Fotbalistul francez de origine senegaleză Oucasse Mendy (24 de ani, 1,82 metri) a ajuns la Cluj-Napoca, însă nu ca jucător al CFR Cluj, așa cum a fost anunțat inițial de presa belgiană.
Mendy, ex-RAAL La Louviere, a semnat cu U Cluj!
„FC Universitatea Cluj a ajuns la un acord cu formația RAAL La Louviere, care evoluează în prima ligă belgiană, pentru transferul jucătorului francez de bandă dreaptă Oucasse Mendy (24 de ani).
Oucasse N’Dayanthane Mendy, jucătorul care deține și cetățenie senegaleză a evoluat la grupele de juniori ale celor de la Olimpique de Marseille, echipa din orașul său natal. Ulterior, Mendy a făcut trecerea la Montpellier, unde a jucat atât pentru echipa U19, cât și pentru formația secundă a campioanei din 2012, pentru care a strâns 20 de prezențe la nivelul ligii a patra, marcând de două ori. Mai mult, pe data de 30 ianuarie 2021, Mendy a făcut parte din lotul primei echipe, la o partidă de Ligue 1, pierdută cu Lens (1-2), dar nu a fost folosit de către Michel der Zakarian, antrenorul de atunci al lui Montpellier.
Scurtă experiență la Marignane, înainte de trecerea la FC Martigues
În a doua parte a stagiunii 2021-2022, fotbalistul care poate evolua pe toate pozițiile din tridentul ofensiv a fost jucătorul celor de la Marignane, jucând doar în șase meciuri, după care, în vara lui 2023 a semnat cu formația din al treilea eșalon, FC Martigues. În urma unui sezon în care a strâns 19 prezențe în Cupa Franței și Championnat National, Mendy a reușit promovarea în Ligue 2, alături de Martigues, iar evoluțiile sale au trecut la următorul nivel. Astfel, în primul său an la liga secundă, noua achiziție a „studenților” a marcat cinci goluri și a oferit o pasă decisivă în cele 29 de confruntări în care și-a făcut apariția pe teren.
Prestațiile lui Mendy nu au fost trecute cu vederea, iar acesta a atras atenția nou-promovatei în prima ligă belgiană, RAAL La Louviere. În tricoul „alb-verzilor”, francezul a evoluat în nu mai puțin de 17 partide în prima parte a acestei stagiuni și a contribuit cu un gol și o pasă decisivă.”, este comunicatul Universității Cluj.