Statisticienii din cadrul Federației Române de Fotbal, în colaborare cu membrii Departamentului Competiții, au selectat top 6 partide cu desfășurare spectaculoasă și scenarii răsturnate pe durata celor 90 de minute.
CHINDIA TÂRGOVIȘTE vs. FK MIERCUREA CIUC 2-3 (etapa 17)
Gazdele au deschis scorul în minutul 25 prin Iulian Roșu dar liderul la zi al sezonului a revenit pentru a-și reconfirma statutul, egalând înainte de pauză prin Anderson Ceara (41).
După pauză, Bakos a făcut 2-1 pentru oaspeți (66), însă Chindia nu a acceptat răsturnarea și a punctat prin Grubac (72). Doar că, în prelungiri, același brazilian Anderson Ceara avea să înscrie pentru victoria ciucanilor!
CORVINUL HUNEDOARA vs. CSM FOCȘANI 3-2 (etapa 13)
Hunedorenii și-au făcut un start de partidă ușor deschizând scorul încă din minutul 2 prin Pîrvulescu și mărindu-și avantajul în minutul 25 prin Hergheligiu, din penalty. Au intrat cu 2-0 la pauză și nimeni nu se mai aștepta la altceva în afară de o victorie scontată.
Doar că, la reluare, moldovenii au început cu ambiție și au profitat! Albino a redus ecartul în minutul 55 și tot el a restabilit egalitatea, 2-2 de la 0-2 în minutul 66! Când focșănenii păreau să obțină un punct de aur și lăsaseră deja tăcerea în tabăra Corvinului, în prelungirile partidei, mai exact în minutul 90+3, Gîrbiță a înscris pentru Hunedoara și a readus victoria spre tabăra elevilor lui Florin Maxim!
FC BIHOR ORADEA vs. ACSM REȘIȚA 2-3 (etapa 5)
Ioan Filip a deschis scorul pentru gazde în minutul 24, Haită a egalat în minutul 39 și orădenii simțeau că ar putea să revină la conducere. Reșița nu s-a mulțumit doar cu egalarea rapidă și, în prelungirile primei reprize, a preluat controlul meciului pe tabelă: gol Cioiu, din penalty!
Bihorul n-a putut să accepte scenariul. A ieșit înverșunat de la vestiare, a egalat repede prin Chirițoiu, minutul 55, și a continuat lupta pentru a recupera cele 3 puncte pe care și le conturau din start de meci. Doar că, în minutul 83, Samake a punctat iar pentru Reșița și a tranșat partida în favoarea bănățenilor!
FCU CRAIOVA vs. CEAHLĂUL PIATRA NEAMȚ 2-4 (etapa 12)
FCU Craiova a deschis scorul prin Ibrahim încă din minutul 14, dar apoi a simțit un șoc având același autor: Patrick Petre! Fiul fostului internațional a egalat pentru nemțeni din penalty (23), apoi a întors rezultatul în minutul 33! Repriza a fost de poveste pentru fanii neutri. Oltenii au egalat prin Răduț, în minutul 45!
Cine-și imagina urmarea din repriza secundă? Lucrurile s-au liniștit pe tabelă după un 2-2 în primele 45 de minute, până spre final. Când Copot Barb a dat lovitura, 3-2 pentru Ceahlăul în minutul 82! Iar Dragu, autogol, a făcut 4-2 pentru Ceahlăul!
METALOGLOBUS BUCUREȘTI vs. CHINDIA TÂRGOVIȘTE 3-2 (etapa 1)
Încă din prima etapă a sezonului am avut show, un duel cu scorul de 2-2 încă de la pauză! Și patru goluri marcate într-un interval de aproximativ un sfert de oră! Atanase a punctat pentru oaspeți în minutul 29, Huiban (38) și Honciu (44) au pus Metaloglobus în avantaj fulgerător. Dar nu s-a intrat așa la vestiare, Zivkovic a făcut 2-2 în prelungirile reprizei!
Condusă, revenită în postura de câștigătoare și, ulterior, egalată, Metaloglobus părea să se mulțumească și cu un punct, până la urmă. Asta pentru că timpul s-a scurs fără evenimente pe tabelă în repriza secundă până… în prelungiri! Ekollo a marcat în minutul 90+5 pentru Metaloglobus și a produs fiesta!
CEAHLĂUL PIATRA NEAMȚ vs CSC ȘELIMBĂR 3-2 (etapa 8)
Nemțenii revin cu încă o partidă pe scenariu de mari emoții, una cu 4 goluri marcate în prima repriză exclusiv de stranieri, 2-2 după 45 de minute dar… Ceahlăul a înscris de trei ori! Cum?
Wiktorski (28) pentru 1-0, autogol Asibey și s-a făcut 1-1 (31) după doar trei minute. Babic (38) a răsturnat meciul la 2-1 pentru Șelimbăr, Davordzie (44) a închis tabela mitanului în 2-2!
Abia în minutul 90+5, în prelungirile meciului, Ceahlăul a mai putut reveni în postura pe care și-o câștigase în minutul 28. Atunci, Patrick Petre a marcat izbăvitor pentru 3-2 final!
Sursa// FRF.ro
CLASAMENT
1. | AFK Csikszereda Miercurea Ciuc | 16 | 13 | 2 | 1 | 33-13 | 20 | 41 |
2. | Steaua Bucureşti | 17 | 10 | 7 | 0 | 24-6 | 18 | 37 |
3. | Asociația Club Sportiv Muncitoresc Reşiţa | 17 | 9 | 3 | 5 | 27-22 | 5 | 30 |
4. | SC FC Voluntari SA | 16 | 8 | 5 | 3 | 21-11 | 10 | 29 |
5. | FC Metaloglobus Bucureşti | 16 | 9 | 2 | 5 | 23-15 | 8 | 29 |
6. | ACS Campionii Fotbal Club Argeş | 16 | 7 | 6 | 3 | 17-10 | 7 | 27 |
7. | FCU 1948 Craiova Fotbal Club SA | 16 | 7 | 5 | 4 | 19-16 | 3 | 26 |
8. | CS Afumaţi | 16 | 8 | 2 | 6 | 18-19 | -1 | 26 |
9. | CSM Slatina | 16 | 7 | 4 | 5 | 31-16 | 15 | 25 |
10. | AFC Metalul Buzău | 16 | 7 | 4 | 5 | 21-14 | 7 | 25 |
11. | CS Corvinul 1921 Hunedoara | 16 | 7 | 4 | 5 | 17-15 | 2 | 25 |
12. | CS Concordia Chiajna | 16 | 7 | 3 | 6 | 28-20 | 8 | 24 |
13. | ACSM Ceahlăul Piatra Neamţ | 16 | 6 | 4 | 6 | 19-19 | 0 | 22 |
14. | AFC Chindia Târgovişte | 16 | 4 | 4 | 8 | 19-21 | -2 | 16 |
15. | FC Bihor Oradea | 16 | 4 | 3 | 9 | 14-20 | -6 | 15 |
16. | CS Unirea Ungheni 2018 | 16 | 3 | 6 | 7 | 12-19 | -7 | 15 |
17. | CSC Dumbrăviţa | 17 | 4 | 3 | 10 | 14-22 | -8 | 15 |
18. | CSM Focşani 2007 | 17 | 4 | 3 | 10 | 11-21 | -10 | 15 |
19. | CSC 1599 Şelimbăr | 16 | 3 | 5 | 8 | 16-20 | -4 | 14 |
20. | AFC Câmpulung – Muscel 2022 | 16 | 2 | 1 | 13 | 7-39 | -32 | 7 |
21. | CS Mioveni | 16 | 2 | 2 | 12 | 6-39 | -33 | -12 |
*CS Mioveni a fost sancţionată cu 20 puncte conform deciziilor Comisiei de Disciplină şi Etică din 04.12.2024, 11.12.2024 şi 18.12.2024
Fotbal Intern
Alberto Soro a plecat din cantonamentul lui Dinamo!
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 5 ore agoOficial// CFR l-a prezentat pe fundașul central Sheriff Sinyan (28 de ani)
Fundașul central Sheriff Sinyan (28 de ani, Gambia), ultima dată la echipa norvegiană Odd,...
By Bogdan Badiu -
Fotbal Intern
/ 5 ore agoNews Liga2 & Liga 3// Marius Popescu – OUT de la Minaur Baia Mare!/ Desley Ubbink a semnat cu FC Bihor!/ Transferuri interesante realizate de Șelimbăr/ Prima achiziție a CSC Peciu Nou
CSC 1599 Șelimbăr a anunțat în cursul acestei dimineți, 17 ianuarie, perfectarea a două...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 6 ore agoSuperLiga// Avancronici la Unirea Slobozia vs. Sepsi și FCSB vs. FC Hermannstadt
SuperLiga României se reia astăzi, de la ora 17.00, cu partida Unirea Slobozia vs....
-
Fotbal Intern
/ 23 de ore agoOficial// FC Botoșani și-a luat fundaș de la Sănătatea Cluj (Liga 3)!
Sănătatea Cluj (Liga 3) anunță cedarea sub formă de împrumut pe o perioadă de...
By Ultras24