Procesul de Certificare pentru Liga a 2-a, destinat cluburilor care au participat în sezonul 2024–2025 în Campionatul Național Liga a 2-a, s-a încheiat în 18 iunie, a informat Federația Românăa de Fotbal.
FCU 1948 Craiova nu se numără printre cluburile care dețin aceest Certificat, iar Adrian Mititelu – patronul clubului oltean – a declarat că a refuzat să parcurgă acest demers pentru că FRF este constituită nelegal, iar comisiile acesteia nu au nicio valoare juridică.
„Am refuzat orice abordare a licenţierii, pentru că am zis așa: «Domnule, ce treabă mai am eu cu o licenţiere.» Puteam acum să vindem un teren la un preţ de rahat şi să plătim, cum am făcut până acum. Am mai făcut chestia asta, dar nu am mai vrut, pentru că mi-a zis: «Tati, nu are rost, ăştia ne iau de proşti!» Cum să-mi ceară mie licenţiere unii care stau ilegal la federaţie? Deci Comisia de Licenţiere nu există, nu are nicio valoare juridică, e zero!
Cum să condiţionezi participarea în competiţie a unei structuri sportive, dacă organele de conducere ale FRF-ului nu există? Deci Burleanu Răzvan nu are un mandat, membri Comitetului Executiv nu există. Comisiile au fost numite de unii care nu există!”, a spus Adrian Mititelu.
În replică, Administrația de Licențiere din cadrul Federației Române de Fotbal a emis un comunicat de presă, postat pe site-ul Federației Române de Fotbal, prin care demontează toate afirmațiile făcute de patronul clubului oltean.
„Este falsă afirmația conform căreia clubul FCU 1948 Craiova Fotbal Club S.A. nu ar fi parcurs procesul de certificare pentru participarea în Liga 2. În realitate, clubul a urmat integral procedura de certificare prevăzută de regulament. Cu toate acestea, cererea de acordare a Certificatului de participare în Campionatul Național Liga 2 a fost respinsă. Menționăm că, din motive de confidențialitate, detaliile care au stat la baza respingerii nu vor fi făcute publice, iar decizia este definitivă pe plan intern.

Administrația de Licențiere reamintește că respectarea obligațiilor asumate prin contractele încheiate între club și jucători și/sau oficiali este o condiție esențială, derivată din însăși natura acestor contracte. Plata sumelor prevăzute contractual nu constituie o solicitare arbitrară din partea FRF, ci o obligație legală și morală a clubului față de persoanele care își desfășoară activitatea în cadrul acestuia. Așadar, clubul FCU 1948 Craiova Fotbal Club S.A. avea obligația de a respecta toate prevederile contractuale asumate, independent de cerințele specifice procesului de certificare.
În încheiere, precizăm că Administrația de Licențiere își exprimă, în continuare, angajamentul față de respectarea principiilor de legalitate, transparență și corectitudine în procesul de certificare și licențiere a cluburilor participante în competițiile organizate de FRF.”, este comunicatul Administrația de Licențiere din cadrul Federației Române de Fotbal.
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 5 ore agoPatronul FCSB a anunțat transferul unui mijlocaș israelian!
Ofri Arad (27 de ani), ex- Kairat Almaty, este noul jucător al campioaneu României,...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 5 ore agoOficial// Andres Dumitrescu se întoarce în SuperLiga/ Fundașul stânga va juca în tricoul „lupilor”
Fundașul stânga Andres Dumitrescu (24 de ani) și-a reziliat contractul cu Slavia Praga și...
-
Fotbal Intern
/ 7 ore agoCe se întâmplă la Rapid?/ Giuleștenii au cedat doi jucători și alți doi se pregătesc de plecare, unul la Ploiești, celălalt la Arad!
FC Rapid București, club patronat de omul de afaceri Dan Șucu, s-a despărțit în...
By Bogdan Badiu -
Fotbal Intern
/ 9 ore agoSe inversează rolurile: Sampdoria transferă de la U Cluj!/ Alex Bota va îmbrăca tricoul Doriei sub formă de împrumut!
Universitatea Cluj l-a transferat pe fundașul central Andrei Coubiș de la Sampdoria și acum...
By Ultras24



