Etapa a doua din faza grupelor Cupei României, ediția 2025-2026, programează astăzi, 4 decembrie, ultimele patru partide, la Liești, Sfântu Gheorghe, Clinceni și Ploiești.
Sesiunea de joi a rundei a doua a debutat cu o partidă realmente nebună, cu 11 goluri, jucată în Grupa C: Sporting Liești – Metalul Buzău 4-7 (3-4)! În urma acestui rezultat halucinant, echipa gălățeană rămâne cu un punct și va juca în ultima etapă cu FK Csikszereda, tot cu un punct după două runde. De partea cealaltă, Metalul a acumulat 3 puncte și va primi vizita Sepsi Sfântu Gheorghe.
În ultimul meci al Grupei C, Sepsi Sfântu Gheorghe și U Cluj au încheiat la egalitate, scor 2-2 (2-1). Gazdele au înscris două goluri în primele 17 minute, prin Gioviani Ghimfuș și Darius Oroian, însă clujenii au reușit să reducă din diferență până la pauză, autor Atanas Trică. În partea secundă a partidei, deși a egalat repede – Virgiliu Postolachi (56) a înscris printr-un șut din interiorul careului, la colțul lung, mingea lovind bara înainte de a intra în poartă – U Cluj nu a reușit să obțină victoria care ar fi calificat-o în sferturile de finală. În urma acestui rezultat, Sepsi a acumulat două puncte și în ultima etapă va juca la Buzău, cu Metalul. De partea cealaltă, U are patru puncte și va primi vizita Oțelului Galați, tot cu 4 puncte.
Metaloglobus București nu i-a permis CFR Cluj să urce pe primul loc în Grupa A, alături de FC Argeș. Dragoș Huiban (16) a deschis scorul dn penalty-ul produs de Matei Ilie, henț în suprafața de pedeasă, însă echipa lui Daniel Pancu a revenit repede în joc, prin reușita lui Sinyan (25). CFR a preluat conducerea în partea secundă a partidei, autor Lorenzo Biliboc (61). Mihai Teja, tehnicianul celor de la Metaglobus a efectuat cinci schimbări, iar bucureștenii au egalat la 2, gol Omar Pasagic. După acest rezultat, Metaloglobus este pe locul 5, cu 1 punct, în timp ce echipa din cartierul clujean Gruia, ocupă locul secund, cu 4 puncte. În ultima etapă, CFR va juca acasă, cu Rapid, iar Metaloglobus se va deplasa la Slatina.
Pe „Ilie Oană”, în Grupa B, în ultimul meci al rundei a doua, CSU Craiova a obținut o victorie categorică contra Petrolului, scor 4-0. Jucătorii Craiovei au marcat câte două goluri în fiecare repriză și sunt pe primul loc în grupă, cu 6 puncte. Petrolul rămâne cu un singur punct și are șanse mici de calificare în sferturile de finală.
Iată rezultatele înregistrate în etapa a II-a și marcatorii:
Grupa A
CSC Dumbrăvița – CSM Slatina 2-1/ Curescu 74 – penalty, R. Popa 90+4 – A Stan 47
Campionii FC Argeș – FC Rapid 1923 2-1/ R. Moldoveanu 38, 53 – Petrila 21)
f
Foto – Mihai Nitoiu/SPORT PICTURES – FRF.ro
- Metaloglobus – CFR Cluj 2-2/ Huiban (16 – penalty), Omar Pasagic (81) – Sinyan (25), Lorenzo Biliboc (61)
Grupa B
- CS Sănătatea – CS Gloria Bistrița 1-2/ Denis Paul (53) – Valentin Alexandru (43) Ibuchi Chukwu (48)
- UTA Arad – FCSB 3-0/ Calentin Costache (54), Marius Coman (60),
- Joi, 4 decembrie, ora 21:00: ACS Petrolul 52 – Universitatea Craiova 0-4/ Romanchuk (10), Etim (18), Alexandru Crețu (57), Anzor (86)
Grupa C
FK Csikszereda – Oțelul Galați 1-2 (Eppel 76 – Chira 38, Bordun 90+6
CS Sporting Liești – Metalul Buzău 4-7/ Viorel Costea (12, 34), Petrișor Voinea (38 – penalty), Tudor Năstase (72) – Cristian Dumitru (7, 23), Dorinel Oprea (18), Saim Tudor (45+2), Adrian Moldovan (50), Valentin Robu (74, 90)
Sepsi OSK – Universitatea Cluj 2-2/ Giovani Ghimfuș (8), Darius Oroian (17) – Atanas Trică (35), Virgiliu Postolachi (56)

Foto – T.T. – ultras24.ro
Grupa D
CS Dinamo București – Concordia Chiajna 0-3/ I. Pop 26, Fabinho 81, Gîrbiță 90
AFC Botoșani – AFC Hermannstadt 1-3/ Enzo Lopez (10) – Alexandru Oroian (24), Marko Gjorgjievski (52), Sergiu Buș (78)
Farul Constanța – Dinamo 1948 0-0
PROGRAMUL ETAPEI a 3-a:
GRUPA A
Etapa 3: CFR Cluj – Rapid, CSM Slatina – Metaloglobus, CSC Dumbrăvița – FC Argeș
GRUPA B
Etapa 3: Universitatea Craiova – FCSB, Sănătatea Cluj – Petrolul, CS Gloria Bistrița – UTA Arad
GRUPA C
Etapa 3: Universitatea Cluj – SC Oțelul Galați, Metalul Buzău – Sepsi OSK, Sporting Liești – Csikszereda
GRUPA D
FC Dinamo, Hermannstadt, Farul Constanța, FC Botoșani, Concordia Chiajna, CS Dinamo București
Etapa 3: Dinamo – FC Hermannstadt, CS Dinamo – Farul Constanța, Concordia Chiajna – FC Botoșani
Primele două echipe clasate în fiecare grupă în parte se califică în faza sferturilor de finală urmând a disputa următoarele meciuri conform schemei de mai jos, cu mențiunea că echipele câștigătoare ale grupelor vor disputa meciurile pe teren propriu. De asemenea, în semifinale, câștigătoarele sferturilor de finală 1 și 3 vor fi gazde.
CUPA ROMÂNIEI BETANO – PROGRAM FAZA NAŢIONALĂ
Faza grupelor, etapa 1: 28-30 octombrie 2025
Faza grupelor, etapa 2: 3 decembrie 2025
Faza grupelor, etapa 3: 11 februarie 2026
Sferturi de finală: 4 martie 2026
Semifinale: 22 aprilie 2026
Finala: 13 mai 2026
Vă așteptăm pe pagina de FACEBOOK și INSTAGRAM a publicației ultras24.ro! sau x.com/codin69809
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
SUPERLIGA
/ 33 de minute agoCFR Cluj îl vinde și pe Otto Hindrich!/ Goalkeeper-ul a bifat vizita medicală și semnează cu Legia Varșovia!
Otto Hindrich (23 de ani) a părăsit mai devreme cantonamentul celor de la CFR...
By Ultras24 -
Din Voleu
/ 18 ore agoHermannstadt le transmite fanilor să rămână calmi, după ce i-a fost ridicată interdicția la transferuri/ Ieșirea din insolvență va avea loc… „într-un viitor apropiat”!
FC Hermannstadt a anunțat că i-a fost ridicată interdicția la transferuri dictată de FIFA....
-
Fotbal Intern
/ 19 ore agoMeciuri amicale// U Cluj a încheiat cu o remiză cantonamentul din Antalya/ FC Botoșani, victorie la scor contra penultimei clasate din Liga 2
U Cluj a disputat astăzi, 12 ianuarie, ultimul meci de verificare în cantonamentul din...
-
Fotbal Intern
/ 24 de ore agoHermannstadt a remizat cu ultima clasată din Serbia/ Jucătorii Sibiului se întoc mâine din Antalya
FC Hermannstadt a remizat cu FK Napredak Krusevac, scor 2-2, în al treilea amical...



