Rapid București a debutat în noul sezon de SuperLiga cu o victorie în fața FC Argeș, scor 2-0, prin „doppietta” din prima repriză a lui Alex Dobre, dar l-a pierdut, din nou, pe atacantul bosnica Elvir Koljic, care a părăsit terenul accidentat în debutul părții secunde.
Startul perfect de meci al Rapidului, cu gol marcat în minutul 3, a lăsat urme adânci în evoluția jucătorilor lui Bogdan Andone, la care s-au mai adăugat și ratările lui Vadim Rață, Robert Moldoveanu, în două rânduri, și Borța.
Lipsită de experiența meciurilor dure dar și de șansă, Argeșul lui Bogdan Andone a ațipit în minutul 34, la o fază banală de atac a Rapidului, iar Alex Dobre a punctat pentru 2-0, cu stângul.
În partea secundă a meciului, jucătorii ambelor echipe au recurs la intrări dure, cu mult peste limita cartonașului galben, dar Feșnic a refuzat să rupă echilibrul numeric.
În runda a doua, FC Argeș va juca pe „Ion Oblemenco”, contra Universității, partida fiind programată pentru ziua de vineri, 18 iulie, de la ora 21.30, în timp ce Rapid București primește vizita CFR Cluj. Meciul este programat duminică, 20 iulie, de la ora 21.30.
Vezi Cronica Live + Video Goluri + Rezumatul Video!
MOMENTE IMPORTANTE:
Minutul 90+6 – Horațiu Feșnic pune capăt partidei.
Minutul 90+3 – Caio Ferreira, cel mai bun jucător al Piteștiului, trimite o diagonală din marginea careului, însă mingea nu prinde spațiul porții.
Minutul 76 – Două schimbări în echipa Piteștiului și trei în cea a Rapidului.
Minutul 69 – Caio Ferreira „desenează” în careul Rapidului, centrează la prima bară și Tudose reia cu călcâiul pe lângă poartă.
Minutul 59 – Stolz respinge în lateral „libera” executată de Caio Ferreira!
Minutul 53 – Piteștenii execută al 5-lea corner și Feșnic se grăbește să fluiere fault în atac.
Minutul 50 – Koljic părăsește terenul accidentat și va fi schimbat.
Minutul 46 – S-a reluat partida. La pauză, Bogdan Andone, antrenorul echipei piteștene, a efectuat două modificări. Vezi caseta tehnică.
Minutul 45+1 – Horațiu Feșnic fluieră finalul primei reprize.
Minutul 45 – Fază fierbinte în careul piteștean. Jucătorii Rapidului solicită penalty la căderea lui Petrila, dar Horațiu Feșnic lasă jocul să continue iar Szabolcs Kovacs (VAR) nu intervine!
Minutul 41 – Mingea nu vrea să intre în poarta Rapidului, nici la reluarea lui Sadiru!
Minutul 34 – GOOOLL RAPID – Alex Dobre îmblânzește mingea și înscrie cu piciorul stâng, din interiorul careului și cu adversar pe el.
Minutul 27 – Stolz se remarcă, din nou, la șutul trimis de Borța.
Minutul 18 – Moldoveanu are o nouă șansă de a restabili egalitatea.
Minutul 16 – Robert Moldoveanu șutează și Onea respinge cu capul în corner, apoi Vadim Rață șutează și Stolz respinge cu piciorul. „Dublă” ocazie a echipei lui Bogdan Andone.
Minutul 4 – Început nefast de meci pentru nou-promovata FC Argeș, care se vede condusă încă din primele minute.
Minutul 3 – GOOOLL RAPID – Alex Dobre deschide scorul cu un șut puternic, din interiorul careului, ușor lateral dreapta.
Minutul 1 – A început partida.
FC ARGEȘ vs. RAPID BUCUREȘTI 0-2 (0-2)
A marcat: Alex Dobre (3, 34)
FC ARGEȘ: Lazar – Borța (46, Oancea), Sadriu, Tudose, Briceag – Pîrvu (46, Tchassem), Rață (86, Rădescu), Sierra, Caio Ferreira – Moldoveanu (72, M. Roman), Nacho Heras (72, R. Matos)
Rezerve: Straton, Rădescu, Tchassem, Seto, M. Roman, Garutti, Pinho Crăciun, Petriu, Manole, Orozco, Oancea
Antrenor: Bogdan Andone
Rapid: Stolz – Onea, D. Ciobotariu, Pașcanu Borza (76, El Sawy) – Christensen (76, C. Manea), Keita, Grameni (76, Hromada) – Dobre, Koljic (52, Jambor), Petrila (67, Hazrollaj)
Rezerve: Aioani, Kramer, Braun, Manea, Bădescu, Hromada, Gojkovic, El Sawy, R. Pop, Hazrollaj, Micovschi, Jambor
Antrenor: Constantin Gâlcă
Arbitru: Horațiu Feșnic / Asistenți: Valentin Avram și Alexandru Ioan Corb/ Arbitru VAR: Szabolcs Kovacs/ Arbitru AVAR: Sorin Costreie/ Rezervă: Sorin Vădana / Observator arbitri: Augustus Constantin
ETAPA 1 – PROGRAMUL și REZULTATELE:
Vineri, 11 iulie
Metaloglobus – „U” Cluj 1-4 (0-1)/ Codrea (53 – autogol) – Macalou (29), Thiam (55), Lukic (76, 90+1)
FC Argeș -Rapid 0-2 (0-2)/ Alex Dobre (3, 34)
Sâmbătă, 12 iulie
18.30/ UTA Arad – Universitatea Craiova
21.30/ FCSB – Hermannstadt
Duminică, 13 iulie
18.30/ Oțelul – Petrolul
21.30/ CFR Cluj – Unirea Slobozia
Luni, 14 iulie
19.00/ FC Botoșani – Farul
21.30/ Csikszereda -Dinamo
REZUMAT VIDEO:
Fotbal Intern
Oficial// Sepsi a transferat un fundaș dreapta brazilian
Fotbal Intern
Oficial// Oțelul Galați – transferul cu numărul 5!
Fotbal Intern
Oficial// Petrolul a ajuns la transferul cu numărul 7
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Din Voleu
/ 6 ore agoOficial// Al doilea transfer al zilei perfectat de Sepsi Sfântu Gheorghe
La două ore după ce a anunțat transferul fundașului brazilian Gustavo Cascardo (29 de...
-
Fotbal Intern
/ 10 ore agoOficial// Sepsi a transferat un fundaș dreapta brazilian
Sepsi Sfântu Gheorghe a perfectat transferul fotbalistului brazilian Gustavo Cascardo (29 de ani), ultima...
By Bogdan Badiu -
Din Voleu
/ 13 ore agoOficial// Se retrage fără tam-tam și focuri de artificii
Mihai Stoica – președintele Consiliului de Administrație al FCSB – a declarat că Vlad...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ o zi agoMeciuri amicale – duminică, 21 mai 2026// U Cluj pierde în fața Croației U19!/ Victorii pentru CSU Craiova, UTA și Sepsi
Sepsi Sfântu Gheorghe, revenită în SuperLiga României, a întâlnit în primul amical verii, pe...
Cele mai citite
S-au disputat meciurile din manșa tur a barajului de promovare în Liga 3/ Trei partide nu s-au jucatiunie 20, 2026Codin Samoila

