Fotbalistul Hildeberto Jose Morgado Pereira ”Berto” (ex- Universitatea Cluj), testat pozitiv la un control antidoping efectuat în 6 septembrie – din informațiile noastre alături de alți 10 jucători ai echipei clujene, după un antrenament! – riscă o suspendare de până la patru ani pentru dopaj în cazul în care proba B confirmă prezenţa furosemidului, informează Agenţia Naţională Anti-Doping (ANAD) într-un comunicat de presă publicat pe site-ul său oficial.
„Fotbalistul Hildeberto Jose Morgado Pereira, legitimat la AS FC Universitatea Cluj, a fost notificat în legătură cu un rezultat analitic pozitiv pentru substanţa interzisă furosemid, în urma unui test antidoping efectuat în data de 6 septembrie 2024, în afara competiţiei.
Conform procedurilor legale şi regulamentelor internaţionale antidoping, în termen de 10 zile de la primirea notificării, sportivul are dreptul la analiza probei B, care se află în prezent la Laboratorul de Control Doping din Bucureşti, acreditat de AMA/WADA.
Această analiză suplimentară este esenţială pentru confirmarea rezultatului iniţial al probei A. În cazul în care proba B confirmă prezenţa furosemidului, vor continua procedurile legale, ocazie cu care sportivul îşi va prezenta punctul de vedere şi orice dovadă relevantă în apărarea sa.
În situaţia în care se va constata că sportivul a încălcat reglementările antidoping, se poate aplica sancţiunea suspendării din activitatea sportivă pentru o perioadă de 4 ani, astfel cum se prevede la art. 86 alin. 1 lit. b) (când încălcarea reglementării antidoping presupune o substanţă specifică sau metodă specifică, iar ANAD poate proba că s-a săvârşit cu intenţie) din Legea nr. 310/2021 privind prevenirea şi combaterea dopajului în sport, cu posibilitatea eliminării, reducerii sau îngheţării sancţiunii, în conformitate cu Articolele 93, 94 sau 99″, se arată în comunicatul ANAD.
- Substanţa furosemid este un diuretic şi agent mascant interzis, inclus în secţiunea S5 a Listei Interzise 2024, conform reglementărilor stabilite de Agenţia Mondială Antidoping (AMA/WADA) şi aprobată în România prin Ordinul Preşedintelui ANAD. Această substanţă este interzisă atât în competiţie, cât şi în afara competiţiei, deoarece poate masca prezenţa altor substanţe dopante.Utilizarea diureticelor fără a deţine o SUT este interzisă în permanenţă şi în orice concentraţie, deoarece diureticele pot fi utilizate (a) pentru a masca prezenţa în urină a altor substanţe interzise; şi/sau (b) pentru a induce artificial pierderea în greutate în sporturi/discipline unde sportivii trebuie să îndeplinească criterii de greutate.
Berto, care și-a reziliat contractul cu clubul clujean, are 7 partide jucate pentru ”U” şi un gol marcat în acest sezon.
Acesta este al doilea caz de dopaj din ultimele două sezoane de Superligă. Cosmin Matei (Sepsi OSK) a fost testat pozitiv la un test antidoping după partida cu Universitatea Craiova, din etapa a 24-a a sezonului 2023-2024 al Superligii.
ANAD a confirmat, pe 18 martie testarea pozitivă cu metilhexanamina a fotbalistului. Cosmin Matei (Sepsi Sf. Gheorghe). În august, ANAD l-a suspendat pe şase luni, dar Cosmin Matei a făcut apel şi în prezent evoluează pentru Sepsi.
Juristul Justin Ștefan – secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal – a venit cu lămuriri suplimentare privind cazul de dopaj al fotbalistului Hildeberto Jose Morgado Pereira ”Berto”. Pe scurt, Universitatea Cluj nu riscă nicio sancțiune!
„Am auzit, ne-am informat cei de la Agenția Națională Anti-Doping. Procedura e mai largă. Există niște testări, un sistem de supraveghere, de raportare a locației unde se află sportivul.
În momentul în care un sportiv este identificat ca având în organism o substanță interzisă, bineînțeles că sunt notificare instituțiile interesate, printre care și Liga Profesionistă de Fotbal.
A fost o situație la Sepsi, tot la fel, cu un jucător identificat cu o substanță interzisă. Nu s-a pus problema vreunei sancțiuni pe care să o suporte echipa jucătorului. De altfel, după câte am aflat de la colegii noștri de la Cluj, contractul jucătorului a fost deja reziliat”, a declarat Justin Ștefan, în direct la FANATIK SUPERLIGA.
Întrebat dacă Rapid poate contesta victoria, meciul în care Berto a marcat primul gol al Universității Cluj, scor 0-2, juristul Justin Ștefan – secretarul general al LPF – a făcut trimitere la practica judiciară, care nu există!
„Din păcate, într-o astfel de situație nu aș vrea să mă antepronunț. Bineînțeles, e dreptul cluburilor să lanseze astfel de acțiuni în instanțele disciplinare ale Federației Române de Fotbal. Dar, până la acest moment, cu siguranță nu există o practică. Cum a fost cazul lui Sepsi, când nu a intervenit nicio sancțiune.
Justin Ștefan – LPF
Îmi vine greu să cred că se va obține o astfel de sancțiune, atâta vreme când clubul nu a fost în cunoștință de cauză. Aici e distincția relevantă. În măsură în care clubul a fost în cunoștință de cauză și este o practică folosită în mod constant în vederea îmbunătățirii performanțelor sportive aș zice că s-ar putea pune problema unei sancțiuni. În măsura în care clubul nu a văzut, îmi vine greu să cred că poți plăti pentru culpa altcuiva. Cel interesat care vrea să facă proba abaterii disciplinare trebuie să demonstreze, nu cred că U Cluj trebuie să-și demonstreze nevinovăția. Trebuie să-și probeze nevinovăția cel care acuză.
În momentul acesta nu se aplică regulamentul sportiv, se aplică regulamentele și legislația în materie de doping. Aici cred că ar trebui făcută o analiză de la caz la caz. Cred că distincția trebuie făcută între situația în care clubul a știut și în situația în care jucătorul a acționat de unul singur.
Au mai fost cluburi unde s-au mai întâmplat astfel de situație cu caracter accidental. Până în acest moment nu a suferit nicio echipă astfel de sancțiuni. În ultimii ani, U Cluj a demonstrat a fi un club foarte bine organizat, cu profesioniști. Ei au organizat ca la carte, pentru a vorbi în limbajul celor care ne urmăresc”, a mai afirmat Justin Ștefan, pentru FANATIK SUPERLIGA.
ATENȚIE! MATERIALUL ESTE POSTAT EXCLUSIV pe ULTRAS24.ro și sub formă de LINK pe https://www.facebook.com/ultras24.ro/ S-a decis încetarea distribuirii materialelor ultras24.ro pe grupuri private!
Materialele pot fi însă preluate de către administratorii sau colaboratorii grupurilor.
De citit și alte 5 materiale:
Oficial// Oscar Linner (27 ani, 1,99 metri) – înlocuitorul lui Lukas Zima în poarta Petrolului!
Regula U21/ Analiza FRF a tinerilor fotbaliști utilizați în turul sezonului regular a SuperLigii
SuperLiga – Vedetele etapei a 15-a/ Șapte jucători au marcat pentru echipele lor!
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 4 ore agoSuperLiga// Avancronici la „U” Cluj vs UTA și Oțelul vs FCSB/ Rezultate + Clasament + Programul etapei a 19-a!
Ultimele două partide din etapa a 18-a se joacă astăzi, 2 decembrie, la Cluj-Napoca...
-
Fotbal Intern
/ 17 ore agoSuperLiga// CSU Craiova vs CFR Cluj 0-2/ Rezumat Video/ CFR Cluj – lider temporar!/ Ce a declarat Adrian Păun (CFR) la finalul partidei
CFR Cluj este liderul de moment al Superligii, după ce a învins-o, în deplasare,...
By Ultras24 -
Handbal
/ 19 ore agoNews Handbal// România pierde în fața Muntenegru/ Marți, meci decisiv cu Serbia!
În cel de-al doilea meci de la Campionatul European de Handbal feminin 2024, competiție...
-
Baschet
/ 21 de ore agoNews Baschet – LNBM// 203 puncte înscrise în meciul CS Vâlcea 1924 vs CSM Galați!/ Victorii strînse obținute de CSM Oradea și Rapid
Liga Națională de Baschet masculin a programat vineri și sâmbătă – 29 și 30...