Secretariatul Camerei Naționale de Soluționare a Litigiilor din cadrul Federației Române de Fotbal a fost luat cu asaltul de câtiva angajați ai FCU 1948 Craiova dar și de trei foști componenți ai echipei patronată de Adrian Mititelu.
Marcel Pușcaș, fostul președinte al clubului oltean, actualmente „legitimat” pe aceeași funcție decizională la Ceahlăul Piatra Neamț, și antrenorii italieni Gabrielle Aldegano și Maurizio Mora, secunzi în mandatul lui Giovanni Constantino, solicită achitarea restanțelor financiare datorate de FCU 1948 Craiova.

Pe lângă cele trei plăngeri formulate, CNSL are spre rezolvare și dosarele înaintate de jucătorii Vlad Alexandru Achim (n.red. în prezent legitimat la clubul lui Adrian Mititelu), Aurelian Chițu (legitimat la FC Hermannstadt) și Gabriel Buta (legitimat la Farul Constanța). Tot despre achitarea datoriilor este vorba!
Membrii CNSL au decis astăzi, 5 noiembrie, ca toate cele 6 cazuri să primească același text de hotărâre (!!!):
1. Dosar nr. 584/CL/2024: ACHIM ALEXANDRU VLAD VS. FCU 1948 CRAIOVA
FOTBAL CLUB S.A.
• Dispune suspendarea cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului
27257/3/2024 (Tribunalul București, Secția a III-a).
• Cu recurs pe toată durata suspendării.
• Pronunțată astăzi, 05.11.2024.
În opinie separată:
• Respinge suspendarea judecării cauzei invocată din oficiu ca neîntemeiată.
• Dispune continuarea judecății.
• Cu recurs.
• Pronunțată astăzi, 05.11.2024.
2. Dosar nr. 586/CL/2024: BUTA GABRIEL NICOLAE VS. FCU 1948 CRAIOVA
FOTBAL CLUB S.A.
Încheiere
• Dispune suspendarea cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului
27257/3/2024 (Tribunalul București, Secția a III-a).
• Cu recurs pe toată durata suspendării.
• Pronunțată astăzi, 05.11.2024.
În opinie separată:
• Respinge suspendarea judecării cauzei invocată din oficiu ca neîntemeiată.
• Dispune continuarea judecății.
• Cu recurs.
• Pronunțată astăzi, 05.11.2024.

Aurelian Chițu – facebook.com/fcucraiovaofficial
3. Dosar nr. 578/CL/2024: CHITU AURELIAN IONUT VS. FCU 1948 CRAIOVA
FOTBAL CLUB S.A.
• Dispune suspendarea cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului
27257/3/2024 (Tribunalul București, Secția a III-a).
• Cu recurs pe toată durata suspendării.
• Pronunțată astăzi, 05.11.2024.
În opinie separată:
• Respinge suspendarea judecării cauzei invocată din oficiu ca neîntemeiată.
• Dispune continuarea judecății.
• Cu recurs.
• Pronunțată astăzi, 05.11.2024.
News Liga 2// Corvinul a câștigat restanța cu CS Afumați/ Golofca – OUT de la CSM Slatina!
4. Dosar nr. 609/CL/2024: PUȘCAȘ MARCEL SORIN VS. FCU 1948 CRAIOVA
FOTBAL CLUB S.A.
• Dispune suspendarea cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului
27257/3/2024 (Tribunalul București, Secția a III-a).
• Cu recurs pe toată durata suspendării.
• Pronunțată astăzi, 05.11.2024.
În opinie separată:
• Respinge suspendarea judecării cauzei invocată din oficiu ca neîntemeiată.
• Dispune continuarea judecății.
• Cu recurs.
• Pronunțată astăzi, 05.11.2024.
5. Dosar nr. 617/CL/2024: ALDEGANI GABRIELE VS. FCU 1948 CRAIOVA
FOTBAL CLUB S.A.
• Dispune suspendarea cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului
27257/3/2024 (Tribunalul București, Secția a III-a).
• Cu recurs pe toată durata suspendării.
• Pronunțată astăzi, 05.11.2024.
În opinie separată:
• Respinge suspendarea judecării cauzei invocată din oficiu ca neîntemeiată.
• Dispune continuarea judecății.
• Cu recurs.
• Pronunțată astăzi, 05.11.2024.
6. Dosar nr. 631/CL/2024: MORRA MAURIZIO VS. FCU 1948 CRAIOVA FOTBAL
CLUB S.A.
• Dispune suspendarea cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului
27257/3/2024 (Tribunalul București, Secția a III-a).
• Cu recurs pe toată durata suspendării.
• Pronunțată astăzi, 05.11.2024.
În opinie separată:
• Respinge suspendarea judecării cauzei invocată din oficiu ca neîntemeiată.
• Dispune continuarea judecății.
• Cu recurs.
• Pronunțată astăzi, 05.11.2024.
Un număr de 13 jucatori de la ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu, trimisă în faliment de Tribunalul Gorj și exclusă de FRF din campionatul Ligii 2 – încearcă să-și caute dreptatea la CNSL!

Membrii comisiei au hotărât amânarea pronunțării în cele 13 cazuri pentru data de 12 noiembrie!
ATENȚIE! MATERIALUL ESTE POSTAT EXCLUSIV pe ULTRAS24.ro și sub formă de LINK pe https://www.facebook.com/ultras24.ro/ S-a decis încetarea distribuirii materialelor ultras24.ro pe grupuri private!
Materialele pot fi însă preluate de către administratorii sau colaboratorii grupurilor.
Fotbal Intern
Atanas Trică va fi antrenat de Mauro Camoranesi!
Cupa României 2026/2027
Cupa României Betano – Turul 3 – Rezultatele finale
Fotbal Intern
Marius Șumudică rămâne să-și dea cu părerea la Fanatik!
Fotbal Intern
Oficial// Dinamo a finalizat al 11-lea transfer!
Fotbal Intern
SuperLiga – LPF a anunțat programul etapei a 5-a
Cupa României 2026/2027
Cupa României Betano – Au fost stabilite cele 24 de partide din Turul 3!
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 10 minute agoOficial – SuperLiga// Au început să curgă amenzile!/ Patru cluburi au fost sancționate financiar!
Membrii Comisiei de Disciplină și Etică din cadrul FRF au început să împartă amenzi...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 18 ore agoAtanas Trică va fi antrenat de Mauro Camoranesi!
„U” Cluj l-a vândut pe atacantul Atanas Trică (22 de ani) la formația cipriotă...
By Ultras24 -
Cupa României 2026/2027
/ 20 de ore agoCupa României Betano – Turul 3 – Rezultatele finale
Cupa României Betano – ediția 2026/2027 – programează miercuri, 12 august, într-o singură manșă,...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 24 de ore agoOficila// Corvinul s-a despărțit de Pedro Albino, iar la Oțelul s-a întors Miguel Silva
Corvinul Hunedoara – locul 9, 5 puncte, după patru etape disputate în SuperLiga –...
By Ultras24



