Serhan Cetinsaya și Sertac Guven, noii patroni de la Petrolul Ploiești, au perfectat primul transfer al verii.
Mijlocașul Alexandru Mateiu (34 ani, ex-Universitatea Craiova) a semnat o înțelegere valabilă pentru următoarele două sezoane.
UPDATE – 10 iunie, ora 19.45
”Bine ai venit, Alexandru Mateiu! FC Petrolul Ploiești a ajuns la un acord cu Alexandru Mateiu, cel care a semnat un angajament pe doi ani cu clubul nostru!
În vârstă de 34 de ani, Mateiu evoluează pe postul de mijlocaș. A început fotbalul la FC Brașov, echipă cu care a câștigat liga secundă în sezonul 2007/2008, iar ultimii 10 ani i-a petrecut la Universitatea Craiova, unde a cucerit 2 Cupe și o Supercupă a României.
Îți dorim mult succes și multe realizări în haita lupilor galbeni!”, este comunicatul celor de la Petrolul.

foto – Alexandru Mateiu (centru) – arhivă – pllaysport.ro
Mateiu a devenit liber de contract la finele stagiunii 2023/2024, după 10 ani jucați pentru formația olteană.
„Avem mare încredere în el, este un jucător cu experiență. Sigur va fi un plus pentru echipă, un plus pentru vestiar”, a declarat Claudiu Tudor, președinte Petrolul, pentru GSP.ro.
De citit și materialele:
News Petrolul// Marian Copilu e OUT!/ Turcii își pun vicepreședinte, un fost baschetbalist!
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 7 ore agoPatronul FCSB a anunțat transferul unui mijlocaș israelian!
Ofri Arad (27 de ani), ex- Kairat Almaty, este noul jucător al campioaneu României,...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 7 ore agoOficial// Andres Dumitrescu se întoarce în SuperLiga/ Fundașul stânga va juca în tricoul „lupilor”
Fundașul stânga Andres Dumitrescu (24 de ani) și-a reziliat contractul cu Slavia Praga și...
-
Fotbal Intern
/ 9 ore agoCe se întâmplă la Rapid?/ Giuleștenii au cedat doi jucători și alți doi se pregătesc de plecare, unul la Ploiești, celălalt la Arad!
FC Rapid București, club patronat de omul de afaceri Dan Șucu, s-a despărțit în...
By Bogdan Badiu -
Fotbal Intern
/ 11 ore agoSe inversează rolurile: Sampdoria transferă de la U Cluj!/ Alex Bota va îmbrăca tricoul Doriei sub formă de împrumut!
Universitatea Cluj l-a transferat pe fundașul central Andrei Coubiș de la Sampdoria și acum...
By Ultras24



