Dan Alexa este un fost internațional român, cu șase prezențe la echipa națională, care a evoluat pentru cluburi importante din România (Rocar, Universitatea Craiova, Dinamo, Rapid, Politehnica Timișoara) și străinătate (Beijing Hyundai, Anorthosis Famagusta).
Și-a început carera de antrenor la ACS Poli Timișoara, în orașul său natal, și a continuat-o la Rapid, ASA Tg Mureș, Concordia Chiajna, Dunărea Călărași, Astra Giurgiu, CSM Reșița și FC Brașov. Ajuns la 43 de ani, a preluat-o pe FC Botoșani, o echipă cu ambiții mari, dar aflată într-o criză temporară de rezultate.
Cum ai trăit debutul pe banca echipei din Botoșani?
A fost un meci intens cu FC Hermannstadt, împotriva unei echipe care are ritm, care are viteză, foarte bine lucrată, echilibrată, cu multă calitate. Pe scurt, un adversar greu. Din păcate pentru noi, am avut situații de marca la 2-2, chiar în zece oameni, dar nu le-am fructificat. Cred că am fost o echipă pozitivă în multe momente, am avut atitudine și cred că am făcut un meci bun. Din păcate, am pierdut doi jucători, unul suspendat după eliminare și altul accidentat, care a făcut ruptură musculară la începutul meciului. Dar nu disperăm, urmează două săptămâni până la următoarea partidă în SuperLigă și muncim să remediem cât mai multe dintre problemele cu care ne confruntăm în prezent.
Una peste alta, având în vedere situația în care se găsea echipa, ești mulțumit cu acest punct?
Sunt mulțumit de joc, de atitudine, de faptul că am arătat calitate și nu ne-am speriat. Sunt mulțumit că am revenit de la 1-2 pentru că, la pauză, nu a fost un moment ușor. Dar, una peste alta, îmi pare rău că am luat goluri pe niște greșeli, primul din ofsaid clar, am văzut reluarea și al doilea din niște greșeli personale, care nu ar trebui să se mai întâmple la acest nivel.

foto// lpf.ro
Atât la conferința de presă în care ai fost prezentat, cât și acum, după primul joc oficial, ai probat că ești un tip optimist. Crezi că echipa se poate salva de la retrogradare?
E prea devreme să vorbim despre asta, sunt foarte multe puncte puse în joc, echipa trebuie să crească, ăsta e primul aspect care mă interesează. Trebuie să devenim o echipă mai sigură, mai echilibrată. Calitate avem!
Ce îi lipsește lui FC Botoșani în acest moment?
Victoria! O victorie. Sigur, ăsta este un răspuns de suporter. Îi lipsește omogenitatea cu jucătorii care abia au venit, ritmul lor de joc. Apoi, jucătorii care anul trecut au fost importanți pare să-și fi pierdut puțin cadența, este un lucru real. Dar mi-a plăcut, repet, atitudinea lor și cred că avem un punct solid de plecare pentru a îndrepta lucrurile.
Deci nu va fi FC Botoșani prima victimă a acestei ediții …
V-am mai spus, e devreme, nu se pune așa problema. Sunt atât de multe puncte puse în joc, campionatul se joacă.
Plusuri după acest debut?
Suntem o echipă pozitivă, care a jucat fotbal de calitate chiar și în zece oameni, care și-a creat situații de marca, o echipă care nu se sperie de adversar, care arată ritm, personalitate și organizare.
Din păcate, ai primit un cartonaș galben la debut. Cum comentezi?
(Zâmbește) A fost ceva normal! Altceva nu mai cometez.
Interviu realizat de Cristian Prisacariu și Octavian Țopa// Liga Profesionistă de Fotbal
Fotbal Intern
Oficial// Sepsi a transferat un fundaș dreapta brazilian
Fotbal Intern
Oficial// Oțelul Galați – transferul cu numărul 5!
Fotbal Intern
Oficial// Petrolul a ajuns la transferul cu numărul 7
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Din Voleu
/ 7 ore agoOficial// Al doilea transfer al zilei perfectat de Sepsi Sfântu Gheorghe
La două ore după ce a anunțat transferul fundașului brazilian Gustavo Cascardo (29 de...
-
Fotbal Intern
/ 12 ore agoOficial// Sepsi a transferat un fundaș dreapta brazilian
Sepsi Sfântu Gheorghe a perfectat transferul fotbalistului brazilian Gustavo Cascardo (29 de ani), ultima...
By Bogdan Badiu -
Din Voleu
/ 15 ore agoOficial// Se retrage fără tam-tam și focuri de artificii
Mihai Stoica – președintele Consiliului de Administrație al FCSB – a declarat că Vlad...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ o zi agoMeciuri amicale – duminică, 21 mai 2026// U Cluj pierde în fața Croației U19!/ Victorii pentru CSU Craiova, UTA și Sepsi
Sepsi Sfântu Gheorghe, revenită în SuperLiga României, a întâlnit în primul amical verii, pe...
Cele mai citite
S-au disputat meciurile din manșa tur a barajului de promovare în Liga 3/ Trei partide nu s-au jucatiunie 20, 2026Codin Samoila


