Liviu Ciobotariu este istorie la Petrolul Ploiești, după ce în această după-amiază i-a fost reziliat contractul. Oficialii clubului ploieștean nu au deocamdată nicio variantă viabilă pentru instalarea unui nou tehnician.
Claudiu Tudor, președintele grupării de pe „Ilie Oană”, a intrat în direct la Digi Sport și a vehiculat câteva nume de antrenori, dar cu niciunul, susține el, nu ar fi demarat discuții/ negocieri.
”Au fost vehiculate mai multe nume, Topal este binevenit oricând, la fel ca Florin Pîrvu sau orice alt antrenor care a mai fost și a făcut treabă bună.
Vom vedea zilele următoare, deocamdată nu avem nicio decizie luată, niciun antrenor în birouri care să semneze.
Au început să sune telefoanele. Dacă vedeți câte variante de antrenor avem… am toată America de Sud în telefon în acest moment. Din Argentina, din Columbia… Ne gândim acum.
O să anunțăm zilele următoare. Nu avem pe nimeni 100%. Începem să discutăm și să găsim soluții din acest moment. Băieții trebuie să se trezească, să aibă altă atitudine și să găsească victoria cât mai repede, adică duminică. Avem nevoie.
La ce valoare are, Șumudică ar fi o variantă bună, cine știe, o să discutăm, să vedem ce planuri are. Cred că și lui Șumi i-ar trebui o echipă la care să aibă rezultate. Cred că Petrolul ar fi un pas înainte după perioada Rapid.

Și Dorinel Munteanu e un antrenor cu experiență, dar deocamdată nu am discutat nimic. De Mutu ne-am despărțit ok. Cine știe, vom vedea.
Eusebiu Tudor de la Tg. Mureș e o variantă. E petrolist și cred că ar face treabă bună. Mie îmi place foarte mult”, a afirmat Claudiu Tudor la Digi Sport, citat de sport.ro.
În runda a 10-a a SuperLigii, Petrolul se va deplasa la Clinceni, pentru duelul cu Unirea Slobozia, ocupanata locului 6, după succesul repurtat pe terenul FC Hermannstadt, scor 2-0. Partida are loc duminică, 21 septembrie, de la ora 16.00.
SuperLiga – Zelko Kopic, desemnat antrenorul ultimei runde/ Vezi și cel mai bun „11”!
SuperLiga – Zelko Kopic, desemnat antrenorul ultimei runde/ Vezi și cel mai bun „11”!
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Din Voleu
/ o oră agoNews Alert// George Ciorceri, chemat de CFR Cluj pentru a-l ajuta pe Daniel Pancu, cu licența UEFA PRO!
Daniel Pancu, actualul tehnician al celor de la CFR Cluj, nu deține licență UEFA PRO....
-
Fotbal Intern
/ 2 ore agoSuperLiga// Unirea Slobozia pierde la Miercurea Ciuc, a 6-a etapă la rând/ Rezumat Video/ Vlad Pop a înscris cu un șut de la 50 de metri!
SuperLiga României și-a reluat acitivitatea, runda a 17-a fiind deschisă de partida FK Csikszereda...
-
Rugby
/ 8 ore agoNews Rugby – România vs. Uruguay!/ Ultimul meci al lui Chirica pentru Stejari/ Meciul va fi transmis de TVR Sport
Naționala de rugby a României întâlnește sâmbătă, 22 noiembrie, în ultimul meci din „Kaufland...
By Ultras24 -
Rugby
/ 8 ore agoNews Rugby – Victorie frumoasă a Stejăreilor! 48-15 cu Polonia, la CE U20
În semifinalele turneului de consolare contând pentru Campionatul European U20, găzduit de Cehia, echipa...
By Ultras24
Cele mai citite
Amendă substanțială încasată de U Cluj!/ Vezi alte decizii luate de membrii Comisiei de Disciplinănoiembrie 19, 2025Ultras24

