Fundașul central Alin Șeroni (38 de ani) a semnat un contract pe un sezon cu Politehnica Iași. Șeroni are 230 de meciui în Liga 1 și 13 goluri marcate.
CSM Slatina a anunțat transferul atacntului de origine spaniolă Oscar Safia (27 de ani, 1,91 metri), cu cetățenie pentru Guineea Ecuatorială. safia a jucat ultima dată pentru echipa italiană Pro Vercelli, Seria C.

Clubul Politehnica Iași a anunțat că a ajuns la un acord cu acționarii companiei de management sportiv ZECRO – domnii Cătălin Miron și Răzvan Zetu – pentru siglă și palmares. Astfel, clubul moldovean revine la cunoscutul logo cu doi căluți. Anunțul a fost făcut pe site-ul oficial.
„ACSM Politehnica Iași anunță semnarea unui contract de licență de marcă prin care clubul primește, cu titlu gratuit, drepturile de utilizare pentru brandul și palmaresul istoric al Politehnicii Iași de la firma ZECRO.
Începând cu noul sezon de ligă secundă, clubul va evolua sub numele de FC Politehnica Iași, iar sigla va fi cea originală, cu doi căluți. Acest acord reprezintă un reper foarte important în evoluția recentă a clubului, prin care se recunoaște legitimitatea actualei echipe, ca moștenitoare a Politehnicii Iași.

Pentru ACSM Politehnica Iași, acordul asigură securitatea juridică necesară pentru consolidarea poziției în competițiile naționale, dezvoltarea sportivă și păstrarea tradițiilor locale, sub același nume cu care au crescut generații de suporteri, promovând totodată valorile sportive și responsabilitatea socială în comunitatea locală”, este comunicatul clubului Politehnica Iași.
Corvinul Hunedoara și FCSB au ajuns la un acord pentru împrumutul lui Ricardo Pădurariu, pentru un sezon. Pădurariu (18 ani, fundaș stânga) a evoluat în sezonul precedent pentru Gloria Bistrița, cu care a promovat în Liga 2.
CSC Dumbrăvița se pregătește să revină în Liga 2, încă din acest sezon, pe locul rămas liber după ce FCU 1948 Craiova nu a primit certificarea.
Clubul bănățean a anunțat azi, 4 iulie, transferul jucătorului Bogdan Panaite, ex- Metalul Buzău.
”Clubul nostru are plăcerea de a anunța sosirea fundașului central 𝗕𝗼𝗴𝗱𝗮𝗻 𝗣𝗮𝗻𝗮𝗶𝘁𝗲
Născut la 30 septembrie 2000 la Focșani, a învățat fotbalul în orașul natal, la LPS Focșani și CSM Focșani, unde a și debutat la nivel de seniori.
În ultimele două sezoane, a fost componentul celor de la Metalul Buzău, alături de care a reușit promovarea în Liga 2 și a contribuit la parcursul bun al echipei, atât în eșalonul secund, cât și în Cupa României.

Să fie într-un ceas bun, Bogdan! Mult succes în noua aventură în alb-verde!”, este comunicatul celor de la CSC Dumbrăvița.
FC Bihor a pierdut, la limită, scor 1-2, amicalul disputat contra echipei maghiare Debreceni DEAC (Liga 3).
”Golul formaţiei noastre a fost reuşit în prima repriză de Răzvan Gunie, cel care, în minutul 37, a fructificat o centrare venită de pe partea stângă de la Ionuţ Ban, Gunie înscriind cu o lovitură de cap.
În partea a doua a disputei, formaţia maghiară a reuşit să întoarcă scorul, după ce, la cinci minute de la reluare, Ivan Jankelic a restabilit egalitatea, iar cu patru minute înainte de final, Janos Soltesz a înscris pentru 2-1”, a comunicat staff-ul executuv-administrativ al FC Bihor Oradea.
FC Bihor (prima repriză): Arsenie Mocan – Sebastian Cucu, Mihai Kereki, Abel Popa, Ionuț Ban – Călin Tudor, Angelo Cocian – Răzvan Gunie, Luca Tincău, Albert Stahl – Andreas Chirițoiu.

Pe parcursul meciului au mai intrat: Rowan Buss-Liam – Gelu Gitye, Loren Ioviță, Ioan Hora, Iulian Moldovan, Andrei Gal, Dan Panait, Lucas Ferche, Asadbek Beglarkhanov și Răzvan Joldea.
Echipa orădeană va efectua de luni, 7 iulie, un cantonaemt în Austria.
La Ghimbav, Concordia Chiajna și Unirea Slobozia au disputat în dimineața zilei de vineri, 4 iulie, un meci de verificare, primul din această vară pentru echipa lui Nicolae Dică, respectiv ultimul pentru jucătorii ialomițeni înaintea începerii noului sezon de SuperLiga.
Unirea Slobozia, antrenori Jean Vlădoiu și Andrei Prepeliță, au câștigat cu scorul de 1-0, prin golul marcat de Patrick Dulcea, împrumut pentru un sezon de la FC Argeș.
Concordia Chiajna: Kutcher – Dobrescu, Ghiocel, Carp, Ad. Iancu – Boiciuc, R. Lazăr, Grozdanovski, Burcea – Mocanu, Carnat
Au mai jucat: Fara – D. Dumitrașcu, Cherecheș, Pryndetta, Bălașa, Pop, M. Dică, Florea, Aur. Ciuciulete, Neicuțescu, Mocanu, Rus
Unirea Slobozia: D. Rusu – Dorobanțu, Dinu, Antoche, Șerbănică – Purece, Valon Hamdiu, Ron. Deaconu, Aganovic – Bărbuț, Lupu
Au mai jucat: Gurău – Ciupercă, Ibrian, Andr. Dragu, Lemnaru, R. Negru, Ed. Florescu, P. Dulcea, Afalna, Gîrbăcea, Iancu, Said
Ceahlăul Piatra Neamț și UTA au ajuns la un acord privind împrumutul pe durata unui sezon al fundașului dreapta Mark Țuțu (21 de ani). Clubul arădean are opțiunea transferului definitiv la finalul sezonului.
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 2 ore agoLiga 3 – Programul etapei a 12-a/ Ora oficială de începe a meciurilor este 14.00/ Partida CSM Tg-Jiu vs Unirea Bascov se joacă în nocturnă!
Liga 3 programează vineri și sâmbătă, 7-8 noiembrie, partidele etapei a 11-a, prima a...
-
Fotbal Intern
/ 23 de ore agoSuperliga – Elias Charalabous (FCSB), tehnicianul ultimei etape!/ Vezi „11”-le ideal în sistemul 3-4-3
Liga Profesionistă de Fotbal l-a desemnat pe Elias Charalambous tehnicianul etapei a 15-a a...
By Ultras24 -
Handbal
/ o zi agoNews Handbal// Adi Vasile – demis de pe bancă tehnică a CSM București/ Cristina Vărzaru a preferat să plece cu demisie!
CSM București a anunțat astăzi, 4 noiembrie, demiterea antrenorului Adrian Vasile, revenit în această...
-
Fotbal Intern
/ o zi agoSuperLiga – Vedetele etapei a 15-a/ Clasament + programul etapelor 16 și 17
Deţinătorii drepturilor tv şi Liga Profesionistă de Fotbal desemnează la finalul fiecărui meci cel...
By Ultras24



