CSA Steaua ar fi depus memoriu la Comisia de Disciplină și Etică a FRF împotriva lui Alexandru Chipciu („U” Cluj), susțin surse din cadrul suporterilor steliști pentru gsp.ro.
Fotbalistul și căpitanul Universității Cluj este acuzat de acuzat de declarații calomnioase și defăimătoare la adresa clubului militar și a jucătorilor acestuia, la flash-interviul de după partida din cadrul grupelor Cupei României Betano, jucat pe 28 septembrie în Ghencea, și caștigat de formația clujeană cu 3-1.

Conducerea CSA Steaua invocă, dacă memoriul a și fost înaintat, articolul 52 din Regulamentul Disciplinar FRF, care prevede suspendarea pentru 2-6 etape a unui jucător care „prin orice mijloace, cum ar fi gesturi sau jignitoare, aduce atingere onoarei, reputației, demnității sau imaginii publice a unei persoane.”
Pedeapsa poate fi mai mare dacă aceste declaratii au fost făcute prin intermediul mass media, cum s-a și întâmplat, între 4 și 8 etape.
Declarația lui Alex Chipciu:
„Dacă asta e Steaua, am luat-o razna, să-mi bag piciorul! Dacă eram copil, nu mai țineam cu Steaua. Dacă asta e Steaua, Doamne,.. Cum Steaua? Cu echipamentul ală fake? Bătaie de joc în țara asta!?”
Am jucat la ultimul meci al FCSB-ului înainte să plece de aici, în 2015 (n.r. 4-1 cu Viitorul), sunt 7-8 ani de atunci. E un stadion fabulos, dar nu are nicio legătură cu Steaua de când eram eu mic. E ceva fantomă aici. Peluza Sud nu îmi e indiferentă, am trăit niște momente cu cei de acolo, chiar dacă m-au făcut sclavul domnului Gigi Becali.
Nu mă interesează, ei sunt sclavii Armatei! Eu am câștigat ceva măcar la viața mea! Bine, și noi suntem, într-un fel sclavi ai statului, ca români.
Păcat de stemă, că e frumoasă rău de tot!
Au fost fotbaliști mari de tot aici, Pițurcă, Lăcătuș. Să continui tradiția cu jucătorii ăștia, cu echipamentul ăsta fake. Asta e părerea mea, nu mă mai interesează trecutul, nu mai contează nimic.
Contează doar prezentul. Peluza era mare, erau oameni, dar în restul stadionului erau 5 suporteri.. Copiii făceau poze cu mine, e cam dubioasă asta cu FCSB și CSA Steaua. Nu mai înțeleg nimic”, a declarat Alex Chipciu
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 2 ore agoLiga 3 – Programul etapei a 12-a/ Ora oficială de începe a meciurilor este 14.00/ Partida CSM Tg-Jiu vs Unirea Bascov se joacă în nocturnă!
Liga 3 programează vineri și sâmbătă, 7-8 noiembrie, partidele etapei a 11-a, prima a...
-
Fotbal Intern
/ 23 de ore agoSuperliga – Elias Charalabous (FCSB), tehnicianul ultimei etape!/ Vezi „11”-le ideal în sistemul 3-4-3
Liga Profesionistă de Fotbal l-a desemnat pe Elias Charalambous tehnicianul etapei a 15-a a...
By Ultras24 -
Handbal
/ o zi agoNews Handbal// Adi Vasile – demis de pe bancă tehnică a CSM București/ Cristina Vărzaru a preferat să plece cu demisie!
CSM București a anunțat astăzi, 4 noiembrie, demiterea antrenorului Adrian Vasile, revenit în această...
-
Fotbal Intern
/ o zi agoSuperLiga – Vedetele etapei a 15-a/ Clasament + programul etapelor 16 și 17
Deţinătorii drepturilor tv şi Liga Profesionistă de Fotbal desemnează la finalul fiecărui meci cel...
By Ultras24



