În această dimineață de sâmbătă, 14 iunie, Oțelul Galați a anunțat despărțirea de mijlocașul central Neluț Roșu (31 de ani). Cele două părți au ajuns la un acord cu privire la rezilierea contractului scadent în vara anului următor.
„Neluț Roșu, sosit în vara anului trecut de la Dinamo București, semna atunci pe doi ani cu gruparea noastră. Crescut la Academia de Juniori a lui CFR Cluj, Roșu a mai activat la Concordia Chiajna, FC Botoșani, apoi la prima echipă a clubului CFR Cluj, dar și la FC Viitorul Constanța, Levski Sofia, Astra Giurgiu, Gaz Metan Mediaș, UTA Arad, FC Voluntari și Dinamo București.

Campion al României cu Viitorul Constanța în 2017 și câștigător al Cupei României cu CFR Cluj în 2016, mijlocașul central de 31 de ani a apărut în tricoul Oțelului de 20 de ori (19 în Superliga, 1 în Cupa României).
Îi mulțumim pentru perioada petrecută în roș-alb-albastru și îi urăm mult succes!”, este comunicatul clubului gălățean.
Echipa gălățeană urmează să efectueze un conatonament de două săptămâni la Brașov, unde are programate și treii partide de verificare.Lotul urmează să fie stabilit în cursul zilei de astăzi, 14 iunie.
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
LIGA a II-a
/ 8 ore agoBreaking News/ Ovidiu Popescu s-a întors acasă!
Mijlocaşul central defensiv Ovidiu Popescu (32 ani) s-a despărțit de UTA Arad și a...
-
Din Voleu
/ 8 ore agoNews Alert// CFR are antrenor principal!/ Nu e Edi, Gyusi sau Șumi!
Conducerea CFR Cluj și-a ales noul antrenor principal, după ce tratativele pentru readucerea lui...
By Ultras24 -
SUPERLIGA
/ 9 ore agoFCSB și Csikszereda Miercurea au bătut palma pentru transferul brazilianului Anderson Ceara
FCSB s-a înțeles cu FK Csikszereda Miercurea Ciuc asupra transferului mijlocașul Anderson Ceara, considerat...
By Noval Adrian -
Din Voleu
/ 10 ore agoNews Alert// Scandal cât Casa Fotbalului: CSM Unirea Alba Iulia contestă barajele pentru promovarea în L2!/ Clubul ardelean se adresează la TAS!
Federația Română de Fotbal este zguduită de un mega-scandal în Liga 2 Casa Pariurilor....
By Ultras24
Cele mai citite
Oficial// U Cluj - sponsor principal nou!/ Contractul cu Superbet a ajuns la finaliunie 9, 2026Codin Samoila

