din Seria 5, a fost programat în 8 martie (duminica), de la ora 12.00.
În runda precedentă, prima din 2026, am asistat la abandonul clubului CSL Hidro Mecanica Șugag (Seria 7) și la neprezentarea FC Sticla Arieșul Turda la meciul de acasă cu Academia de Fotbal Viitorul Cluj.
În pauza competițională, jucătorii echipei turdene au fost declarați liberi de contract de către FRF! Astfel, se întrevede a doua neprezezentare consecutivă, care va atrage automat excluderea echipei din Liga 3!
Din sezonul regular al Ligii 3 au mai rămas de disputat patru etape, după care vor începe meciurile din play-off și play-out.
FAZA 1
SEZONUL REGULAR
Fiecare echipă va juca tur-retur cu celelalte din serie, rezultând un total de 22 de etape.
La final, primele 4 clasate se vor califica în play-off, iar echipele de pe locurile 5-12 vor merge în play-out.
FAZA 2
PLAY-OFF ȘI PLAY-OUT
Play-off
Cele 4 echipe calificate din fiecare serie vor fi împerecheate cu alte 4 formații din seria vecină, după următorul sistem: 1-2, 3-4, 5-6, 7-8. Astfel, se vor forma 4 serii de play-off.
Echipele vor intra în play-off doar cu punctele obținute împotriva formațiilor care s-au calificat alături de ele.
Se vor disputa 8 etape suplimentare, fiecare echipă jucând tur-retur cu adversarele din cealaltă serie.
Promovare: Prima clasată din fiecare serie de play-off va obține promovarea directă în Liga 2.
Baraj de promovare: Cele 4 echipe clasate pe locul 2 în play-off vor disputa un turneu de promovare, în sistem semifinale – finală, iar câștigătoarea acestuia va obține al 5-lea loc de promovare.
Play-out
Echipele de pe locurile 5-12 în sezonul regular vor intra în play-out, păstrând toate punctele acumulate. Vor fi, astfel, 8 serii de play-out de câte 8 formații.
Se va juca un singur tur, adică 7 etape.
Retrogradare: Ultimele două clasate din fiecare serie vor retrograda automat în Liga 4.
Alte 5 echipe vor fi retrogradate dintre cele care termină pe locul 6 în play-out, pe baza clasamentului general.
PROGRAMUL ETAPEI a 19-a:
SERIA 1
Vineri, 6 martie, ora 15.00
FC Bacău 2 – CSM Adjud
Odorheiu Secuiesc – FC Șoimii Gura Humorului
Sâmbătă, 7 martie, ora 15.00
CS Gheorgheni – ACS USV Iași
Cetatea 1932 Suceava – Viitorul Onești
CSM Vaslui – Aerostar Bacău
Bucovina Rădăuți – Știința Miroslava
Clasament Etapa 19
#
Club
Meciuri
Victorii
Egal
Înfrângeri
Golaveraj
+/-
Puncte
1
FC Şoimii G.H.
18
15
1
2
46-7
39
46
2
Cetatea Suceava
18
12
2
4
50-20
30
38
3
Viitorul Onești
18
8
6
4
27-17
10
30
4
Ştiinţa Miroslava
18
8
3
7
23-28
-5
27
5
Odorheiu Secuiesc
18
7
5
6
25-24
1
26
6
CSM Vaslui
18
7
4
7
27-26
1
25
7
Aerostar Bacău
18
7
4
7
25-31
-6
25
8
Bucovina Rădăuţi
18
7
3
8
24-20
4
24
9
ACS USV Iaşi
18
6
4
8
21-38
-17
22
10
CSM Adjud
18
4
5
9
10-21
-11
17
11
CS Gheorgheni
18
4
3
11
22-41
-19
15
12
FC Bacău 2
18
2
2
14
22-49
-27
8
SERIA 2
Vineri, 6 martie, ora 15.00
CS Blejoi – CSO Plopeni
Oțelul Galați 2 – Sporting Liești
Dacia Unirea Brăila – Unirea Braniștea
Petrolul Ploiești 2 – ACS Târgu Secuiesc
Sâmbătă, 7 martie, ora 15.00
Victoria Traian – CSM Râmnicu Sărat
CS Păulești Sepsi Sf. Gheorghe 2
Clasament Etapa 19
#
Club
Meciuri
Victorii
Egal
Înfrângeri
Golaveraj
+/-
Puncte
1
Sporting Lieşti
18
14
1
3
51-23
28
43
2
Târgu Secuiesc
18
11
4
3
41-21
20
37
3
CS Blejoi
18
10
3
5
51-22
29
33
4
CS Păuleşti
18
9
5
4
33-17
16
32
5
Sepsi 2
18
10
2
6
43-29
14
32
6
Victoria Traian
18
9
1
8
35-41
-6
28
7
Unirea Braniştea
18
9
3
6
42-33
9
27
8
CSO Plopeni
18
7
4
7
26-28
-2
25
9
Petrolul 2
18
6
0
12
35-36
-1
18
10
Dacia Brăila
18
4
2
12
27-53
-26
14
11
CSM Rm. Sărat
18
3
1
14
28-59
-31
10
12
Oţelul Galați 2
18
2
2
14
21-71
-50
8
* Rezultatele meciurilor pot fi modificate prin hotararile Comisiei de Disciplina.
* Clubul ACS Unirea Braniştea a fost sancţionat cu 3 puncte prin decizia Comisiei de Disciplină şi Etică din 29.09.2025
SERIA 3
Vineri, 6 martie, ora 15.00
FCSB 2 – Gloria Băneasa
FC Voluntari 2 – Dinamo 1948 2
ACS Înainte Modelu – Progresul Fundulea
Sâmbătă, 7 martie, ora 15.00
Axiopolis Cernavodă – CS Agigea
Dunărea Călărași – SC Popești-Leordeni
Recolta Gh. Doja – FC Agricola Borcea
Clasament Etapa 19
#
Club
Meciuri
Victorii
Egal
Înfrângeri
Golaveraj
+/-
Puncte
1
Popeşti-Leordeni
18
11
6
1
41-12
29
39
2
Înainte Modelu
18
12
3
3
42-19
23
39
3
FC Agricola Borcea
18
12
3
3
43-25
18
39
4
FCSB 2
18
10
3
5
47-27
20
33
5
Progresul Fundulea
18
10
1
7
35-19
16
31
6
Dunărea Călăraşi
18
9
4
5
30-26
4
31
7
Gloria Băneasa
18
7
2
9
38-40
-2
23
8
Axiopolis Cernavodă
18
6
2
10
28-38
-10
20
9
Recolta Gh. Doja
18
6
0
12
26-38
-12
18
10
CS Agigea
18
5
2
11
21-47
-26
17
11
Dinamo 2
18
3
1
14
21-48
-27
10
12
FC Voluntari 2
18
2
3
13
17-50
-33
9
SERIA 4
Vineri, 6 martie, ora 15.00
Kids Tâmpa Brașov – Olimpic Zărnești
Urban Titu – Flacăra Moreni
Sâmbătă, 7 martie, ora 15.00
CSM Săcele – Tricolorul Breaza
CSO Teleajenul Vălenii de Munte – FC Pucioasa
CSO Băicoi – Progresul Mogoșoaia
Sâmbătă, 8 martie, ora 12.00
CSL Ștefăneștii de Jos – Voința Crevedia
Clasament Etapa 19
#
Club
Meciuri
Victorii
Egal
Înfrângeri
Golaveraj
+/-
Puncte
1
Flacăra Moreni
18
14
3
1
48-16
32
45
2
Ştefăneştii de Jos
18
12
3
3
43-24
19
39
3
Olimpic Zărneşti
18
11
5
2
52-31
21
38
4
Urban Titu
18
7
5
6
29-27
2
26
5
CSO Băicoi
18
6
7
5
24-24
0
25
6
CSO Teleajenul
6
6
6
23-28
-5
24
7
CSM Săcele
18
5
4
9
24-33
-9
19
8
Tricolorul Breaza
18
5
4
9
20-35
-15
19
9
Progresul Mogoşoaia
18
5
3
10
25-30
-5
18
10
Kids Tâmpa
18
5
2
11
22-35
-13
17
11
FC Pucioasa
18
5
1
12
21-34
-13
16
12
Voința Crevedia
18
4
3
11
18-32
-14
15
SERIA 5
Vineri, 6 martie, ora 15.00
CSM Alexandria – Oltul Curtișoara
LPS HD Clinceni – ACSO Filiași
Dunărea Giurgiu – ACS Axi Arena
Sâmbătă, 7 martie, ora 15.00
CSL Nanov – Academica balș
Universitatea craiova – CSM Cetatea turnu Măgurele
Progresul Spartac stă.
Clasament Etapa 19
#
Club
Meciuri
Victorii
Egal
Înfrângeri
Golaveraj
+/-
Puncte
1
CSU Craiova 2
16
11
4
1
30-15
15
37
2
Cetatea T.M.
16
10
6
0
29-14
15
36
3
CSM Alexandria
17
9
4
4
30-16
14
31
4
Academica Balș
16
9
4
3
30-18
12
31
5
L.P.S. H.D. Clinceni
16
9
3
4
36-16
20
30
6
Oltul Curtişoara
17
8
2
7
27-28
-1
26
7
Progresul Spartac
17
7
2
8
25-25
0
23
8
Dunărea Giurgiu
16
4
2
10
16-33
-17
14
9
ACS Axi Arena
16
3
1
12
15-29
-14
10
10
ACSO Filiaşi
16
3
1
12
12-30
-18
10
11
CSL Nanov
17
2
1
14
12-38
-26
7
SERIA 6
Vineri, 6 martie, ora 15.00
SCM Râmnicu Vâlcea – CSM Târgu-Jiu
Inter Stars Sibiu – Unirea Bascov
Sâmbătă, 7 martie, ora 15.00
Vulturii Fărcășești – Minerul Lupeni
Viitorul Dăești – ACS Mediaș
Gilortul Târgu Cărbunești – Jiul Petroșani
Muscelul Aro Câmpulung – FC Păușești-Otăsău
Clasament Etapa 19
#
Club
Meciuri
Victorii
Egal
Înfrângeri
Golaveraj
+/-
Puncte
1
SCM Rm. Vâlcea
18
14
3
1
45-16
29
45
2
Minerul Lupeni
18
12
2
4
31-16
15
38
3
ACS Mediaş
18
9
4
5
40-26
14
31
4
Vulturii Fărcăşeşti
18
8
5
5
43-32
11
29
5
Jiul Petroşani
18
7
6
5
25-20
5
27
6
Inter Stars Sibiu
18
7
3
8
27-30
-3
24
7
FC Păușești-Otăsău
18
7
2
9
24-36
-12
23
8
CSM Târgu-Jiu
18
6
3
9
23-32
-9
21
9
Unirea Bascov
18
5
5
8
27-28
-1
20
10
Muscelul Aro
18
4
7
7
25-31
-6
19
11
Viitorul Dăeşti
18
2
8
8
24-35
-11
14
12
Gilortul Cărbuneşti
18
2
2
14
15-47
-32
8
SERIA 7
Vineri, 6 martie, ora 15.00
CSC Ghiroda și Giarmata Vii – Viitorul Arad
ACS CIL Blaj – Unirea DMO
Timișul Șag – CSL Hidro Mecanica Șugag 3-0/ la „masa verde” – echipa oaspete s-a retras din competiție.