Tragerile la sorți pentru stabilirea grupelor de la Turul de Elită la U19, respectiv cele din Runda 2 la U17, vor avea loc pe 10 decembrie, la Nyon. Meciurile sunt programate să se dispute în luna martie a anului viitor.
Naționala U19 țintește o nouă prezență la un turneu final, după ce în vara acestui an, la ediția găzduită chiar de România, a ajuns până în semifinalele competiției.
Tricolorii au reușit calificarea la Turul de Elită după ce au terminat pe primul loc grupa de calificare, învingând Islanda și Andorra și remizând cu Finlanda.
Naționala României se află în Urna 2 la tragerea la sorți ce va avea loc mâine
Urna 1: Spania, Cehia, Italia, Anglia, Germania, Ucraina, Croația
Urna 2: Țările de Jos, Austria, Turcia, Franța, Portugalia, România, Danemarca
Urna 3: Finlanda, Belgia, Norvegia, Grecia, Slovacia, Polonia, Kazahstan
Urna 4: Suedia, Serbia, Irlanda de Nord, Letonia, Ungaria, Slovenia, Elveția
Două naționale ce s-au aflat în aceeași grupă și în etapa precedentă de calificare nu pot fi distribuite în aceeași grupă (de exemplu, România nu mai poate fi în aceeași grupă cu Finlanda).

Cele 28 de naționale vor fi repartizate în 7 grupe, prima clasată din fiecare grupă urmând să obțină calificarea la turneul final ce va fi găzduit de Țara Galilor în perioada 28 iunie – 11 iulie 2026.
De-alungul istoriei, reprezentativa U19 a României a participat la trei turnee finale, în 2011, 2022 și 2025.
Șansă dublă de calificare pentru naționala U17
Tragerea la sorți a Turului de Elită U19 va fi urmată de stabilirea grupelor de calificare din Runda 2 pentru turneul final U17.
Reprezentativa U17 a României a încheiat mini-turneul disputat în Franța în luna octombrie pe locul 2, în urma gazdelor, și a obținut astfel șansa de a lupta pentru un loc la turneul final din vara anului viitor.
INFO/ FRF.ro
Fotbal Intern
Liga Elitelor U16& U15 – Rezultatele etapei a 5-a
Conference League
Craiova și-a aflat adversarele din grupa unică a UEFA Conference League
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 9 ore agoNews Alert// Gigi Becali a făcut anunțul: Drăguș, Muhar, Korenica!/ Patronul FCSB vrea să-l achiziționeze și pe Jovo Lukic!
FCSB a umilit-o pe FC Argeș in Cupa României, scor 5-0, iar Gigi Becali...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 13 ore agoOficial// Omar El Sawy, eterna extremă împrumutată/ Rapid și UTA au anunțat acordul de transfer!
Omar El Sawy a fost împrumutat de Rapid București pentru al doilea sezon consecutiv.De...
By Ultras24 -
Din Voleu
/ 18 ore agoRapid și Dinamo, amendate pentru incidentele provocate de fani la derby, dar și pentru meciurile cu Petrolul și Corvinul/ Probleme pentru Oțelul și UTA
Comisia de Disciplină și Etică din cadrul Federației Române de Fotbal a împărțit azi,...
By Ultras24 -
Fotbal International
/ 21 de ore agoIanis Hagi ar urma să joace în Israel, pentru Maccabi Tel Aviv
Ianis Hagi ar fi părăsit clubul turc Alanyaspor și este aproape de a semna...




