Dinamo este sub monitorizarea FRF cu privire la pragul de rentabilitate. Nu de azi, de ieri, ci de câteva luni, așa cum a anunțat Pro Sport.
Societatea a încălcat prevederile din regulamentul de licențiere legat de rezultatele financiare ale ultimilor trei ani, a înregistrat un deficit de aproximativ 12 milioane lei și, până la sfârșitul acestei toamne, trebuie să regleze, printr-un aport de capital, suma care depășește pragul acceptat de FRF, 10 milioane lei.

Șefii lui Dinamo caută soluții și s-au adresat Federației Române de Fotbal pentru a scăpa de monitorizarea financiară legată de încălcarea pragului de rentabilitate, situație care ar putea produce, în primă instanță, o nouă interdicție la legitimări și transferuri de jucători, a anuntat sursa citată.
Ce a spus Andrei Nicolescu (foto) la ,,Dinamo 7/9”: „Este o discuție legată de monitorizarea FRF. Clubul a intrat într-un proces de monitorizare în urma rezultatelor financiare din ultimii trei ani, în care este raportat un deficit de aproximativ 10-12 milioane lei. Noi am declarat, încă de atunci, în procedura de monitorizare, posibilitatea de a face majorare de capital social.

În funcție de ce spune FRF-ul vom proceda la acest aport cu o sumă minimă de 12 milioane. Varianta renunțării la datorie nu este prevăzută în regulamentul FRF pentru a scăpa de monitorizare. Trebuie să ne raportăm strict la ceea ce spune regulamentul FRF”.
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 19 minute agoOficial// Oțelul Galați și-a prezentat noul fundaș dreapta/ S-a născut în Coasta de Fildeș și a evoluat doar în Portugalia!
Oțelul Galați a anunțat transferul fundașului dreapta ivorian Habib Sylla (27 de ani), ultima...
By Ultras24 -
Champions League
/ 55 de minute agoBreaking News// CSU Craiova și-a aflat adversara din turul 2 preliminar al Ligii Campionilor
UEFA a organizat miercuri, de la ora 13:00, tragerea la sorți pentru stabilirea meciurilor din...
-
Fotbal Intern
/ o oră agoNews Alert// FRF a anunțat programul meciurilor de baraj de promovare în Liga 3/ Trei partide nu se vor disputa
În cursul zilei de miercuri, 17 iunie, Federația Română de Fotbal a anunțat programul...
By Ultras24 -
Cupa României 2026/2027
/ 2 ore agoCupa României Betano 20226/2027 – FRF a stabilit, prin tragere la sorți, grupele și partidele din faza regională
Federația Română de Fotbal a stabilit miercuri, 17 iunie 2026, prin tragere la sorți,...
By Ultras24



