Universitatea Cluj a anunțat sosirea mijlocașului slovac Andrej Fabry (28 de ani), de la UTA!
„Acord cu UTA în ultima zi de transferuri. Fabry sosește la „U” încă din această iarnă
FC Universitatea Cluj a ajuns la un acord cu UTA Arad pentru transferul mijlocașului Andrej Fabry (27 de ani). Fotbalistul slovac semnase cu „U” un contract valabil din vara anului 2025, însă, în urma înțelegerii dintre cele două cluburi, Fabry se va alătura mâine dimineață lotului condus de Ioan Ovidiu Sabău.
Mijlocașul ofensiv a debutat la nivel de seniori pentru formația de liga a doua slovacă Nitra în 2015, pe care a ajutat-o, doi ani mai târziu, să obțină promovarea în prima divizie. Fabry a evoluat în țara natală până în vara anului 2023, cu excepția unei perioade de șase luni de împrumut la formația cehă Jablonec. În tot acest timp, noul jucător al Universității a evoluat pentru echipe precum Dunajska Streda, Sered și Skalica, bifând, în total, 141 de meciuri la nivelul primei ligi slovace, în care a contribuit cu 26 de goluri și 22 de pase decisive.

Fotbalistul cu patru prezențe în naționala U21 a Slovaciei a ajuns în România în iulie 2023, atunci când a semnat cu cea mai recentă echipă din CV-ul său, UTA Arad. Pentru arădeni, a strâns 56 de apariții în toate competițiile și a reușit nouă goluri, alături de șapte pase decisive.”, a comunicat clubul de pe Cluj Arena.
Inițial, clubul clujean a oferit 30.000 de euro și un procent de 15% dintr-un viitor transfer. UTA a refuzat și, în cele din urmă, „U” Cluj a fost nevoită să pluseze până la aproximativ 70.000 de euro + procentul dintr-un viitor transfer!
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 5 minute agoSuperLiga 2026/27 – Etapa 1/ Petrolul vs. Dinamo 1-0/ „Lupii” – luptători și disciplinați/ Rezumat Video/ „Câinii” – ghinioniști și haotici în final!
Petrolul Ploiești a încheiat sezonul precedent cu o înfrângere la scor , 1-5 pe...
By Bogdan Badiu -
Fotbal Intern
/ 3 ore agoSuperLiga 2026/27 – Etapa 1/ U Cluj vs. Farul 2-1/ „Șepcile roșii” câștigă în fața lui Neluțu Sabău/ Rezumat Video/ Iustin Doicaru, jucător cu pedigree!
U Cluj a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, într-o partidă spectaculoasă, purtată într-un...
-
Rugby
/ 10 ore agoRomânia învinge Samoa, 38 la 37, la ultima fază a meciului și obține prima victorie în ediția inaugurală Nations Cup
Echipa națională de rugby a României a obținut primul succes din ediția inaugurală a...
By Silviu Coman -
Cupa României 2026/2027
/ 21 de ore agoCupa României Betano – Rezultatele celor 7 finale regionale – Câștigătoarele s-au calificat în primul tur al competiției
Sâmbătă, 18 iulie, s-au disputat cele șapte finale regionale, câștigătoarele calificându-se în primul tur...
By Ultras24



