Rapid București a învins Farul Constanța, scor 3-1, în etapa a 12-a a SuperLigii. Fotbaliștii pregătiți de Costel Gâlcă au obținut a 7-a victorie stagională și cu cele 25 de puncte acumulate au urcat pe prima treaptă a clasamentului, cel puțin până la partida din această seară dintre FCSB și Universitatea Craiova.
La flash-interviul de la finalul meciului din Giulești, Costel Gâlcă s-a arătat mulțumit de rezultatul final, dar nu și de evoluția echipei din repriza a doua.
”Era important să luăm toate cele trei puncte. Bineînțeles că trebuia să jucăm și a doua repriză mai bine, nu am reușit și au pus presiune pe noi. Am intrat relaxați și cu puțină frică.
Antrenamentele sunt foarte reușite, dar trebuie să spunem că am jucat împotriva unui adversar care este agresiv, care caută profunzimea și au calitate. Ne-a fost mult mai greu, dar ne dorim ca pe viitor să arătăm mult mai bine.
Am pierdut în a doua repriză controlul meciului. În prima repriză am reușit să jucăm în spatele liniilor lor. Repriza a doua am pierdut mijlocul terenului și am avut prea multă frică, cel puțin așa văd eu. Trebuie să avem mai multă personalitate, mai multă răbdare la construcție.

foto – Costel Gâlcă – captură video Digi Sport TV
Koljic este într-o formă foarte bună, astăzi a și marcat și mă bucur pentru el. Trebuie să punctez că și Baroan a intrat cu o atitudine foarte bună, mi-a plăcut. Manea a crescut foarte mult și merita să ajungă la echipa națională. Știți că jucătorii au perioade mai proaste și vor să plece în altă parte. Important e să fim toți, să ne gândim la echipă și să fim uniți.
Dobre e un jucător important, așa cum e și Petrila, care de câte ori au mingea pun în dificultate echipele adverse”, a afirmat Costel Gâlcă, la finalul partidei, la microfonul Digi Sport TV.
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 5 ore agoPatronul FCSB a anunțat transferul unui mijlocaș israelian!
Ofri Arad (27 de ani), ex- Kairat Almaty, este noul jucător al campioaneu României,...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 6 ore agoOficial// Andres Dumitrescu se întoarce în SuperLiga/ Fundașul stânga va juca în tricoul „lupilor”
Fundașul stânga Andres Dumitrescu (24 de ani) și-a reziliat contractul cu Slavia Praga și...
-
Fotbal Intern
/ 7 ore agoCe se întâmplă la Rapid?/ Giuleștenii au cedat doi jucători și alți doi se pregătesc de plecare, unul la Ploiești, celălalt la Arad!
FC Rapid București, club patronat de omul de afaceri Dan Șucu, s-a despărțit în...
By Bogdan Badiu -
Fotbal Intern
/ 9 ore agoSe inversează rolurile: Sampdoria transferă de la U Cluj!/ Alex Bota va îmbrăca tricoul Doriei sub formă de împrumut!
Universitatea Cluj l-a transferat pe fundașul central Andrei Coubiș de la Sampdoria și acum...
By Ultras24



