Naționala României întâlnește Olanda în semifinala EURO U19. Partida are loc în această seară, pe stadionul Giulești, de la ora 21:00. Organizatorii turneului final au anunțat că s-au vândut 12.000 de bilete! Meciul va fi transmis în direct pe Pro TV.
Tinerii tricolori, selecționer Ion Marin, au impresionat în faza grupelor, unde au obținut o calificare istorică dintr-o grupă extrem de dificilă, alături de Spania, Danemarca și Muntenegru.
Naționala Olandei este considerată cea mai în formă echipă de la acest turneu, cu 3 victorii din 3 meciuri.
Aflată în Grupa B a turneului, Olanda a învins categoric pe Germania (3-0), Norvegia (2-0) și Anglia (4-2).
Kees Smit, fotbalist legitimat la AZ Alkmaar, este cel mai bun marcator al formației olandeze, cu 3 goluri, fiind, totodată, golgeterul turneului, la egalitate cu Said El Mala (Germania) și Quim Junyent (Spania), fiecare cu 3 goluri.
Totodată, lotul batavilor este cotat la 30 de milioane de euro pe portalul Transfermarkt, jumătate din această valoare fiind acoperită de Givairo Read (16 milioane de euro), căpitanul echipei și jucător de bază pentru Feyenoord în Eredivisie.
Pentru meciul ce va avea loc pe Stadionul „Rapid-Giulești”, UEFA l-a numit la centru pe Andrea Colombo, cel care ne-a arbitrat și în ultimul meci din grupa A, cu Danemarca, câștigat de România cu 3-0.
La tușe, acesta va fi ajutat de Giuseppe Perrotti (Italia) și Michael Obritzberger (Austria). Cel de-al patrulea oficial va fi Antoni Bandić (Bosnia & Herțegovina).

Lotul României la UEFA EURO U19 2025
Portari: Máté Simon (FK Csikszereda), Rafael Munteanu* (Câmpulung Muscel / Farul Constanța);
Fundași: Alin Chinteș* (Unirea Ungheni / Universitatea Cluj), Ionuț Cercel (FCSB), Emanuel Marincău (Mainz 05 / Germania), Darius Fălcușan (Empoli FC / Italia), Raul Marița (Greuther Furth / Germania), Răzvan Călugăr* (Unirea Alba Iulia / AFC Hermannstadt), Matei Marin (Steaua București), Mario Bărăitaru (CSM Slatina);
Mijlocași: Ianis Tarbă (Celta Vigo / Spania), Remus Guțea (FC Voluntari), Luca Szimionaș (Hellas Verona / Italia), David Matei** (Steaua București / Universitatea Craiova), David Păcuraru* (Steaua București / Farul Constanța), Luca Băsceanu (Farul Constanța);
Atacanți: Jason Vescan-Kodor (Lecce / Italia), Vlad Dănciuțiu (Austin FC II / SUA), David Barbu (Universitatea Craiova), Ioan Vermeșan (Hellas Verona / Italia).
*În cazul jucătorilor care în sezonul 2024-2025 au evoluat sub formă de împrumut, au fost trecute în paranteză atât echipele la care au jucat, dar și cele de care aparțin;
**David Matei a jucat în sezonul 2024-2025 la Steaua București, dar a fost transferat de Universitatea Craiova și prezentat după terminarea stagiunii.

FOTO: Vasile Mihai-Antonio/ FRF.ro
Programul și rezultatele meciurilor:
Vineri, 13 iunie
Grupa A
18:00 Spania – Danemarca 1-0 (0-0)
21:00 România – Muntenegru 2-1 (0-1)

Foto – Photo by Harry Murphy – UEFA/UEFA via Getty Images – FRF.ro
Sâmbătă, 14 iunie
Grupa B
17:00 Anglia – Norvegia 2-2 (1-2)
20:00 Germania – Olanda 0-3 (0-1)
Luni, 16 iunie
Grupa A
18:00 Danemarca – Muntenegru 5-0 (2-0)
21:00 România – Spania 1-3 (0-1)

Foto – Photo by Harry Murphy – UEFA/UEFA via Getty Images – FRF.ro
Marți, 17 iunie
Grupa B
17:00 Norvegia – Țările de Jos 0-2
20:00 Germania – Anglia 5-5 (!!!)
Joi, 19 iunie
Grupa A
20:00 Muntenegru – Spania 0-5
20:00 Danemarca – România 0-3
Vineri, 20 iunie
Grupa B
20:00 Țările de Jos – Anglia 4-2
20:00 Norvegia – Germania 1-2
Luni, 23 iunie
18:00 / Semifinala 1: Spania – Germania (Stadionul „Arcul de Triumf”)
18:00 / 21:00 Semifinala 2: Olanda – ROMÂNIA (Stadionul Giulești)
Joi, 26 iunie
21:00 | FINALA Stadionul Giulești
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 3 ore agoPatronul FCSB a anunțat transferul unui mijlocaș israelian!
Ofri Arad (27 de ani), ex- Kairat Almaty, este noul jucător al campioaneu României,...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 3 ore agoOficial// Andres Dumitrescu se întoarce în SuperLiga/ Fundașul stânga va juca în tricoul „lupilor”
Fundașul stânga Andres Dumitrescu (24 de ani) și-a reziliat contractul cu Slavia Praga și...
-
Fotbal Intern
/ 5 ore agoCe se întâmplă la Rapid?/ Giuleștenii au cedat doi jucători și alți doi se pregătesc de plecare, unul la Ploiești, celălalt la Arad!
FC Rapid București, club patronat de omul de afaceri Dan Șucu, s-a despărțit în...
By Bogdan Badiu -
Fotbal Intern
/ 7 ore agoSe inversează rolurile: Sampdoria transferă de la U Cluj!/ Alex Bota va îmbrăca tricoul Doriei sub formă de împrumut!
Universitatea Cluj l-a transferat pe fundașul central Andrei Coubiș de la Sampdoria și acum...
By Ultras24



