Comisia Centrală a Arbitrilor a organizat marți, 10 martie, la sediul FRF, o întâlnire cu antrenorii și căpitanii echipelor din SuperLiga României. Evenimentul a făcut parte din Strategia de Comunicare a CCA.
„În cadrul întrevederii, care a durat 3 ore, au fost atinse teme precum:
– Analiza protocolului VAR – când poate interveni VAR (atunci când este vorba de o eroare clară și evidentă) și când nu.
– Corecții benefice prin VAR prin prezentarea unor date statistice.
– Criterii de analiză privind jocul mingii cu mâna și clarificări în contextul șuturilor la poartă și riscurile de a mări suprafața corpului printr-un braț aflat într-o poziție nefirească.

– Consolidarea protocolului dintre arbitri și căpitani.
– Sancțiuni pentru jucătorii (alții decât căpitanii) care se apropie de arbitru pentru a cere explicații.
– Recomandări pentru jucători privind eliminarea exagerării contactelor ușoare care nu au un impact asupra jucătorilor în posibilitatea lor de a continua jocul sau a lupta pentru minge.
– Decizii la executarea loviturilor de pedeapsă numai pentru încălcări clare cu impact evident asupra adversarului.

– Zero toleranță față de protestele și confruntările jucătorilor și/sau oficialilor echipelor, față de tragerile de timp, față de simulările din interiorul și din afara suprafeței de pedeapsă.
– Recomandări privind modul în care pot fi evitate încălcări ale regulilor înainte de executarea unui penalty.
– Clarificări privind ultimele modificări ale Regulamentului de joc și recomandările UEFA și FIFA privind interpretarea acestuia.

De asemenea, participanții au analizat împreună faze de joc și deciziile adoptate în baza acestora.”, se menționează în comunicatul CCA, publicat pe site-ul FRF.

La întâlnire au participat reprezentanți ai 13 cluburi din Superligă:
CFR Cluj: Daniel Pancu și Camora
Dinamo: Zeljko Kopic, Cătălin Cârjan și Andrei Nicolescu
Farul Constanța: Cristian Sava (antrenor secund)
FC Argeș: Marius Șuler și Marius Briceag
FK Csikszereda: Albu Laszlo și Csuros Attila
Metaloglobus: Lucian Cazan și Florin Bratu
Oțelul Galați: Ionuț Neagu
Petrolul: Eugen Neagoe și Paul Papp
Rapid: Costel Gâlcă
U Cluj: Alex Chipciu
U Craiova: Ovidiu Costeșin și Mario Felgueiras
Unirea Slobozia: Claudiu Niculescu și Constantin Toma
UTA: Adrian Mihalcea
După această întâlnire și cele organizate în luna octombrie, cu conducătorii cluburilor, și în luna ianuarie, cu jurnaliștii, Kyros Vassaras intenționează să organizeze un eveniment similar și cu reprezentanți ai suporterilor echipelor din primul eșalon, în vederea continuării dialogului și a creșterii gradului de transparență în arbitraj. Astfel de întâlniri urmează a fi organizate înainte de startul fiecărui sezon.
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 11 ore agoSuperLiga – Play-out// FCSB – Oțelul Galați 4-0/ Patru goluri cu 4 marcatori diferiți/ Rezumat Video/ Oțelul, la a treia înfrângere!
FCSB a învins Oțelul, scor 4-0, într-o partidă din etapa a patra din play-out-ul...
By Noval Adrian -
Fotbal Intern
/ 16 ore agoSuperLiga – Play-out/ UTA – FC Botoșani 3-1/ Arădenii s-au instalat în fruntea play-out/ Rezumat Video/ Trei goluri s-au înscris în urma unor faze fixe
UTA a învins FC Botoșani, scor 3-1, în runda a patra a play-out-ului SuperLigii,...
-
Sporturi
/ 20 de ore agoClujeanul Dorin „Dodo” Găbudean (57 de ani) va reprezenta România la mondialele de tenis de masă pentru persoane cu boala Parkinson/ Vezi video!
Premieră în tenisul de masă românesc! Dorin Găbudean (57 de ani) va participa la...
By Ultras24 -
Echipe Nationale
/ 22 de ore agoNumirea noului selecționer al Naționalei, pe agenda lui Burleanu& C.Ex./ Gheorghe Hagi este alesul/ Neluțu Sabău, pe lista scurtă a „secunzilor”
Federația Română de Fotbal va relua săptămâna viitoare procesul de numire a noului selecționer...
Cele mai citite
Liga 3 - Play-off/out - Rezultatele înregistrate în runda a doua/ Opt goluri la Galați, 7 la Zărnești, Liești și Moreni/ Poli Timișoara, victorie dramatică contra Minaur Baia Mareaprilie 10, 2026Codin Samoila


