CFR Cluj a dispus de campioana Slovaciei, Slovan Bratislava, cu scorul de 1-0 (0-0), sâmbătă, la Windischgarsten, într-un meci amical jucat în stagiul de pregătire din Austria. Golul victoriei a fost marcat de Adrian Păun, din penalty (87),
CFR (prima repriză): R. Sava – Thaqi, Boben, M. Ilie, Camora (căpitan) – K. Keita, Artean, Tachtsidis – Deac, Kamara, Michael.
Au mai evoluat: Păun (foto), Serebe, Fică, Rocha, Ciubăncan, Kresic, Abeid, Lucaci, Filip, Mensah.

În primul amical disputat în Austria, CFR a pierdut în fața echipei poloneze Slask Wroclaw, scor 0-1.
Farul Constanța și Petrocub Hîncești (Moldova) au convenit să dispute două partide amicale în aceeași zi. În primul meci, constânțenii au câștigat cu 3-2, prin golurile lui Banu, Cocoș și Stoian.
Farul (echipa de start): Muşat – Sîrbu, Duţu, Gustavo Marins, Grosu – Banu, Casap, Lazăr – Avramescu, Andronache, Bodişteanu.
În a doua partidă, Petrocub și-a luat revanșa în fața Farului, scor 2-1. Golul echipei lui Gică Hagi a fost înscris de Stoian.
Farul: Buzbuchi – Bălaşa, Queiros, Dănuleasă – M.Popescu, N.Popescu, Vînă, Ganea – Grigoryan, Rivaldinho, Cojocaru. Au mai jucat: Ducan – Dumitra, Nedelcu, Martinovic, Cercel, Ciobanu, Grameni, Băsceanu, Aioanei, Doicaru, Cocoş, Stoian
Dinamo a disputat sâmbătă, în Slovenia, primul amical internațional din această vară. în compania NK Domzale. S-a jucat două reprize fiecare a câte 60 de minute. Fotbaliștii bucureșteni s-au impus cu scorul de 4-3, prin golurile marcate de Cîrjan și Abdallah (3).
Dinamo (prima repriză): Adnan Golubovic – Cristian Costin, Kennedy Boateng, Josue Homawoo, Raul Opruț – Eddy Gnahore, Cătălin Cîrjan, Giorgi Milanov – Dennis Politic (C), Astrit Selmani, Petru Neagu.

Dinamo (repriza a doua): Roșca – Amzăr, Licsandru, Patriche, Bordușanu – Al.Irimia, Rotund, Bani – Caragea, Abdallah, A. Florescu.
Politehnica Iași a susținut sâmbătă, 29 iunie, cel de-al treilea amical în cantonamentul din Bulgaria, în fața TSKA Sofia.
Gazdele s-au impus la limită, scor 2-1, golul echipei moldovene fiind înscris de fundașul central Samayoa, în minutul 75. În repriza a doua, la Poli Iași și-a făcut debutul extrema Valentin Gheorghe, ex-Universitatea Cluj.
Poli Iași: Fernandez – Todoroski (Tănase 75), Fl. Ilie (Soares 46), Samayoa, Ispas (Atanaskoski 46), Marchioni (Ciobanu 80), Bordeianu (Itu 65), Roman, Ştefanovici (Luca 65), Tailson (V. Gheorghe 67), Teixeira (V. Ilie 82).
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 4 ore agoPatronul FCSB a anunțat transferul unui mijlocaș israelian!
Ofri Arad (27 de ani), ex- Kairat Almaty, este noul jucător al campioaneu României,...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 5 ore agoOficial// Andres Dumitrescu se întoarce în SuperLiga/ Fundașul stânga va juca în tricoul „lupilor”
Fundașul stânga Andres Dumitrescu (24 de ani) și-a reziliat contractul cu Slavia Praga și...
-
Fotbal Intern
/ 7 ore agoCe se întâmplă la Rapid?/ Giuleștenii au cedat doi jucători și alți doi se pregătesc de plecare, unul la Ploiești, celălalt la Arad!
FC Rapid București, club patronat de omul de afaceri Dan Șucu, s-a despărțit în...
By Bogdan Badiu -
Fotbal Intern
/ 8 ore agoSe inversează rolurile: Sampdoria transferă de la U Cluj!/ Alex Bota va îmbrăca tricoul Doriei sub formă de împrumut!
Universitatea Cluj l-a transferat pe fundașul central Andrei Coubiș de la Sampdoria și acum...
By Ultras24



