Conducerile cluburilor Rapid București și UTA s-a înțeles în privința transferului portarului nord-macedonean Deja Iliev (30 de ani).
Primul jucător care a plecat de la Rapid în această pauză competițională a fost portarul Frank Stolz, ajuns înrre timp la Sturm Graz, pe filiera Genoa 1893.
Rămasă fără portarul de rezervă, Rapid a încercat mai multe variante pentru a-i asigura titularului Aioani o dublură de valoare, iar aceasta a fost găsită după zile bune de căutări.
Rapid București s-a înțeles deja cu Dejan Iliev, de la UTA, notează fanatik.ro, iar conducerile celor două grupări urmează să facă anunțul oficial cât de curând.

Foto/ uta-arad.ro
În urmă cu două zile, mijlocașul sârb Luka Gojkovic (26 de ani) a ajuns în cantonamentul echipei arădene de la Mogoșoaia, împrumutat de Rapid până la finalul actualului sezon.
Ajunsă în situația Rapidului de a nu avea rezervă de portar la nivelul titularului, UTA s-a mișcat repede și l-a transferat pe Arpad Tordai (28 de ani, 1,93 metri), ultima dată la Zalgiris Vilnius.
„Árpád Tordai a semnat cu UTA un contract valabil până în 2027, cu posibilitate de prelungire.
Tordai are 28 de ani și evoluează pe postul de portar. Măsoară 1,93 m și are experiență în SuperLiga României și în campionate externe.
În palmares are cinci trofee. A câștigat titlul de campion al României cu Viitorul Constanța în sezonul 2016–2017. A cucerit Cupa României în sezonul 2018–2019. A obținut Supercupa României în 2019. A devenit campion al Lituaniei cu Žalgiris Vilnius în 2024. A câștigat Supercupa Lituaniei în 2025.

foto/ uta-arad.ro
Noul portar al UTA-ei a fost convocat la echipele naționale de juniori ale României, inclusiv U17, U19 și U21, acumulând experiență internațională la nivel juvenil. În țara noastră a mai evoluat pentru Petrolul Ploiești și Universitatea Cluj.”, este comunicatul clubului arădean.
Mercato Iarnă 2026 – Echipele din SuperLiga au început să perfecteze primele transferuri
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Echipe Nationale
/ 15 minute agoOficial// Portarul Laurențiu Popescu (Universitatea Craiova), convocat de urgență la naționala României
Portarul Laurențiu Popescu (Universitatea Craiova) a fost convocat de urgență la naționala României pentru...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 9 ore agoAurelian Chițu, fericit și încrezător după Hermannstadt – FC Botoșani 3-0: „Avem șanse mari să ne salvăm direct”
FC Hermannstadt a învins-o pe FC Botoșani, scor 3-0, într-un meci disputat duminică seara,...
By Ultras24 -
Handbal
/ 9 ore agoHandbal masculin// România a ratat calificarea la C.M.: ne-a bătut Turcia, la Buzău!
România a ratat calificarea la ultimul baraj pentru Campionatul Mondial de handbal masculin din...
By Bogdan Badiu -
Fotbal Intern
/ 12 ore agoLiga de Tineret& Liga Elitelor U17/ Rezultatele partidelor jucate în etapa 8/ La Tineret – play-off, FC Bacău a spulberat-o pe U Cluj, iar UTA a blocat-o pe Farul!/ Rezultate surprinzătoare și în competiția U17
În play-off-ul Ligii de Tineret, Farul Constanța și U Cluj, primele două clasate, au...
By Ultras24



