Naționala U20 a României, pregătită din vara acestui an de Adrian Iencsi, va debuta astăzi, 10 octombrie, în noul sezon al Elite League U20, contra echipei similare a Cehiei. Primele două meciuri se vor disputa acasă, la Chiajna și Buftea.
Cehia U20 este formația care, ca și România U20, a participat la fiecare dintre ultimele 5 stagiuni ale Elite League U20.
Spre deosebire de noi, cehii au disputat deja două partide, ambele în luna septembrie, pe 4 și 8 septembrie. În primul duel din noul sezon, naționala Cehiei a cedat într-o manieră categorică, scor 3-0, în deplasare cu naționala Portugaliei. Patru zile mai târziu, tot în deplasare, cehii au cedat și cu Elveția, scor 2-1.
Programul meciurilor:
- Vineri, 10 octombrie, ora 17:00 – România U20 – Cehia U20, Stadion „Concordia”, Chiajna
- Luni, 13 octombrie, ora 17:00 – România U20 – Cehia U20, Centrul Național de Fotbal Buftea
Din 2021, de la prima partidă în Elite League U20, tricolorii au evoluat în 16 meciuri pe teren propriu. De-a lungul acestor sezoane, „acasă” a însemnat pentru naționala U20 stadioanele „Anghel Iordănescu” (Voluntari, 3 meciuri), „Ilie Oană” (Ploiești, 1 meci), „Francisc Neuman” (Arad, 4 meciuri), „Eugen Popescu (Târgoviște, 6 meciuri), „Arcul de Triumf” (București, 1 meci), Municipal (Sibiu, 1 meci), informează site-ul FRF.
Mihnea Rădulescu, convocat la naționala U21 pentru acțiunea din octombrie, accidentat în partida dintre FCSB și Universitatea Craiova de duminică seară, nu s-a mai alăturat lotului U21.

Foto – FRF.ro
Astfel, Rareș Pop, chemat de Adrian Iencsi la România U20, a părăsit cantonamentul acestei reprezentative de la Buftea și a plecat la Arad pentru a se alătura lotului U21 în locul lui Mihnea Rădulescu.
În acest context, Luca Băsceanu, fotbalistul Universității Craiova, a fost convocat de Adrian Iencsi pentru dubla cu Cehia.
Jucătorii aleși de Adrian Iencsi pentru meciurile cu Cehia:
Portari: Codruț Sandu (Corvinul Hunedoara), Iustin Chirilă (Universitatea Cluj), Máté Simon (FK Csikszereda);
Fundași: Ștefan Senciuc (ASA Tg. Mureș), David Irimia (Metaloglobus București), Mario Bărăitaru (CSM Slatina), Darius Fălcușan (Universitatea Craiova), Robert Bădescu (Rapid București), Emanuel Marincău (FSV Mainz 05 II / Germania), Filip Oprea (Åsane / Norvegia), Raul Marița (Greuther Furth II / Germania);

Foto – FRF.ro
Mijlocași: David Păcuraru (Concordia Chiajna), Luca Băsceanu (Universitatea Craiova), Robert Jălade (FC Sevilla / Spania), Tudor Neamțiu (F91 Dudelange / Luxemburg), Fabiano Cibi (CSC Dumbrăvița), David Matei (Universitatea Craiova), Remus Guțea (FC Voluntari), David Paraschiv (Petrolul Ploiești);
Atacanți: Raul Rotund (Unirea Slobozia), David Barbu (UTA), Jason Kodor (Lecce / Italia), Patrick Dulcea (Unirea Slobozia).
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Din Voleu
/ o oră agoSuperLiga – Vedetele etapei 5 play off-out/ Rezultate + Clasamente + Programul rundei 6
Deţinătorii drepturilor tv şi Liga Profesionistă de Fotbal desemnează la finalul fiecărui meci cel...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 13 ore agoSuperLiga – Play-out// Live Text – Farul – FCSB 2-3/ Campioana a înscris de trei ori după pauză, în 8 minute!/ Rezumat Video/ Târnovanu a comis-o grav la golurile Farului!
La Ovidiu, pe arena Gheorghe Hagi, FCSB a învins Farul, scor 3-2, în etapa...
-
Din Voleu
/ 15 ore agoNews Alert// Nicoale Stanciu și Ovidiu Burcă, pe lista scurtă de achiziții a lui U Cluj!/ Jucătorii și-ar fi dat acordul să joace în „alb și negru”!
”U” Cluj s-ar fi înțeles deja cu Nicolae Stanciu și Ovidiu Burcă, pentru ca...
-
Fotbal Intern
/ 17 ore agoSuperliga – Play-out// FC Botoșani – Metaloglobus 3-2/ Moldovenii atacă locul 7!/ Rezumat Video/ Metaloglobus – pusă la încercare de arbitri!
Meci cu 5 goluri și multe greșeli de arbitraj la partida FC Botoșani –...
By Bogdan Badiu




