Liga Profesionistă de Fotbal a desemnat echipa etapei a 20-a din SuperLiga. Laszlo Balint (Oțelul Galați) a fost desemnat tehnicianul ultimei runde.
Echipele Oțelul Galați, Dinamo, FCSB și Universitatea Craiova, au cei mai mulți jucători în echipa ideală a etapei. În schimb, FC Argeș, CFR Cluj și U Cluj, au câte un fotbalist, iar FC Rapid (locul 1) și FC Botoșani (locul 3) niciunul.
PORTAR
Cosmin Dur-Bozoancă (Oțelul Galați) – Sigur în intervenții. Prinde pentru a patra oară ,,Echipa etapei”.
FUNDAŞI
Andrei Tofan (FC Argeș) – Titularizat după mult timp, interval în care a trecut peste o accidentare gravă, s-a achitat cu brio de sarcinile trasate de antrenor.
Paul Iacob (Oțelul Galați) – A înscris direct din lovitură liberă, golul său fiind cel care a închis tabela în Giulești.
Mihai Lixandru (FCSB) – Utilizat ca fundaș central, a marcat golul care le-a deschis roș-albaștrilor drumul spre victorie.
Nicușor Bancu (Universitatea Craiova) – A dominat flancul stâng. A oferit o pasă decisivă, al 46-lea în tricoul Universității pe prima scenă.
MIJLOCAŞI
Cătălin Cîrjan (Dinamo) – Pasă decisivă pentru prima reușită a partidei, apoi a finalizat cu gol o acțiune personală de toată frumusețea.
Cristian Mihai (Dinamo) – Și-a trecut în cont primele reușite ofensive în tricoul alb-roșilor bucureșteni, gol și assist.
Florin Tănase (FCSB) – Decarul bucureștenilor a contribuit decisiv la ambele goluri înscrise de roș-albaștri.
ATACANŢI
Andrei Cordea (CFR 1907 Cluj) – A înscris de trei ori și a ajuns la opt goluri în tricoul vișiniu, fiind golgheterul echipei.
Assad Al-Hamlawi (Universitatea Craiova) – A finalizat centrarea lui Bancu ca un veritabil atacant de careu.
Omar El Sawy (Universitatea Cluj) – A înscris golul care le-a adus studenților clujeni toate cele trei puncte
ANTRENORUL ETAPEI

Laszlo Balint (foto LPF/ Oțelul Galați) – Gălățenii au reușit o victorie mare pe terenul liderului, succes care îi urcă pe loc de play-off.
SuperLiga – Vedetele etapei 20/ Rezultate, clasament, programul rundelor 21 și 22 – prima din 2026!
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Cupa României 2026/2027
/ 20 de minute agoCupa României Betano 20226/2027 – FRF a stabilit, prin tragere la sorți, grupele și partidele din faza regională
Federația Română de Fotbal a stabilit miercuri, 17 iunie 2026, prin tragere la sorți,...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 2 ore agoOficial// Petrolul a transferat și un fotbalist azer
Clubul ploieștean a comunicat miercuri, 17 iunie, transferul fotbalistului azer cu profil defensiv Calal...
By Ultras24 -
Din Voleu
/ 20 de ore agoNews Alert// Decizia TAS: ADIO, „Regula 5+6”!/ Reacția FRF!
Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS) a anulat Regula „5+6” impusă de...
By Ultras24 -
Champions League
/ 20 de ore agoUEFA Champions League& Europa League – CSU Craiova va întâlni campioana Belarus, iar U Cluj pe Dinamo Kiev/ Oltenii vor juca meciul din deplasare în Ungaria, localitatea Mezokovesd, iar „Șepcile roșii” vor merge în Polonia, la Lublin!
Azi, 16 iunie, de la ora 17:00, are loc tragerea la sorți pentru primul...



