SuperLiga își reia activitatea vineri, 28 martie, după pauza cauzată de meciurile echipelor naționale, iar în play-off sunt programate derby-urile Dinamo vs FCSB și „U” Cluj vs CFR.
A treia partidă din play-off, cea dintre Rapid și Universitatea Craiova, se va disputa cu porțile închise pentru spectatorii trecuți de 14 ani!
La meciul de pe Superbet Giulești vor avea acces doar mamele sau bunicile care pot veni cu câte un copil, cu vârsta de maximum 14 ani, dar și bărbați care vor însoți un grup de minimum 7 copii și maximum 10, cei mici tot cu vârsta de cel mult 14 ani.
Cu mai puțin de o săptămână înainte de „Clasicul României”, programat pe Arena Națională, duminică, 30 martie, ora 20.30, galeria „Câinilor roșii” a lansat un mesaj public prin care îndeamnă la rațiune, ordine și disciplină!
”Oferiți spectacol, nu pagube!
Câinilor, suntem nevoiți să vă comunicăm o regulă foarte importantă, care trebuie respectată de oricine vine la meciurile lui Dinamo și stă în PCH. Aceasta este esențială atât pentru a preveni orice sancțiune din partea FRF – sancțiune care, în cazul nostru, ar duce la cel puțin trei meciuri fără spectatori – cât și pentru a crea un mediu sigur pentru toți cei care vin în peluză.

Regula este una foarte simplă: NU ARUNCAȚI CU OBIECTE ÎN TEREN! Indiferent de natura lor, nimic nu trebuie aruncat în teren, deoarece acest gest poate duce la suspendarea meciului și, implicit, la aplicarea unor sancțiuni dure. Nu ne dorim acest lucru acum. Vrem să fim alături de echipă la toate meciurile din play-off, atât acasă, cât și în deplasare.
În principal, ne referim la materialele pirotehnice, dar regula se aplică oricărui obiect contondent. Materialele pirotehnice reprezintă culoarea și lumina fenomenului în care trăim, iar toți le apreciem.

Din acest motiv, ele trebuie folosite doar în scopul pentru care au fost create: decorativ! Dacă sunt aruncate în teren, pot provoca pagube materiale și pot răni jucători, arbitri sau membri ai staff-ului. Acest lucru atrage amenzi usturătoare și, în final, duce la închiderea porților pentru meciurile de acasă – scenariu pe care nu ni-l dorim.
ORICINE VA FI PRINS ARUNCÂND CU OBIECTE ÎN TEREN VA FI SCOS DIN PELUZĂ ȘI NU VA MAI FI PRIMIT! Nu vom mai tolera suporterii care nu respectă echipa și care sunt mai degrabă dăunători decât susținători.
Urmați exemplul marilor galerii din Polonia sau Germania, care creează un spectacol extraordinar fără ca vreo torță sau petardă să ajungă pe teren.
Meciurile următoare sunt extrem de importante, așa că este în interesul nostru să prevenim amenzile și să luăm atitudine împotriva celor care creează astfel de probleme.
Peluza are rolul de a aduce suporterii alături de echipă, nu de a-i îndepărta!”, se arată în comunicatul celor de la PCH.
SUPERLIGA – Programul Etapei a 2-a – Play-off și Play-out:
Vineri, 28 martie
Ora 17.30/ Play-out/ Unirea Slobozia – Petrolul Ploiești
Ora 20.30/ Play-out/ Sepsi OSK Sf. Gheorghe – FC Hermannstadt
Sâmbătă, 29 martie
Ora 14.30/ Play-out/ FC Botoșani – Farul Constanța
Ora 20.00/ Play-Off/ FC Rapid 1923 – Universitatea Craiova
Duminică, 30 martie
Ora 15.00/ Play-out/ Politehnica Iași – UTA Arad
Ora 20.30/ Play-Off/ Dinamo București – FCSB
Luni, 31 martie
Ora 17.30/ Play-out/ Gloria Buzău – Oțelul Galați
Ora 20.30/ Play-off/ Universitatea Cluj – CFR 1907 Cluj
CLASAMENT – PLAY-Off – Etapa 1
| 1. | FC CFR 1907 Cluj SA | 1 | 1 | 0 | 0 | 3-1 | 2 | 30 |
| 2. | Universitatea Craiova | 1 | 1 | 0 | 0 | 3-0 | 3 | 29 |
| 3. | SC Fotbal Club FCSB SA | 1 | 0 | 1 | 0 | 3-3 | 0 | 29 |
| 4. | SC Dinamo 1948 SA | 1 | 0 | 0 | 1 | 1-3 | -2 | 26 |
| 5. | AS FC Universitatea Cluj | 1 | 0 | 0 | 1 | 0-3 | -3 | 26 |
| 6. | Fotbal Club Rapid 1923 SA | 1 | 0 | 1 | 0 | 3-3 | 0 | 24 |
CLASAMENT – PLAY-Out – Etapa 1
| 1. | AFC Hermannstadt | 1 | 0 | 1 | 0 | 1-1 | 0 | 22 |
| 2. | ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe | 1 | 0 | 0 | 1 | 1-2 | -1 | 21 |
| 3. | AFC UTA Arad | 1 | 1 | 0 | 0 | 2-0 | 2 | 20 |
| 4. | ACS Petrolul 52 | 1 | 0 | 0 | 1 | 0-2 | -2 | 20 |
| 5. | AFC Botoşani | 1 | 1 | 0 | 0 | 2-0 | 2 | 19 |
| 6. | Farul Constanţa | 1 | 0 | 1 | 0 | 0-0 | 0 | 19 |
| 7. | ACSM Politehnica Iaşi | 1 | 0 | 1 | 0 | 0-0 | 0 | 17 |
| 8. | ACS Suporter Club Oţelul Galaţi | 1 | 0 | 0 | 1 | 0-2 | -2 | 16 |
| 9. | AFC Unirea 04 Slobozia | 1 | 0 | 1 | 0 | 1-1 | 0 | 14 |
| 10. | Gloria Buzău | 1 | 1 | 0 | 0 | 2-1 | 1 | 13 |

Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Din Voleu
/ 2 ore agoOficial// Oțelul, Petrolul și UTA, noi termene de plată către foști jucători/ Câte etape de suspendare au primit Murgia și Selimovic
Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal, întrunită astăzi, 5 noiembrie, a...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 3 ore agoA încetat din viață marele antrenor Emerich Ienei/ Moment de reculegere înaintea tuturor meciurilor din SuperLiga, Liga 2 și Liga 3
Emeric Ienei a încetat din viață la vârsta de 88 de ani. Născut pe...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 5 ore agoLiga 3 – Programul etapei a 12-a/ Ora oficială de începe a meciurilor este 14.00/ Partida CSM Tg-Jiu vs Unirea Bascov se joacă în nocturnă!
Liga 3 programează vineri și sâmbătă, 7-8 noiembrie, partidele etapei a 11-a, prima a...
-
Fotbal Intern
/ o zi agoSuperliga – Elias Charalabous (FCSB), tehnicianul ultimei etape!/ Vezi „11”-le ideal în sistemul 3-4-3
Liga Profesionistă de Fotbal l-a desemnat pe Elias Charalambous tehnicianul etapei a 15-a a...
By Ultras24



