Connect with us

Din Voleu

Ianis Zicu calcă pe urmele patronului!/ Discurs „bramburist”/ilogic, care necesită și trăducător din română în română!

Ianus zici cu U cluj

„U” Cluj a învins Farul Constanța, scor 1-0, în ultima partidă din etapa cu numărul 6 a SuperLigii, ediția 2025/26.

Golul echipei clujene a fost marcat de fundașul dreapta croat Dino Mikanovic (‘4), după centrarea excelentă a atacantului Andrei Gheorghiță, la primul meci în tricoul alb-negru.

„Șepcile roșii”‘ au evoluat în inferioritate numerică aproape tot meciul. Iulian Cristea (’10) a fost eliminat pentru un fault comis asupra lui Ișfan, din postura de ultim apărător.

Prima repriză a fost prelungită cu 5 minute, iar a doua cu 7!

La flash-interviu, Ianis Zicu – antrenorul Farului din această vară – a avut un discurs „bramburist”/ilogic. Spre exemplu, Zicu a spus că arbitrul Andrei Florin „a început o manieră ciudată de arbitraj, cu momente de întârziere și faulturi acordate astfel încât să-i ajute să ajungă în prelungiri” sau „am avut atât de multe momente cu un om în minus și totuși nu am reușit să egalăm în timpul regulamentar.”

Este dureros că foarte mulți jucători au luat decizii greșite în situații de superioritate pe benzile laterale. Trebuia să pasăm mai rapid, însă circulația mingii a fost mult prea lentă. Am jucat 90 de minute cu un om în plus și nu am reușit să egalăm, ceea ce ne doare foarte mult. Aveam șansa să urcăm pe locul 2, dar din nou, o decizie incorectă ne-a afectat.

Cred că a fost penalty la faza respectivă. După ce a dat cartonașul roșu, arbitrajul ar fi trebuit să fie puțin mai echidistant. De acolo a început o manieră ciudată de arbitraj, cu momente de întârziere și faulturi acordate astfel încât să-i ajute să ajungă în prelungiri.

Ianus zici cu U cluj

Cred că jocul merita cel puțin 10 minute de prelungire. Am avut atât de multe momente cu un om în minus și totuși nu am reușit să egalăm în timpul regulamentar. 

U Cluj este o echipă puternică, ne-au pus probleme în duelurile unu contra unu. Lukic a ajutat foarte mult, a reținut toate mingile, însă asta nu justifică deciziile noastre greșite în anumite momente”, a declarat Ianis Zicu.

FARUL vs. „U” CLUJ 0-1

A marcat: Dino Mikanovic (4)

FARUL: Buzbuchi – Pereira (46, Fabinho), Larie, Țîru, Ganea – Ramalho (46, I. Cojocaru), Dican (62, Seruca), Radaslavescu – Vînă (73, Markovic), Ișfan, Tănasă (83, C. Sima)

Rezerve: Munteanu, Ducan – Banu, Duțu, Pellegrini, Pereira, De Oliveira, N.Popescu, Sima, Cojocaru, Markovic
Antrenor: Ianis Zicu

„U” CLUJ: Chirilă – Mikanovic, Codrea, I.Cristea, Chipciu – Simion, Artean – Bic (60, A. Fabry), Nistor, Gheorghiță (60, M. Silva) – Lukic (90, A. Trică)

Rezerve: Gertmonas, Lefter – Chinteș, MurgiaSilva, Drammeh, Barstan, Bota, Fabry, Trică, Toșca
Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău

Rezultatele Etapei a 6-a – 15/ 18 august:

Vineri, 15 august

Unirea Slobozia – Metaloglobus București 2-1/ Fl. Purece (84 – penalty, 90) – Aganovic

Dinamo – UTA Arad 1-1/ Karamoko (59) – Abdallah (34)

Sâmbătă, 16 august

Petrolul Ploiești – FC Hermannstadt 1-1/ Gicu Grozav (51 – penalty) – S. Buș (82)

Duminică, 17 august

FK Csikszereda Miercurea Ciuc – Universitatea Craiova 1-2/ Lung jr. (4 – autogol) – Nsimba (11, 69)

CFR 1907 Cluj – FC Botoșani 3-3/ Emerllahu (19), A. Cordea (42), Korenica (79) – Kovtalyuk (36), R. Suta (54), Mailat (82)

FC Rapid –  FCSB 2-2/ Koljic (83, 90+1) – Lixandru (7), Bărligea (61)

Luni, 18 august

FC Argeș – Oțelul Galați 2-0/ Ricardo. Matos (62 – penalty), Roberto Sierra (65)

Farul Constanța – Universitatea Cluj 0-1/ Dino Mikanovic (4)

CLASAMENT – Etapa 6: 

1. Universitatea Craiova 6 5 1 0 14-8 6 16
2. Fotbal Club Rapid 1923 SA 6 3 3 0 10-5 5 12
3. AFC UTA Arad 6 3 3 0 10-7 3 12
4. AFC Unirea 04 Slobozia 6 3 1 2 10-8 2 10
5. Farul Constanţa 6 3 1 2 9-8 1 10
6. AFC Botoşani 6 2 3 1 12-7 5 9
7. AS FC Universitatea Cluj 6 2 3 1 10-7 3 9
8. SC Dinamo 1948 SA 6 2 3 1 9-8 1 9
9. ACS Campionii Fotbal Club Argeş 6 3 0 3 9-9 0 9
10. ACS Petrolul 52 6 1 3 2 6-5 1 6
11. ACS Suporter Club Oţelul Galaţi 6 1 3 2 5-7 -2 6
12. SC Fotbal Club FCSB SA 6 1 2 3 8-10 -2 5
13. FC CFR 1907 Cluj SA 5 1 2 2 8-10 -2 5
14. AFC Hermannstadt 6 0 4 2 6-8 -2 4
15. FC Metaloglobus Bucureşti 6 0 1 5 5-14 -9 1
16. AFK Csikszereda 5 0 1 4 5-15 -10 1

REZUMAT VIDEO:

Advertisement

Ultimele Stiri

Cele mai citite

More in Din Voleu